14
Mai
12

CHIORUL ȘI ORBII


Hotărât lucru, programarea asta idioată a ultimelor runde, într-un iureș nebun, căreia i s-a adăugat și povestea cu derby-ul clujean, nu ajută cu nimic fotbalului nostru, și-așa aflat în suferință…

Vineri, CFR a învins absolut întâmplător, în urma unui șut disperat al lui Maftei. Dacă mai adăugăm și golul Kăpitanului Pandele, în meciul cu Dinamo, trebuie să recunoaștem că norocul pune zdravăn umărul la cârmirea titlului spre Gruia…

Dinamo a învins, în sfârșit, ba chiar la scor. Victima: echipa bordelului din Mioveni, grăbită să se-ntoarcă la… munca ei…

Wesley și-a făcut din nou datoria, salvându-și echipa de la rușinea unei remize cu echipa de copii a lui Șiman.

Stăncuțele ne-au mai oferit un episod al telenovelei ”Malul”. Cum galeria cea mai brava a ales să-și lase favoriții fără sprijin, preferând măscări, flegme și pirotehnie, misiunea a fost încredințată puradeilor și pirandelor, care – după episodul cu păsărica – au arătat aseară că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei cocoțați pe blocuri din preajma ruinei. Elevi silitori, înlocuitorii hoardei corsicane au învățat de la cei rămași acasă (singuri împotriva tuturor, desigur…) lozincile și țipuriturile, inclusiv injuriile tradiționale. La un moment dat s-a auzit ”Rușine să vă fie!”,  făcându-mă să mă întreb dacă erau reproșuri adresate de unii altora, sau, vai, se refereau la cei ce de opt luni încoace ne tot promit titlul, Cupa, sau amândouă… Privind de sus, de deasupra tribunei zero (deh, omul potrivit la locul potrivit…), ăl mic a părăsit din nou câmpul de luptă cu fruntea sus. Că doar nu fusese învins, nu?

Dacă disperarea i-a dat lui Copos idei de bungee jumping de pe Podul Grant, noul egal a adus alte declarații inepte din partea lui Răzvănel. În corsicană,  el a declarat: ”Noi vrem, dar am clacat. De fiecare dată când suntem sus am clacat. Se resimte un blocaj mental de când am fost în preajma titlului.” Traducerea e simplă: ”Ne-am înecat la mal”. Și bietul loser își face singur curaj: ”trebuie să scoatem cât mai mult… vom juca la sacrificiu…”. Nu de alta, dar ce-ați zice de un scenariu de coșmar: înfrângeri în ultimele două meciuri de campionat și victorii ale Oțelului, apoi o înfrângere în finala Cupei?…

La Brașov, vremea câinoasă n-a adus decât 6000 de spectatori în tribune, cam câți vin în Giulești la partidele importante, disputate pe vreme bună. Nu mai vorbesc de cele din Groapă… Steaua a început dezinvolt meciul, aducându-ne aminte de vechile indicății ale lui GgB: ”pac-pac, 2-0, 3-0 la pauză”… La 2-0, steliștii au mai ratat câteva situații clare, ca gafa lui Iliev să-i facă pe brașoveni să spere într-o nesperată răsturnare de rezultat. S-a terminat 2-1, chinuit, dar cele 3 puncte încă dau speranțe. Oricum, calificarea în Cupa UEFA e asigurată. De remarcat cele două bare, îndeosebi  superba execuție a lui Tănase, care s-ar fi încadrat și în idealul propăvăduit pe forumul analfabet. Știți, aia cu bara frumoasă… De altfel, vigilenți, pupilii lui Haltona au depistat imediat mânăria, blatul pus la cale de GgB fiind evident pentru ei.

Ce-a mai rămas? Mâine seară, CFR va juca la Mioveni, dacă argeșenii nu vor prefera o companie mai placută (!?!), unde victoria e asigurată și dac intră Muri pe teren. Miercuri, Rapid își joacă prezența în eliminatoriile Cupei Europa. Doar nu v-oți aștepta ca echipa pretinului Șiman să joace cu răutate… Meci interesant la Galați, unde ambiția lui Dorinel ar putea să pună piedică Vasluiului. Joi e ceea ce cândva era unicul derby. Marilor jucători ce-și încleștau forțele în astfel de războaie le-au luat locul palidele umbre de azi. Sper ca cele alb-roșii să fie mai palide decât cele roș-albastre…

Vineri, toată lumea dă acatiste, imensa majoritate a microbiștilor își dorește victoria lui ”U”. Deșarte speranțe, dacă ar fi să mă iau după brambureala arătată de ”studenți” la Galați. Dar, se știe, balonul e rotund… Un egal ar însemna că meciul CFR-Steaua din ultima etapă se dispută cu titlul pe masă. Dar, fie campioana Steaua, CFR sau Vaslui, această ediție rămâne, cu siguranță, cea mai slabă de care-mi amintesc. Iar campioana asemănătoare cu chiorul ajuns împărat în țara orbilor…

Anunțuri

49 Responses to “CHIORUL ȘI ORBII”


  1. 1 Ovidiu
    Mai 14, 2012 la 12:36

    Universitatea Craiova a fost exclusa definitiv din fotbalul romanesc. Nu-mi vine sa cred, iar explicatia lui Mircea Sandu „Universitatea Craiova a încălcat grav regulamentul şi principiile specificităţii sportului prin plîngerile penale făcute împotriva membrilor Comitetului Executiv” este incredibila. Nu stiu dupa ce regulamente functioneaza FRF-ul, dar ele nu pot cuprinde reguli neconstitutionale. E absolut halucinant ceea ce se intampla la FRF. Si culmea e ca nicio autoritate a statului nu ia masuri. FRF ar trebui rasa din temelii, chiar cu riscul ca fotbalul profesionist romanesc sa dispara. Poate chiar ar fi mai bine.

  2. 2 Sam Murray
    Mai 14, 2012 la 15:43

    Văd că nu spui nimic despre halucinanta decizie de a-l declara pe Jabba persona non grata… Cum, bre, înaintea lu` GgB? Protestez!

    Glumim, da` nu-i râsu` nostru. Nu pot să-mi spun părerea cu privire la ceea ce s-a petrecut cu Craiova, pentru că nu cunosc toate amănuntele. Oi simpatiza eu echipa oltenilor, dar sunt reguli și legi în fotbalul ăsta de n-am să le pricep în veci… Totuși, e de urmărit ce se va întâmpla. Mititelu tot aruncă tiribombe menite a băga spaima. În cine?… Că văd că, din cei 238 de membri, au fost prezenți la vot doar 191. Iar 168 dintre ei au votat pentru excluderea Craiovei, 18 au băgat capu-n nisip, iar 5 au fost împotrivă. Bre, toate ca toate, da` n-or fi toți dilii să voteze aiurea…
    Nașu` a dat vina pe Mititelu și a făcut o propunere cel puțin ciudată:”să fie fondat un nou club, care va evolua în Liga 2 şi care va aparţine autorităţilor locale”. Cică… ”acel oraş merită un loc în Liga 2.”
    Circul e total, să vedem ce va ieși…

  3. Mai 14, 2012 la 16:03

    Uite-asa plateste Craiova – si echipa de fotbal, implicit – pentru smenurile (si neintelegerile) lui Mititelu cu alde Sandu si Dragomir.

  4. 4 jeromelebanner
    Mai 14, 2012 la 16:25

    sandu reformeaza teoria dreptului si introduce clauze de eternitate

  5. 5 Nic
    Mai 14, 2012 la 16:46

    Frumoasa cronica lui Toshiro, Prea Inteleptu’ reuseste chiar sa scrie putin si despre fotbal, ba chiar si despre evolutia echipei Steaua…nu doar despre spectatori…:)
    Ca veni vorba de spectatori, cum se face ca lui Toshiro, specialsit in identificarea corsicanilor, i-au scapat tocmai corsicanii din Brasov, care au avut nesimtirea sa strige si sa acuze: 🙂

    „Din cauza jocului slab prestat, jucătorii de la FC Braşov nu au scăpat de furia fanilor. Suporterii „stegarilor” i-au acuzat pe elevii lui Ionuţ Badea că au vîndut meciul cu Steaua.

    Ei au început să scandeze împotriva favoriţilor încă din minutul 20, cînd scorul era 0-1. „Vă bateţi joc de noi, am dat banii pe bilete ca să vindeţi meciul, nesimţiţilor!”, le-au strigat fanii.

    A fost huiduit şi Ionuţ Badea, iar MM Stoica şi Stoichiţă au fost ironizaţi: „Staţi, bă, calmi, că la blat nu se dau cartonaşe! Gata, vă ajunge, ne-aţi dat deja două!”

    http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/brasovenii-nu-au-scapat-de-furia-fanilor-blatistilor-va-bateti-joc-de-noi-331772.html

  6. 6 Sam Murray
    Mai 14, 2012 la 19:25

    Păi, e evident că GgB a cumpărat meciul. Că altfel cum să bată mândrețe de echipă, veșnică pepinieră pentru fala Giuleștilor… Da, bre, Nicule, blatiști. Doar au afirmat-o ”suporterii stegarilor”…

  7. 7 mustivar
    Mai 14, 2012 la 22:48

    supoerterii echipei dinamo orasul stalin sunt la fel de inteligenti ca belfegor, deci nu mira reactia gibonilor!

    dezafilierea tiganilor din oltenia este o supriza doar pentru cei care nu inteleg ca exista o limita si cand vine vorba de smenuri. brutarul analfabet este unul dintre ei!

    titlul se joaca intre cfr cluj si fc vaslui. steaua 2003 are doar sansa sa arbitreze aceasta disputa in ultima etapa, sansele ei la titlu fiind aproape nule (adica maxim egal pt cfr cu „u” si pt vaZlui cu dorinel).

    adevarata magarie a celor de la frf e ca nu pica locul 15, in loc sa promoveze locul 3! asta da abuz! o mizeria incredibila! si uite asa raman in „A” pisatii aia …

  8. 8 mustivar
    Mai 14, 2012 la 22:52

    pardon. am gresit! vaZluiul trebuie sa piarda la galati. numai asa mai poate lua guie titlul!

  9. 9 Nic
    Mai 15, 2012 la 01:24

    Mustivar saracu’ vede peste tot tigani…. Tigani in Oltenia, tigani in Bucuresti… Poate pt. ca mustivar cel cu mulote nick-uri e de felul sau din Mures, judetul cu cea mai mare proportie de tigani din Romania… 🙂

    In caz ca cineva a uitat U craiova a fost una dintre cele mai frumoase echipe ale forbalului romanesc… Si vine unul care face spume non-stop pe forumuri si numeste echipa tiganilor din Oltenia echipa unui Ion Oblemenco, Aurel Ticleanu, Ilie Balaci, Sorin Cartu…

    Mare scofala ca Brasovul a fost numit, pe vremea cand Romania era practic sub ocupatie sovietica, orasul Stalin… De parca brasovenii alegeau numele orasului de capul lor… ce umor de prost gust, demn de generatia pro…
    .

  10. 10 RG
    Mai 15, 2012 la 01:53

    Daca incepeai articolul cu fraza in care pomenesti de numarul suporterilor veniti la Brasov, imi faceai un bine si nu mai citeam deloc articolul. Doar stii bine ca la meciurile importante nu puteai arunca un ac in stadionul inaugurat de Rege, 10.000 au fost si cu Dinamo si la meciul cu Steauşescu( si asta pentru ca atat permite Giulestiul).

    Poate uiti de vremurile cand in Ghencea se adunau maxim 2000 de nespalati din cartier. Care va sa zica, mai prost decat la un meci al Rapidului cu „portile inchise”

    @mustivar: In opinia mea, cel mai corect ar fi sa joace baraj echipa de pe locul 15 (care o fi, desi sincer mi-as fi dorit sa fie Sibiul) si cea cu drept de licenta clasata sub Timisoara.

  11. 11 Ovidiu
    Mai 15, 2012 la 09:00

    „exista o limita si cand vine vorba de smenuri”
    Evident, dar FRF-ul nu asa a motivat excluderea Craiovei. Motivarea oficiala, „plîngerile penale făcute împotriva membrilor Comitetului Executiv”, mi se pare inacceptabila.

  12. 12 mustivar
    Mai 15, 2012 la 13:29

    belfegorule, stim ca iti plac astia care aduc a smoala, dar lasa limbutele! nu mai sunt fani ai nestiintei pe aici…! trebuie sa te multumesti cu lebron geimsii din albany … si nu vorbi de spume. tu zilnic intri pe aici, doar, doar se milogeste cineva si iti ofera …

    rg, cel mai corect e sa promoveze prima echipa cu drept de promovare si dosar de licentiere in ordine! de ce sa ramana locul 15, cand nu merita dpdv sportiv?

  13. 13 Sam Murray
    Mai 15, 2012 la 15:49

    Bre, RG, tu parcă ești Boc… Tot cu coada pe sus. Mai lipsea puțin și-mi spuneai că în 1941 nu venea nimeni la meciurile Stelei…
    Ia uite colea ce zice ”Prosport”. De azi, nu din 1900 toamna:
    Ce diferenţă! Cozi de zeci de metri pentru Steaua – Dinamo! Finala Cupei nu generează, încă, interes pentru fani!

    UPDATE 15:08 Interesul enorm pentru unicul derby continuă. Cele aproximativ 15.000 de bilete care au mai rămas vor fi mai mult ca sigur achiziţionate astăzi. Suporterii au luat cu asalt casele de bilete de la Naţional Arena, cozile întinzându-se pe zeci de metri. Interesant că la Arena Naţională se comercializează în aceste zile şi tichetele de acces pentru finala Cupei, dar interesul pentru acest eveniment este mult mai mic, cu două menţiuni: preţul biletelor pentru ultimul act din Cupă este mult mai mare şi partida se va desfăşura abia peste o săptămână.
    Eternul derby al fotbalului românesc umple Naţional Arena. Steaua a vândut 35.000 de bilete până la finalul zilei de ieri, oficialii clubului aşteptându-se să epuizeze toate tichetele tipărite până la finalul zilei de azi.

    Să-i vedem pe fanii primei echipe comuniste (ai fost haios cu ”stadionul inaugurat de Rege…) câți vor fi la finala Cupei. Și, mai ales, la sfârșitul ei… 😆

    LATE EDIT
    Ha-ha-ha!!! Corsicanii nu se dezmint… Au mai tras un comunicat important pentru țară. 😆

    Liga Suporterilor Rapidişti face un apel la toţi suporterii pentru un meci mai mare decât un întreg sezon!

    Miercuri, 23 mai, pe Naţional Arena, e meci mare, mare de tot. Se întâlnesc Marele Rapid :lol:, cel născut dintr-o idee sfântă :-D, şi dinamo, una dintre celelalte echipe ale României.
    Voi, Rapidiştii nelipsiţi din peluza noastră cutremurată de istorie!:lol: 😆 … Luaţi-vă de mână copiii, cei loviţi de mici cu microbul vişiniu şi veniţi cu ei la meci! Luaţi-vă de mână nevestele, cele care au cântat şi v-au suplinit cu atâta graţie, atunci când nişte oameni (nu dăm nume) v-au interzis accesul în propria voastră casă! Luaţi-vă de mână bătrânii, ăia care-au prins driblingurile desenate de însuşi Dumnezeu ale lui Giussy Baratky, slalomurile „ca şarpele prin iarbă”, vorba lui nea Vanea, ale lui Atila, bombele trimise de Bazil Marian de pe Lună, care mai mai că nu scoteau din ţâţâni plasele adversarilor! Cupa e a noastră, Rapidişti! Asta ne dictează întreaga noastră tradiţie. E o competiţie clasică, pe care o iubim încă din vremurile pitoreşti în care ne duelam cu Ripensia şi Venus!

    …Miercuri, trebuie să cântăm cât pentru tot sezonul ăsta în care Rapidul ne-a dezamăgit, dar, în acelaşi timp ne-a făcut să-l iubim de o mie de ori mai mult.:lol:
    Ştiţi ce zicea nea Vanea despre Rapid? „Rapid e o echipă care a jucat o lună pe an, o etapă într-un retur şi 15 minute într-un meci. Dar, ce fel de minute? 15 minute neverosimile!”. Chiar vă lasă inima să pierdeţi cele „15 minute neverosimile” ale Rapidului din acest sezon? 😀 😀 😀
    Trebuie să ne dovedim nouă înşine că spiritul alb-vişiniu e încă viu! 😆

    E clar… Mitomani incurabili…

  14. 14 RG
    Mai 15, 2012 la 17:08

    @mustivar: Pai tot dpdv sportiv, nici locul 3 din liga a 2-a nu ar trebui sa promoveze … Tocmai de aia, pentru ca se bat cap in cap, ori joaca astea doua baraj, ori incepem campionatul viitor cu 17 echipe, poate cel mai corect dpdv sportiv..

  15. 15 mustivar
    Mai 15, 2012 la 20:19

    dar locul 3 este mai indreptatit, deoarece echipa plasata inaintea lor a jucat practic tot sezonul in afara concurentei, anume fara drept de promovare. sa presupunem ca barcelona b ar termina pe 2 in spania. automat va promova locul 3, iar locul 7 va merge in playoff. la fel e si in austria si – cel mai probabil! – in majoritatea locurilor!

    oricum, toate echipele sustinute mai mult de 50% din bani publici (direct sau indirect) ar trebui desfiintate: petrolul juventus bucuresti, pdl mures, ceahlaul, poli aek bragadiru samd. probabil si rapid! 😀

  16. 16 Priapus
    Mai 15, 2012 la 22:53

    Poli nu mai e sustinuta din bani publici… De aia nici nu promoveaza, si pe buna dreptate…

  17. 17 Ovidiu
    Mai 15, 2012 la 23:29

    De vreo doua luni, Petrolul nu mai intra in categoria „echipe sustinute mai mult de 50% din bani publici”.

  18. 19 mustivar
    Mai 16, 2012 la 02:22

    bine, atunci au unda verde amandoua! 🙂

  19. 20 Nic
    Mai 16, 2012 la 06:04

    De ce nu s-ar aplica regula asta de 50% (si de ce 50 si nu 30 sau 70, de unde cifra asta magica de 50?) si la alte sporturi?
    Nu de alta dar pe acelasi criteriu se pune intrebarea de ce sa fie sustinut din banii publici Clubul Sportiv Al Armatei Steaua, cu cele 23 de sectii ale sale? 😉

    O intrebare la care ar putea raspunde domnul Col. George BOROI – Comandant (Preşedinte al Clubului „STEAUA”). Banuiesc ca Dl. Col. Boroi nu este salariat in mediul privat si este platit de la Buget, nu-i asa? 🙂 😉

    Pt. cine nu stie, Dl. Col. Boroi a facut sport de performanta la CS Steaua, fiind legitimat la secţia de atletism.

    In alta ordine de idei, am respectat si am avut (si am in continuare) o simaptie desoebita fata de Universitatea Craiova. Am avut rude in Craiova, am cunsocut sportivi de la Univesritatea (cum a cunoscut si admirat pe viu sportivi de mara performnta de la Rapoid, Steaua, Dinamo si Jiul petrosani) si nu vad ce probleme are mustivar, clona lui sebastian, cu aceasta. Dar kma rog, omul care vede tigani la tot pasul poate ca doar judeca dupa chipul si asemnaraea sa.

    Eu pe Sebi nu ma pot supara, bata-l norocul sa-l bata, ca e influentabil si imatur, printre multe altele. Si cred ca e si invidios putintel, eu joc cu lebroni jeimii nu doar din Albany ci si din Washington DC (vezi ca B-AF este in urma rau cu informatia, cam cu 7-8 ani 🙂 )..iar Mustivar joaca si el cu pigmei sau cu cine apuca.. 🙂 … Mustivare, pariu ca te bat si la baschet, si la tenis, si la ce sport vrei tu.. 🙂 de fapt tu nici nu ai avea loc la baschet in echipa la care mai joc eu uneori., poate te primim rezerva.. 🙂

  20. 21 Casillas
    Mai 16, 2012 la 08:29

    LOOOOL, ia uite ce polisportiv e popandaul asta batran 🙂 Se vede ca e in forma maxima de cand cu anuntul lui Obama 😉

  21. 22 mustivar
    Mai 16, 2012 la 08:46

    are si belfegorul dreptate. traim intr-un sistem care nu ar trebui sa permita existenta sportivilor profesionisti in cadrul unor institutii ale statului. nu ar fi nici o problema pentru mine ca de acum inainte clubul sportiv al armatei steaua sa activeze chiar si in divizii inferioare, de exemplu cu atleti recrutati din randul cadrelor militare, practicanti ai sportului respectiv in timpul liber!

  22. 23 Sam Murray
    Mai 16, 2012 la 08:58

    Să vezi acu` ce supărare pe alde Nicușor, că antrenorul celei mai iubite echipe din cartierul blonzilor pleacă să îngroape echipa… armatei din Qatar. Ai naibii muslimani, să arunce ei banii poporului pe niște de-ăia care aleargă bășica. Noroc c-o să-l citească repede pe ăl mic, așa că o să se-ntoarcă repede printre ai lui… 😆

  23. Mai 16, 2012 la 10:51

    Bre, Casillas, a pus zambareti, asta inseamna ca glumeste, e un soi de autoironie… Oare?

  24. 25 Shab
    Mai 16, 2012 la 12:42

    mustivarule, echipa nu mi-e nici mie tare simpatica (in special din cauza lotului). Da’ cu tiganu’ Florea ce ai? Ca nu ma pasioneaza politica, asa ca ma bazez doar pe ce vad in jurul meu, iar in ultimii ani, orasul chiar s-a dezvoltat pe multe planuri, arata f bine, e curat (chiar foarte curat pt un oras din Romania), drumurile sunt in marea lor majoritate excelente (asta ti-o spun ca sofer care a trecut prin destule orase din Ardeal, de restul tarii nu are rost sa mai vorbim), asa ca l-as vota si la alegerile astea daca as fi in tara..

  25. 26 Sam Murray
    Mai 16, 2012 la 14:27

    Păi, ce-ți pasă… P-acolo, pe la tine, e cald și bine. Să bei și pentru mine un gât de Adonis!

  26. 27 mustivar
    Mai 16, 2012 la 15:08

    shab, de lot plus antrenor nici nu pomenesc pentru ca ma apuca o puternica senzatie de greata: ilyes, kirita, sabau, iencsi. bleacs!

    florea este un mafiot populist gen radu mazare, chiar daca mai putin mediatizat. stii si tu treburile, multe dintre ele orchestrate prin alde maior, terbea samd. iar toate astea le face cu acordul populatie, ca „uite ce misto e la weekend”. gata, i-a ajuns! next!

  27. 28 Shab
    Mai 16, 2012 la 18:51

    Nu sunt de acord. Corect, Terbea are monopolul serviciilor de salubritate. Nu stiu daca a fost vreo licitatie sau a platit un comision sanatos, e foarte probabila varianta secunda, dar orasul e curat. Valpet-ul se ocupa de reparatul drumurilor, e posibil sa fi trimis si ei o valiza-doua, dar drumurile sunt bune si foarte bune. Transportul public e in buzunarul lui Maior (daca nu cumva ma insel), dar se desfasoara in conditii decente, civilizate, fara inghesuiala, fara intarzieri, iar studentii si pensionarii calatoresc gratuit. Deci, comision-necomision, treaba se face si inca bine. Deci nimic de comentat.
    Pe langa Week-end, care nu e pe gustul meu, dar atrage mii de turisti saptamanal (ai fi surprins cati clujeni vin sa-si petreaca sfarsitul de saptamana acolo), a refacut Platoul Cornesti (ai fost recent? Daca nu, te asteapta o surpriza), in oras nu vezi cersetori sau caini vagabonzi… Comparam cu Constanta lui Mazare? Mai bine nu…
    Sunt convins ca are bubele lui, la fel ca toti politicienii din lume, dar sunt la fel de convins ca, spre deosebire de majoritate colegilor de breasla din Romanica, Florea nu-si urmareste exclusiv interesul personal, iar asta se vede cu ochiul liber.

    P.S. Mama-mama, ce campanie i-am facut :))))

    P.P.S. Da’ serios acuma’, fa o comparatie intre Tg. Muresul de acum si cel de acum 10-15 ani. N-o fi fiind toate realizarile lui Florea, da’ o fi avand si el niscaiva merite..

  28. 29 mustivar
    Mai 16, 2012 la 23:51

    florea si baietii lui conduc orasul la fel cum conduc unii tara. reteta e aceeasi, scara e mai mica. incearca tu sa intri in anumite biznisuri. mult succes! florea (cu gasca lui) controleaza miscarile orasului in stil de baron local. ca au facut ceva pentru oras nu poate fi o scuza. si psd-ul le-a facut drumuri moldovenilor si a renovat cate ceva din ruinelea alea de orase. da, florea probabil are si merite, dar asta nu il disculpa. face parte din cercul banditilor care schimba tabara in functie de rezultatele de la alegeri, si-a umplut buzunarele (in mare parte in urma a ceea ce a facut in si pentru oras …) si profita din plin de pe urma functiei de primar. gata, i-a ajuns! la fel cum in 2009 nu am votat cu basescu, ci am votat anti-psd, la fel voi proceda si la alegerile locale, daca voi fi prin zona.

    la inceputul mileniului orasul avea echipa in divizia b. una care o ducea tot mai rau, dar exista. florea si restul mizeriilor nu descoperisera inca pasiunea pentru fotbal, dar le faceau cu ochiul terenurile armatei din cadrul complexului weekend. asadar au inceput presiunile asupra armatei: ni le treceti noua, primariei, sau nu mai pupati bani de la noi. armata s-a tinut tare, sperand sa gaseasca surse de finantare. degeaba! judetul si orasul nu au atras pe nimeni, sponsori sau investitori adevarati au ramas departe (firesc …), iar rezultatul se stie: in lipsa unui berlusconi de mures ASA a picat in C, s-a mutat pe la ungheni (un fel de bragadiru sau afumati de targu mures), a picat ulterior in D prin 2005 (bine, a continuat sa evolueze in C, cumparand locul pe niste saci de cartofi …). parcul sportiv municipal (din care face parte si stadionul care cred ca inca ii poarta numele lui bölöni) a fost lasat in paragina, iar acum arata mai rau ca dupa razboi. am facut niste poze prin 2007-2008, cand ma mai plimbam pe acolo ca nebunul si revedeam imaginile copilariei. tribunele erau ca dupa bombardament, vestiarele complet distruse si populate de caini vagabonzi.

    exact poze de genul asta am facut si eu. uite ca se mai gasi un nebun … pozele au 5 ani vechime, iar intre timp e si mai nasol. iar peste drum de calea ferata a aparut din fostul teren maidan al metalotehnicii marele stadion pe care sper sa se mai desfasoare exact un singur meci de divizia A!
    http://www.fotogalerie.ro/salvati_stadionul_municipal/

    ulterior echipa s-a desfiintat. lumea nu mai era interesata de fotbal, nu era gustat fenomenul, nu era cool prin divizia c. se mergea la baschet, unde tigrii nu o duceau tocmai rau …

    si a venit anul 2008. campanie electorala. si s-au trezit edilii orasului ca nu se mai poate fara fotbal! pac, pac, A FOST MUTATA la mures echipa unirea sannicolaul mare, REBOTEZATA si REBRANDUITA pe post de jucarie pdl. culori, pancarte, tot tacamul! catre victoria finala! au urmat 2 ani de B, iar apoi s-a ajuns in A (desi cica statutul frf sau lpf spunea ca ar fi avut voie sa promoveze doar dupa 3 ani …). urale, ovatii! incet dar sigur prostimea a pus botul, a prins gustul succesului si a devenit foarte mare amatoare de fotbal. a devenit ceva „trendy” sa mergi la meciuri, toti erau foarte bucurosi ce mari si tari ajunsesera! suna cunoscut scenariul? cumva poli aek timisoara? vei spune nu, deoarece aia au incercat sa se dea drept poli aia originala, pierduta pe la dragasani! deloc surprinzator, florea si maior AU INCERCAT sa preia palmaresul si numele ASA-ului, dar generalii de mures au avut mai multe vertebre decat cei care i-au oferit toate astea mizeriei albaneze. dar era bine si asa! uraaa! suntem in divizia a. au uitat cum a fost ingropata ASA, cum in toti acesti ani nu a interesat pe nimeni nimic. „bine ca uite ce baiat bun e florea. chiar il intereseaza si se implica”. ce simpla e toate treaba. romanii aveau paine si circ, noi avem mici+bere si fotbal.

    eu unul nu uit cum a fost turnat pamant peste un simbol al orasului, doar pentru ca lui florea ii trebuiau niste terenuri pe care sa-si dezvolte afacerile. nu uit ca toti fariseii care acum se dau mari sustinatori ai fotbalului muresean erau departe de o echipa aflata pe moarte. nu uit si nu iert! uite de aia ma pis pe florea, pe toata gasca lui de nenorociti si pe cacatul lor de echipa!

    p.s: comparatia cu ce fu in urma cu 10-15 ani nu cred tine in felul acesta. diferenta dintre atunci si acum se vede si la nivel national. asta fu mersul lucrurilor, nu neaparat meritul lui florea, basescu, sau vina lui nastase. asta ca sa nu pomenesc ca florea are ani buni la primarie, dupa alti ani buni ca prefect …

    comparatia mures – constanta, florea – mazare, e ok. aditza spunea ca si fasole ala a miscat nitel ceva pe acolo. plus ca e „om din popor” care stie si cocalareala ieftina cu bai in lapte de magarita sau tinute extravagante. si lumea apreciaza asa ceva. mie in general imi place atmosfera din constanta. e la mare, e un oras dezvoltat, iar tigania e in limitele acceptabilului si e concentrata doar in anumite zone. manalareala de acolo in comparatie cu muresul este practic diferenta dintre muntenia si ardeal. poate se vor supara unii, dar trecand prin orase gen constanta, craiova, pitesti, ploiesti, pe alocuri chiar si bucuresti etc. am observat un alt aer decat la mures, cluj, brasov, sibiu. o fi o chestie putin subiectiva, dar cred ca si un turist strain ar ajunge la concluzii similare.

  29. 30 Shab
    Mai 17, 2012 la 09:53

    Ok, deci problema ta e strict fotbalistica 🙂 Ca altceva nu vad sa-i reprosezi. Mafiot, nemafiot, isi face treaba de primar. Ca dovada, e pe cale sa obtina al 4-lea mandat consecutiv. E ceva sa obtii voturi si de la unguri, roman fiind.

  30. 31 Sam Murray
    Mai 17, 2012 la 11:10

    La naiba, de câțiva ani mă tot screm să ajung la Neumarkt, da-i peste mână rău. Avionul are ore imposibile, trenu` face-o veșnicie… Ia să vorbesc eu cu mafiotu`, poate trimite ielicopteru`… 😉

  31. 32 mustivar
    Mai 17, 2012 la 14:50

    asa, deci daca amenajeaza un centru de agrement si asfalteaza 3 strazi inseamna ca trebuie sa i se accepte toate matrapazlacurile. ca doar „isi face treaba de primar”. ai un mod de gandire uneori …

  32. Mai 17, 2012 la 16:08

    Florea asta e pedeu? Daca da, jos cu el! E doar unul din tentaculele caracatitei basesciene. Sau o ventuza, pe unul dintre acele tentacule. Restul e PR.

  33. 34 Shab
    Mai 17, 2012 la 18:30

    Nu a asfaltat 3 strazi, ci toate arterele principale si, cu mici exceptii, toate drumurile din oras sunt f bune. Nu se poate spune acelasi lucru despre Sibiu sau Brasov, ca sa nu aduc vorba despre alte zone din tara pe unde nu se poate circula decat cu Hummerul. Ti-am mai zis ca nu fac politica, deci nu stiu despre ce matrapazlacuri vorbesti. Eu ma uit la cum arata si cum se dezvolta orasul, si sunt multumit de ceea ce vad. La fel ca majoritatea muresenilor. Sau crezi ca il voteaza lumea doar pt ca a renovat Weekend-ul?

    Iar parcul municipal, cu stadion cu tot, sunt in paragina pt ca proprietarul nu investeste, si nici nu a fost de acord cu cedarea catre Primarie. Cred ca e vorba de catre Ministerul Apararii.

  34. 35 jeromelebanner
    Mai 17, 2012 la 19:05

    Mustivar, ar fi trebuit sa observi: constanta e o ruina, iar mizeria domneste peste tot, si nu vorbesc doar de cartierele marginase, ci in principal de zona turistica: zona 3 papuci, fantasio, piata ovidiu, stradutele pana la mare, este rusinos cum arata cazinoul. pacat de faleza care e senzationala, sper ca maimutoii sa nu apuce sa ditruga si zona aia

  35. 36 mustivar
    Mai 17, 2012 la 21:59

    deci, shab, cu alte cuvinte, atata timp cat face sosele, e ok ca el si gasca lui de nemernici si-au umplut buzunarele in urma afacerilor pe care au pus monopol datorita functiei ocupate? e ok ca toate licitatile de luni se castiga duminica? samd. daca e ok, votati-l!

    jerome, daca e asa cum spui, inseamna ca nu am trecut de ceva timp pe acolo si s-au schimbat lucrurile. cand am fost, mi-a placut ce vazui. si era tot mazare.

  36. 37 Shab
    Mai 18, 2012 la 00:01

    Da ai participat tu la vreo licitatie si ai fost respins? Sau vorbesti din basme? Si oricare ar fi adevarul, atata timp cat companiile care au castigat drepturile respective isi fac treaba bine, chiar nu ma intereseaza sa ma dau mai catolic decat Papa si sa speculez pe marginea subiectului. In concluzie, imi place cum arata orasul cu el la carma, asadar o sa-l votez.

    Iar Constanta (pe care am vizitat-o si vara trecuta) chiar e o ruina plina de cersetori si caini vagabonzi, exact, da EXACT asa cum era in urma cu 7-8 ani, cand ne distram pe tema asta, asta in conditiile in care orasul e (sau ar trebui sa fie) mult mai bogat decat Tg. Muresul. Putinele locuri mai aratoase sunt exceptiile, nu regula. In MS e fix invers.

  37. 38 mustivar
    Mai 18, 2012 la 02:28

    da, ma, sunt basme si speculatii, iar ala e baiat gigea. bine, voteaza-l! dar macar fotbalul sa-l prinda in b …

  38. 39 Nic
    Mai 18, 2012 la 08:56

    Nu discut problema unei super-metropole ca Tg. Mures, ca nu sunt la curent cu viata de zi cu zi din capitala judetului cu foarte multi romi. Dorin Florea nu a fost primar din anii ’90, initial din partea PNTCCD? E super tare omu’, nu degeaba l-o fi recrutat PDL-ul, partidul de specialisti integri … 🙂

    Dar Mustivar chiar are dreptate cand respinge un sistem cu licitatii aranjate, indiferent de cat „de tari” ar fi castigatorii. Altfel, pe termen lung, ajustarile necesare nu ar fi facute prin mecanismele de piata, ci prin scandaluri poltice. Asta lasand la o parte ca monopolul cu sustinere politica este,pagubos pe termen lung. Intr-o tara normala, legile sunt facute pt a fi respectate, nu parodiate.

    Mustivar poate e mai catolic decat papa cand ar refuza finatarea unor cluburi… Nu ma refer la fotbal, Petrolul, Rapid, Steaua (era becali sau fratii Paunescu) sau echipa no-name a cimisoarei… poate ca la fotbal s-ar gasi destui investitori privati.
    Dar nu vad cum sporturi gen canotaj, tir, atletism, gimnastica, chiar si sporturi ca polo sau hoichei pe gheata ar putea rezista in Romania fara sustinere substantiala din banii publici… asta mai ales in conditiile unei infrastructuri precare si cu un statut al proprietatii i asupra unor baze sportive incert si bizar… Eu unul prefer sustinetrea din banii punlci a scteie de hochei sau de canotaj de la Steaua, ata timp cat este facuta legal , transparent si dupa un plan serios…

  39. 40 Casillas
    Mai 18, 2012 la 09:34

    LOOOL „sustinetrea din banii punlci a scteie de hochei” 🙂 Dar el crede ca sanatos 😉

  40. 41 Nic
    Mai 18, 2012 la 11:24

    OK, „sustinerea din banii public a sectiei de hochei”… multumesc pt. corectare, vad ca muncesti pe gratis. 😉

  41. 42 Shab
    Mai 18, 2012 la 11:32

    In lipsa dovezilor, da, sunt basme. Am zis ca e foarte probabil ca licitatiile sa fi fost trucate, in virtutea faptului ca toti politicienii sunt hoti, iar Dorin Florea e politician. Eu iti vorbesc de curatenie si infrastructura, tu imi zici ca atmosfera e misto si la Constanta, ca e la mare. Asa e, Muresul nu e la mare. Cum se face ca la noi drumurile sunt bune, iar in Sibiu, sau Brasov, sau Oradea, ca de Constanta nici nu are rost sa pomenesc, sunt ciuruite de gropi? Sau crezi ca pe-acolo se fac licitatii pe bune? Diferenta e ca pe aialalti i-a durut in cot. Au luat banul si au intors spatele. Macar Florea a avut pretentia ca cei care castiga licitatiile sa faca si treaba pt care sunt platiti. Asta presupunand ca au fost intr-adevar manarii, pt ca, repet, nu am nicio informatie de genul asta. Da-mi tu un motiv concret de nemultumire, si ma declar invins. Ca eu ti-am tot dat exemple, da tu o tii tot pe a ta. Bine, stiu ca nu te-as putea convinge nici daca maine ar lua Florea Premiul Nobel pt primarie, da’ macar asa, de dragul discutiei. Un motiv cat de mic. Da concret.

  42. 43 Sam Murray
    Mai 18, 2012 la 11:42

    Păi, deh, și tu ești un fel de Copos. Doar n-oi vrea să te taxăm pentru corectările permanente la care ne obligi. Deși ar fi mult mai normal să pui deștu` unde trebuie…

  43. 44 Nic
    Mai 18, 2012 la 11:53

    Ai dreptate, Toshiro… iar glumele alea cu obama si casatoria sunt de o mare tinuta intelectuala… „Casillas” e atat de ocupat cu corectatul (era sa scriu insultatul) incat nici nu mai are timp sa posteze despre sport… 🙂

    Cine l-a clonat a pornit totusi de la un material de calitate proasta…;)

  44. 45 mustivar
    Mai 18, 2012 la 13:06

    pai n-am dovezi, am numai basme (la fel ca toate tunurile cu terenuri …). de aia toate afacerile mari pe plan local (cele unde sunt in joc bani publici) sunt controlate de gasca florea. faptul ca in comparatie cu altii a facut cate ceva pentru oras nu il disculpa! tu gandesti ceva gen: lasa-l sa faca ce smenozeli vrea, atata timp cat ne face drumuri (poti inlocui cu ce altceva vrei)! eu nu sunt de acord cu asta si de aici diferenta de opinii! florea este un hot, o persoana care si-a umplut conturile de pe urma functiei pe care o ocupa, un baron local care si-a extins tentaculele asupra orasului! uite, asta nu imi convine si de aceea NU il voi vota!

    ps: las-o mai moale cu laudele, ca cine citeste ajunge sa isi inchipuie ca la tg mures ar fi un fel de germania pe langa alte orase. si nu e nici pe departe asa, nici dpdv al drumurilor, nici al aspectului orasului (de ex, vezi cum arata portiunea intre statuile soldatului necunoscut si cea a lui avram iancu).

  45. 46 Sam Murray
    Mai 18, 2012 la 13:26

    Deci, dacă iese iar Florea, să mai stau nițel cu vizitatul Neumarkt-ului…

  46. 47 Shab
    Mai 18, 2012 la 13:52

    Cum arata? Eu zic sa te duci sa te mai uiti o data. Cat despre drumuri, poate cuvintele mele au nitelus mai multa greutate, avand in vedere ca circul(am) zilnic pe ele. Si, cu cateva exceptii, nu am nimic de comentat. Cand am trecut, insa, prin orasele mai sus mentionate, am injurat de toti sfintii.

    Si gresesti si cand traduci gandurile mele. O traducere mai corecta ar fi: atata timp cat isi face treaba de primar, nu ma intereseaza sa SPECULEZ asupra corectitudinii sale, ba mai mult, sa ma revolt si sa-l vreau plecat pe baza informatiilor care circula la Radio Shantz. Mi se pare de-a dreptul ridicol si tipic romanesc. Cand o sa vina cineva cu dovezi concrete, mai vorbim.

    Tosh, chiar mi-as dori sa treci prin oras. As fi curios sa vad si o parere obiectiva.

  47. 48 Sam Murray
    Mai 18, 2012 la 13:57

    Hai, c-oi găsi eu timp în vara asta. Poate-n drum spre Praga… Dacă m-o ajuta Dumnezeu, vorba Sf.Iliev de la Ghencea… 😉

  48. 49 Shab
    Mai 21, 2012 la 23:21

    Un preview 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Dawson pe LA FAMIGLIA
Красная Армия pe LA FAMIGLIA
Sam Murray pe LA FAMIGLIA
xray pe LA FAMIGLIA
Sam Murray pe LA TREABĂ!

%d blogeri au apreciat asta: