26
Apr
12

CÂRÂIELI ZOTTICE


Apropierea decisivului meci din Giulești scoate la iveală toată frustrarea ce-i macină pe cei ce umblă cu cioara vopsită. Rămas cu sechele după ce Gino Iorgulescu l-a fugărit pe teren cu ani în urmă, croncănitorul-șef dintre ruine, Zotta pe numele lui, își continuă grețosul spectacol cu care ne-a obișnuit de atâta vreme.

Mai întâi s-a dat în stambă pe la televiziunii,  unde dădea de înțeles că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, înfățișând apocalipticul tablou al provocatorilor steliști ce încearcă să întineze puritatea de lebădă albă a galeriei corsicane, cea mai gigea dintre toate. Avertismentul lui pare afectat de depășirea alcoolemiei admise de lege: „Suporterii Rapidului să fie atenţi la tot ce se întîmplă în jurul lor. Ne aşteptăm la tot felul de capcane întinse de cei de la Steaua. Dragi suporteri, vă rugăm să acţionaţi cînd sesizaţi ceva, dar gîndiţi-vă de trei ori înainte!” Deh, capcanele perverșilor mai lipseau în paradisul din Giulești, această oază de liniște și civilizație. Așa că vijilentu` ia măsuri. Dujmanu` no.1 nu e Dodel, nici Raul, nici măcar GgB. Ei, bine, el e MM Carton !!! Drept care ochiului ajer al prezidentului lui Ghiță nu-i va scăpa nici un gest al periculosului incitator la violențe. Două camere video îl vor urmări pe MM mai ceva ca niște ogari vânatul. Iar pentru a evita tradiționalul salut corsican adresat băncii de rezerve a dujmanului, prevăzătorul Zotta a mobilizat zece bogarzi. Cum de ce? Ne-o spune GSP: ”pentru a preveni anumite gesturi ale suporterilor”. Adică, mai clar, să-i oprească de la azvârlit cataroaie și… brichete, și de la tirul cu flegme, trade-mark-ul celei mai frumoase galerii…

Ba, auzind că galeria stelistă nu s-ar prezenta în Giulești, Costel se cocoșește (o adevărată performanță pentru o cioară…):  „Păi, dacă suporterii lor nu o să fie prezenţi duminică seara în Giuleşti, stau şi mă întreb în faţa cui o să mai îngenuncheze MM la finalul partidei?” Mai bine ai studia topografia locului, să vezi pe care șine s-o rupi la goană, cu șanse de a scăpa de ”efuziunile” fanilor tuciurii…

Și, cum toate astea nu erau de ajuns, iar bogarzii încă nu-și ocupaseră dispozitivul, Zotta s-a pus pe flegme… Mitocanul ăsta, de o mediocritate strigătoare la cer, se găsește să maculeze unica și irepetabila performanță a Stelei: Nu vreau să le iau din merite celor din Ghencea, dar trebuie să fim oneşti. Performanţa aceea a fost susţinută de o ţară întreagă! Toată spuma fotbalului autohton se concentrase la Steaua, tocmai pentru a avea rezultate în Europa.” Ei, asta mai lipsea! Să se fi concentrat sub pod… Poate că gureșul prezident ar trebui să se informeze asupra provenienței ”spumei” și abia apoi să se apuce să cârâie. Sau măcar să observe ce-au pățit în ultimele zile cele două echipe care au concentrat toată spuma fotbalului mondial. Tocmai pentru a avea rezultate în Europa… Da` ce să-i ceri unuia care are impresia că fotbalul o fi un soi de aritmetică în care e suficient să ”concentrezi spuma”…

Ba, încercând o mieroasă, dar puturoasă, captatio benevolentiae din partea celor găsiți vinovați de seria de eșecuri care disperase Giuleștii, Zotta mai mânjește nițel cu resturile rămase-n polonic: ” Fără Valentin Ceauşescu nu s-ar fi reuşit, el a fost cel mai valoros stelist. D-asta galeria noastră striga în perioada aceea: «Noi vi-l dăm pe Damaschin, voi ni-l daţi pe Valentin»„. Castravete, tu ești? Haltona, tu? Eu v-am zis că ăștia-s clonați…

Da` de ce n-or rămâne ei la stavridu` lor?…

Anunțuri

14 Responses to “CÂRÂIELI ZOTTICE”


  1. 1 Casillas
    Aprilie 26, 2012 la 15:04

    Vorba lui Dankressman „Urata natie rapizii astia” 😉 By the way Sam, daca ai datele lui de contact poate il inviti pe blog. Omul ala avea un umor senzational !

  2. 2 Sam Murray
    Aprilie 26, 2012 la 15:16

    Cred că ar trebui să-l rogi frumos pe Nic, că e mai prin zonă… 😉

  3. Aprilie 26, 2012 la 16:12

    Mda, am vazut aseara – cateva articole in GSP, unul dupa altul, care mai de care mai razboinic si degraba umflatoriu in pene. 😆
    Ce logica si pe infectul de Zotta – eu zic sa treaca-n palmaresul Rapidului CCE ’86, ca sa fie tacamul complet! 😀

  4. 4 Nic
    Aprilie 27, 2012 la 04:58

    Sam Murray a postat:

    „Dujmanu` no.1 nu e Dodel, nici Raul, nici măcar GgB. Ei, bine, el e MM Carton !!! Drept care ochiului ajer al prezidentului lui Ghiță nu-i va scăpa nici un gest al periculosului incitator la violențe. Două camere video îl vor urmări pe MM mai ceva ca niște ogari vânatul. Iar pentru a evita tradiționalul salut corsican adresat băncii de rezerve a dujmanului, prevăzătorul Zotta a mobilizat zece bogarzi.:

    Avand in vedere celebrul antecedent huliganic al oficialului steliist MM Stoica unicat (din fericire) in fotbalul romanesc la nivel de liga I, masurile sunt normale. 🙂 Huliganul MM Stoica a fost implicat si in alte incidente: cand era la Unirea Urziceni a intrat pe teren fara accpetul arbitrilor (la un meci cu Dinamo), si a fost in final evacuat de pe teren, ulterior fiind suspendat ( 4 luni daca imi aintesc bine).. Cunosc supoorteri stelisti care se regerta prezxzenta acestui individ la Steaua, si cunosc suporteri (si nu doar rapidisti si stelisti) care nu inteleg ce mai cauta acest individ in fotbal.

    Sam Murray a postar:

    „prevăzătorul Zotta a mobilizat zece bogarzi. Cum de ce? Ne-o spune GSP: ”pentru a preveni anumite gesturi ale suporterilor”. Adică, mai clar, să-i oprească de la azvârlit cataroaie și… brichete, și de la tirul cu flegme, trade-mark-ul celei mai frumoase galerii…”

    Nu mi-e clar ce vrei sa spui prin bogarzi, dar masuri preventive pt. combaterea posbilelor accidente se iau de catre oficialii oricarui club serios. Apropos, la Steaua ce masuri s-au luat pt. prevenirea incidentelor provocate de catre unii suporteri stelisti aler caror ispariva au facut ca UEFA sa penalizeze clubul Steaua?

  5. 5 Casillas
    Aprilie 27, 2012 la 09:06

    Omulyo, vezi ca nu e clar ce vrei sa spui prin „ispariva” 😉

  6. 6 Sam Murray
    Aprilie 27, 2012 la 09:24

    Ce nu ți-e clar? Te dernajeazaispariva e că se regerta prezxzenta acestui individ?

    A, și o lămurire pentru Nic: ”bogarzi” nu e creația unei tastaturi din Upstate, ci ”bodyguards” în corsicană…

  7. 7 Nic2
    Aprilie 27, 2012 la 16:10

    Ok, multumesc pt. comentarii, observ ca nu aveti nici un argument serios, si probabil ca nu va deranjeaza prezenta huliganului MM Stoica printre oficialli Stelei. Altfel aveti PREFECTA dreptate, cum zicea Casillas.

  8. 8 Shab
    Aprilie 27, 2012 la 16:55

    nic, plictisitor si previzibil ca intotdeauna… Dupa atata amar de timp, chiar nu cred ca marotele tale repetate la nesfarsit ar mai trebui sa faca obiectul vreunei discutii care sa nu fie finalizata cu un bilet de trimitere. Totusi, o singura nelamurire mai am.. care e faza cu infinitele tale greseli de tastare? Dupa atatia ani de practica, chiar si un cimpanzeu ar reusi sa nimereasca tastele potrivite. Si si ala tot cu gandul la banana care-l asteapta dupa ce termina de tastat, deci asta nu e o scuza.. Hai, te rog, fii bun si dezleaga taina asta.

  9. 9 Nic
    Aprilie 28, 2012 la 01:23

    Shab, semeni atat de mult cu Casillas, as zice ca suntteti clonati. Sau sunteti una si aceeasi persoana? Observa insistenta voastra pt. forma, si pana la un punct aveti dreptate, aproape PREFECTA dreptata cum ar zice (h)igienistul amator Casillas. Problema unora dintre voi (Casillas/Shab) este insa fondul, nu forma…Desi ocazional si forma lasa de dorit, dar admit ca eu nu trebuie sa insist pe tema formei.

    Cat despre bilete de trimetere, tu pe unde mai esti? Nu ti-a priit Michgan-ul? 😉

    Din pacate Romania are prea multi indivizi atotstiutori care ii judeca pe altii si ocazional sugereaza bilete de trimitere. De aia si merg asa bine lucrurile in Romania – aroganta combinata cu tupeul si superficialitatea generatiei Pro este un amestec cu totul aparte…

  10. 10 Casillas
    Mai 2, 2012 la 08:14

    Sa il compari pe Nic cu un cimpanzeu e o jignire pentru biata primata.

  11. 11 Nic
    Mai 3, 2012 la 07:39

    Casillas este o primata cu totul aparte… 😉

  12. 12 Casillas
    Mai 3, 2012 la 09:11

    Imitatul este specific primatelor 🙂

  13. 13 Shab
    Mai 3, 2012 la 11:02

    Vezi ca se poate, mai niculaie? Doua postari consecutive aproape fara greseala. Ai tastat aiurea doar ‘fondul’. Cei care nu te cunosc nu s-ar fi prins, dar noi stim ca tu ai vrut sa scrii ‘fundul’.

  14. 14 Sam Murray
    Mai 3, 2012 la 11:55

    He-he, ți-a scăpat asta: ” Prea Inteletu” Tohsiro”. ”Staoanul” e deja pe linie… Da` să nu-l mâniem pe Dumnezeu, e bine și-așa… 😆


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe STEAUA NOASTRĂ
Sam Murray pe NICI ACUM
Unlucky pe STEAUA NOASTRĂ
Ovidiu pe NICI ACUM
Sam Murray pe STEAUA NOASTRĂ

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: