27
Mar
12

DE BUN VENIT…


Așadar, Dinu Gheorghe e noul președinte executiv al Stelei. Sincer să fiu, n-am crezut că se poate ajunge aici, ba încă mai sper într-o minune… Pe GgB îl cred în stare de toate tâmpeniile din lume, dar, cu toată sila pe care mi-o provoacă, pe Vameș îl consider un om inteligent. O cutră parșivă și inteligentă. De aceea nu pot să pricep ce l-a făcut să accepte propunerea lui Becali. Pentru că, să vii în Ghencea, să servești culorile Stelei, după ce o viață întreagă n-ai pierdut niciun prilej de a persifla, a ironiza, a jigni, a insulta Steaua e ceva ce ține de inconștiență…

Dacă GgB, așa cum îl știm, nu înțelege că aduce în fruntea clubului un dușman al Stelei, suporterii nu uită și nu iartă. Așa că orice gest al trufașului dinamovisto-rapidist și, mai ales, anti-stelist, va fi taxat la sânge de fani. Declarația așa-zisului leader al unei facțiuni a suporterilor, binecunoscutul supus becaliot Mustață, gata să accepte sosirea perfidului vameș, nu face decât să pună gaz (ptiu, iar gaz…) pe focul ce stă să incendieze din nou situația, abia calmată după revenirea în Ghencea. Și nu va fi nevoie să behăie din nou pentru a fi luat cu fulgi cu tot…

Cu ceva timp în urmă, într-un răspuns dat unuia din puținii rapidiști ce se încumetă să treacă pe-aici fără să înjure, făceam câteva considerații pe marginea ultimei plecări a lui Dinu Gheorghe de la Rapid. Era 19 octombrie 2011. Nu sunt decât 5 luni de atunci.

Poate nu strică să ne amintim de cine e vorba, de cine va conduce Steaua în ediția următoare, în care misiunea e cucerirea titlului.

Cică Vameșu` și-ar fi dat demisia… Eu nu prea pot să cred… Sunt legături primejdioase între Ghiță și el. Prea primejdioase…

Cariera fulminantă a lui Dinu Gheorghe a început la… nebuni, unde era magazioner. Apoi, pas cu pas, a tot urcat. După spital, primitor-distribuitor la ”Dâmbovița” (fosta fabrică de încălțăminte a bulgarului Prodanov, ”Bourul”) și, apoi, lucrător vamal la Vama Otopeni. Numai că aici a făcut o boacănă, autoservindu-se din niște mărfuri confiscate de vameșii scrofuloși la datorie . Drept care a fost… transferat nu la Jilava, ci la Vama Chitila. Acu` nici nu cred că i-o fi fost așa greu, dacă ne gândim că locuia pe Aviatorilor și era vecin cu un… dinamovist ”de marcă”: Tudor Postelnicu.

După Revoluție, favoritul lui Postelnicu și-a continuat activitatea. Cu mult mai mult succes, sub pulpana FSN/PDSR/PSD… În 2000, șeful Vămii Chitila e numit șeful tuturor vămilor! O decizie a proaspătului șef a însemnat monopolul vămuirii legumelor și fructelor de către două firme ale unui… iordanian!!! După câteva luni, patronul musulman e acuzat de evaziune fiscală și arestat. Era perioada ”Armaghedoanelor”, dezvăluiri anonime ale matrapazlâcurilor acelor ani. Unul dintre ele, ”Armaghedonul vămilor”, îl acuza pe Dinu Gheorghe de trafic de droguri, mascat de importurile de legume și fructe. Cât de adevărate erau acuzațiile n-am de unde să știu. Dar, până și președintele de atunci, Ion Iliescu, a pus această întrebare conducerii Poliției Române: “Știați cã se face trafic de droguri sub acoperirea comerțului cu legume și fructe?” Să fie o coincidență faptul că Dinu și-a prezentat imediat demisia? Nu înainte de a afirma serviciile speciale cunoșteau ce se întâmplă. Cert este că nimeni nu a urmărit să elucideze situația… Iar Vameșul a ajuns colaboratorul apropiat al altui fan Dinamo, spoit în alb-vișiniu, bunul său prieten Gheorghe Copos. Cel care-și clădise imperiul pe baza importurilor de produse Samsung. Vămuite la Chitila…

 Acuzele lui Becali au venit încă din acea perioadă, acum el n-a făcut decât să reamintească lucruri știute și niciodată lămurite. Oricum, e cel puțin ciudat că pretinu` Ghiță s-a pus pavăză. Pentru că, repet, nimeni nu a răspuns ”da” sau ”ba” întrebării Președintelui României. Sau patronul și-o fi amintit de sprijinul (dezinteresat, desigur…) al vameșului ajuns angajatul lui…”

Așa că, fie-mi permis să-i urez ceva noului președinte executiv al Stelei: ”Welcome!” Welcome to Hell…

P.S. Unu` vine (Vamă), altu` pleacă (Ilie Stan). Cică ar reveni Stoichiță. Rămâne cum am stabilit: ”Welcome to Hell!”

Anunțuri

20 Responses to “DE BUN VENIT…”


  1. 1 Sebastian
    Martie 27, 2012 la 13:02

    looooool! moare iliesta ca i s-a ridicat dreptul de-a sta in genunchi! nu-i nimic, se intorc alte doua mizerii si reintram in lupta pt titlu! asta daca nu saboteaza echipa raii aia de taibani pindeni, care in loc sa-i incurajeze pe baieti, nu fac altceva decat sa agraveze si mai mult situatia! right! 😀

  2. 2 Anto
    Martie 27, 2012 la 13:14

    Cred ca ti-a citit Vama articolul, ca cica nu-i mai raspunde lui Gigi la telefon. 😀

  3. Martie 27, 2012 la 13:49

    de unde ai informatiile legate de vama? 🙂

  4. Martie 27, 2012 la 14:18

    Mda, cica nu vrea el, vine MM. 😀

  5. 5 Sam Murray
    Martie 27, 2012 la 15:00

    Dawson, eu ți-am zis că Vameșu` nu-i prost…

  6. 6 Sam Murray
    Martie 27, 2012 la 15:00

    Pokerface, cum se zice, bre? Informații din… surse… 😉

  7. 7 Priapus
    Martie 27, 2012 la 15:22

    Circ fara bani…Nu vine vama, vine mimi…

  8. Martie 27, 2012 la 15:24

    Pai poti sa-i spui in multe feluri, dar nu prost. 😉

  9. Martie 27, 2012 la 16:16

    @Sebastian
    Mi se pare nedrept sa-l acuzi pe Ilie Stan de sclavagism in halu’ asta. Pana una, alta, el a fost dat afara ca nu l-a bagat in seama pe cretin.

    Da, corect i-a facut si voia lu’ Behehenibilu’ cu unele chestii. Dar, oricum, mie mi se pare la ani lumina de Stoichita, Cartu si alti d-astia. Mai ales ca, din cate am apucat sa vad, echipa se misca mult mai bine decat in ultimii ani.

    I-auzi-l si pe Cartonel: „Ilie Stan n-a facut nimic, echipa juca din ce a antrenat-o Levy”. Desi saptamana trecuta ii spunea lu’ Behehenibil ca ii place cum joaca Steaua si n-are ce sa zica…

    Ce viermi, nene!!!

  10. 10 Sebastian
    Martie 27, 2012 la 21:58

    tocmai pt ca e diferit de cartonel, ciorel, pipi, tzitzi etc. nu il numesc pe iliesta cum ii numesc pe restul … dar asta nu ma poate impiedica sa constat ca e sclav! de ce? foarte simplu! a stiut de la inceput UNDE se baga si – mai important!!! – CUM va sfarsi! nu discut despre cat de bun este ca antrenor pentru ca in conditiile de la fosta steaua nu putem vorbi despre asa ceva. ilie stan a acceptat sa fie umilit, a inghitit tot ce i s-a servit, bazandu-se pe un ipotetic „poate ies campion si ma lasa ala in pace”. un visator … unul care si-a vandut demnitatea pt niste parai manjiti si niste sperante desarte la performanta la care viseaza surprinzator de multi stelisti, care nu par a avea habar pe ce lume traiesc! e irelevant ca esti sacchi sau bondrea. cu mizeria nenorocita la timona orice discutie despre orice aspect este inutil!

    trebuie sa priceapa odata toata lumea ca suntem intr-o grava stare de calamitate si singurul nostru tel trebuie sa fie disparitia gunoiului din peisajul a ceea ce a devenit fc pipera! este singura noastra sansa sa revedem vreodata STEAUA! lipsa performantei, lipsa banilor (care in mare masura vin odata cu performanta), si multa carne in gura lui la orice meci (si pe orice stadion!!!!) sunt reteta unei foarte probabile renuntari pe termen lung. dar pentru asta e nevoie de oameni cu demnitate, cu principii! nu de oi, de saracii samantare si de „hai baieti sa luam titlul sa ne bucuram impreuna”!

    concluzia e banal de simpla: forta, forta cfr!

  11. 11 Sam Murray
    Martie 28, 2012 la 08:54

    Bre, Sebinho, nu mai insista. Am văzut care ți-e părerea: dujmanu` – mizeria albaneză – tre` să moară! Bineînțeles, ca în orice rezbel care se respectă, tre` să fie musai și niscai collateral damage. Mai întâi familia. Cred că te-ai referit la cei doi veri, deși mă bate gându` că le bagi la damage și pe biata bătrână care tre` să-l vadă și să-l audă pe gargaragiu 24/24, live și-n reluare la Palat sau pe ecrane, pe discreta lui nevastă, ca și pe fete… Apoi, dacă nu mai întâi de toate, chiar Steaua. Tu, nefiind oaie, nici sărăcie sămânțară, ci fiind om cu demnitate și principii, vezi în prăbușirea Stelei unica soluție pentru dispariția gunoiului din peisaj. E, probabil, traducerea ta a lozincii ”Trup și suflet pentru culori”…
    Încerc să-mi închipui cum vezi tu viitorul. Norodul stelist, într-un suflet, se va ridica împotriva tiranului, îi va da multă carne în gura la orice meci. Iar GgB va flutura steagul alb și va lăsa clubul celor puri și duri. Un comunicat pe 23 spre 24 de pagini, semnat de Haltona Pindeanu și aclamat în picioare de tine, va pecetlui reîntoarcerea clubului sub pulpana Armatei. Un ordin de zi al ministrului și… douăj`patru-i gata!
    Și până atunci? E simplu: forța, forța CFR! Din Gruia până-n Giulești…

  12. Martie 29, 2012 la 01:18

    Saracie samantara!!! =))

    Sebastian, sunt de acord cu tine ca, pana nu pleaca Gigeagardel, nu se poate vorbi de nimic.

    Insa, ca intre doi oameni care simt la fel, iti spun ca nici macar Tudorel Stoica, ori Gabi Balint (doi oameni cat se poate de vehementi contra Jegului, am stat la masa cu ei si crede-ma ca li se citea in ochi furia pentru ce face nenorocitu’) nu vede atat de brutal problema cum o vedem noi.

    Dupa inatalnirile cu ei si cu Jenei, vad lucrurile ceva mai nuantat. Mai ales ca, vorba lor, asta va mentine clubu’ pe linia de plutire suficient de mult cat sa-si asigure niste bani din televizari/cupe europene/transferuri si se va asigura ca nu va retrograda.

    Din nefericire, daca nu-l baga astia la bulau pentru cel putin 3-4 ani…

  13. 13 Sam Murray
    Martie 29, 2012 la 05:36

    Hm, deci mai gândesc și alții ca mine… Lari, ușor-ușor ajungi și tu… oaie… 😉

  14. 14 Sebastian
    Martie 29, 2012 la 13:59

    cred ca lari gandeste un pic diferit. tu, sam, esti cu „hai, baieti, sa luam titlul”, „of, of, ce pacat ca isi baga ala coada si nu luam titlul”, „nu il contestam pe beqali ca sufera echipa”.

    lari, problema cu gloriile clubului este un pic … na, este cum este! 😀 sa nu uitam ca din cei enumerati de tine, poate doar balint sa fi crescut suferind pt steaua, cum am suferit noi, suporterii! de aceea nu stiu ce pretentii sa am. iar cand aud ca si hagi, despre care am auzit intotdeauna cat de stelist este (si nu am motive sa ma indoiesc de asta), ia in considerare o noua colaborare cu metastaza … chiar nu stiu ce sa mai zic!

    m-am bucurat sa citesc in urma cu cateva zile un comentariu pe fcsteaua. atat de mult ma regaseam in el de parca eu as fi fost autorul! spunea tupac ceva de genul „cu echipa m-am lamurit. sunt resemnat. mizeria exista, eu nu ma identific cu mizeria, asa ca pa! dar cand vad multimea de oi cretine imi vine sa turbez si fac spume”. cam asta era ideea. si cata dreptatea are!

  15. 15 Sam Murray
    Martie 29, 2012 la 14:49

    Bine, bre, ți-am spus că am înțeles…

  16. 16 Sebastian
    Martie 29, 2012 la 14:53

    eu insa nu am inteles cum ai putut uita sa-i spui „la multi ani” „micului rivera”! 😀
    stii tu, cel care refuzase gradele puterii si ramasul la salzburg. probabil din cauza ca ii era foarte rau dtpdv la echipa de partizani subpodari, echipa „condamnata de regimul comunist”! 😀

  17. Martie 29, 2012 la 17:01

    Tupac mai lipseste de pe blogul lu’ nenea Tosh, sa fie circu’ complet! 😀

    Sebastian, la nivel teoretic, putem discuta orice, ca nu e bai. La nivel practic, nene Tosh, eu sunt de parere ca presiunea trebuie mentinuta pe Nenorocit.

    Si ma opresc aici, ca nu e frumos sa-mi agit gazda (a nu stiu cata oara).

    @Sebastian
    Oricat de dementi am fi in realitate, atunci cand suntem in spatiu public trebuie sa ne comportam si politically correct. 😉 Asta este un principiu de baza al multor glorii steliste, care a prins bine si AISS-ului si Peluzei Sud la un moment dat. 😀

  18. 18 Sam Murray
    Martie 29, 2012 la 18:48

    E clar, Sebastian, și tu ești fan Haltona… Ba am și-o bănuială că ai conspectat conștiincios operele complete ale lui Castravete & co.

    Mda, nu-mi pot ierta faptul că nu am scris despre ”micul Rivera”. Oricum, măiastra pană 😆 afumată 😉 a suplinit lipsa. Urmează ode pentru ceilalți doi, Țâră (adică ”micul”) și Gheară (adică… ”nicul” 😀 )… Așteptăm și demascarea iudei Leo Toader!

  19. 19 Sam Murray
    Martie 29, 2012 la 18:55

    Lari, maifrendule, mi-ai făcut-o cu Estrogenu`, că nu mai scap de el, acu` cine știe pe cine-mi mai trimiți… Din fericire, deh, avantaju` gazdei, am cum să opresc intruziunile nedorite.
    Cât despre europanglicar, prefer să-l ignor cât pot. Nu de alta, da` nu-i chip să ne vedem visu` cu ochii. Ne-am procopsit cu el pe veci…

  20. 20 Priapus
    Martie 30, 2012 la 02:00

    Asa-i, si dea al da sus san’tace…Semper la Steaua…:)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


FCSB

”Gigi Becali a continuat activitatea cu echipa asta. El n-a preluat FCSB, a preluat Steaua” – Ilie Dumitrescu

E echipa la care am crescut, am câştigat campionate şi am jucat finală Champions League. Pentru mine, asta este Steaua, care e acum din Liga 1. Nu s-a desfiinţat niciodată! Ce rost are să spunem că e altă echipa? A avut continuitate.” – Dan Petrescu

Comentarii recente

Dawson pe STEAUA NOASTRĂ
Sam Murray pe NICI ACUM
Unlucky pe STEAUA NOASTRĂ
Ovidiu pe NICI ACUM
Sam Murray pe STEAUA NOASTRĂ

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba


%d blogeri au apreciat asta: