15
Iun
11

ENGLEZU` ȘI ”CEFERISTU`”


Adrian Majuru este cercetător la Muzeul Capitalei și coordonează Muzeul Minovici. Cartea sa Bucureștiul mahalalelor sau periferia ca mod de existență nu e singura în care se oprește asupra fascinantei lumi de la marginea orașuluiAm întâlnit descrieri foarte interesante și în diverse publicații. Dintr-un astfel de articol, apărut în ”Ziarul financiar” din 8 octombrie 2009, aflăm amănunte extrem de pitorești referitoare la ”Grant, mahalaua nimănui”. Singura observație pe care o am de făcut este referirea destul de confuză la autor. Ziarul menționează ”autor: Adrian Majuru”, din primele rânduri aflăm că ”Alexandru Stefanopol a descris o lume a napastuitilor care locuiau in mahalaua Grant”, iar după ultimul rând al textului, scrie… ”Paul Zarifopol, Sat si mahala”. Mă rog, important e textul, pe care vi-l redau integral. Asta ca să vedem cum e cu ”Istoria Giulestiului este puternic marcata de influente englezesti, poate in mai mare masura decit statul modern roman”, o blasfemie greu de digerat. Ar fi suficient să amintim de Regina Maria a României, nepoata reginei Victoria…

LA FRONTIERA ISTORIEI / Grant, mahalaua nimanui

Pentru cei care mai au nostalgia atmosferei bucolice a mahalalei bucurestene, mahala care se caznea sa se rupa de infatisarea satului, Alexandru Stefanopol a descris o lume a napastuitilor care locuiau in mahalaua Grant.

La inceputul secolului XX, Calea Giulesti „nu avea trotuar decat portiunea cat tinea curtea Regiei. Iar cine intra noaptea in Grant orbecaia in intuneric. Felinare erau infipte pe la toate raspantiile, dar n’aveau lampi. Cele asezate odata cu felinarele fusesera luate de mahalagiii care-si sparsesera pe ale lor, iar primaria nu infiintase inca o fabrica de lampi… Lumea din Grant isi iubea mahalaua, dar dragostea pentru ea se marginea la casa si curtea fiecaruia. Nimeni nu se gandea sa-si ia vecinul de mana si sa porneasca la dresul strazilor ori al soselii ce strabatea mahalaua, pentru ca pe nimeni nu-l interesa ce va zice strainul despre Grant, ca intrand pe la bariera Regiei si pornind-o in sus spre Giulesti, va intampina numai pulbere, noroi sau baltoace – dupa anotimp”.

In ceea ce-i priveste pe strainii de mahala, acestia nu se incumetau sa intre in Grant, caci „beleaua cea mare o intampinau ziua in plina lumina, urmand sa-si fereasca pantalonii de caini si scafarlia de derbedei”. Pe acestia din urma „nimeni nu-i putea domoli. Nici n-avea cine. Tatii -prinsi de treburile lor – ramaneau la pedagogia palmelor si picioarelor trantite la nimereala, iar mamele – care nu lucrau la Regie – erau ocupate pana peste cap de randuirile cratitelor, de carpitul rufelor si cate alte nevoi gospodaresti. Politia nu se arata in mahala decat cand se intampla vreun injughiat ori trebuia gasit cu orice pret vreun «talhar de socialist»”.

La mahala se locuia inghesuit precum in blocurile-cazarma de azi. „Bucatariile erau despartite de case, care n-aveau alte incaperi decat odaia si sala cuvenita. In sala dormeau copiii pana nu se inmulteau. Cand incepea sa se umple casa de ei, cei mai rasariti erau inghesuiti in bucatarie, ca doar nu era sa croiasca oamenii alta casa pentru «afurisitii» nebiruiti nici de anghina, nici de scarlatina. Mureau cu duiumul si tot plina de ei era mahalaua”. (pp.14-15)

Daca baietii prindeau cate o meserie, pe fete „le dadeau parintii la mode, la croitorie, ori la ateliere de tesut. Plecau ucenice, mititele ca ulcelele. Si te pomeneai cu ele, o data, desirate, carand dupa ele cate un baiat, pana se incurca treaba. Poti pazi crangul de iepuri? Care apuca sa se razleteasca de card nu mai venea de-a dreptul acasa. De la Regie o lua pe cheiul garlei, in sus spre Ciurel ori pe campul lui Caracas, unde buruienile erau cat omul. Se ascundeau perechile ziua, darmite seara? Fata, zapacita de sarutat si strans in brate, uita de fusta si beleaua era gata”. (p.16)

Pentru astfel de probleme exista „Ciulinaru, duhovnicul mahalalei” care „cu o vorba buna si fagaduieli ca baiatul lui Cutare are sa dreaga cu o cununie ce stricase in buruieni, oamenii se potoleau”. (p.16)

In Grant locuiau oameni de tot felul. Acestia lucrau la atelierele CFR-ului, la B.M. sau la fabrica de cherestea „Lessel”, femeile – mai toate la Regie. Acasa ramaneau doar plozii si soacrele” si cu totii „isi aparau orataniile si pometurile de tiganii laieti si derbedei”.

Casele mahalagiilor erau saracacios construite „din furci bulgarite cu pamant amestecat cu paie tocate si acoperite cu tinichele, peste care erau asezati bolovani, ca sa nu fie luate de vant. Bucurestiul era un oras mic, asezat intr-un sat mare”.

Pentru a-ti face casa din zid, trebuia fie sa furi de-a dreptul materialele necesare, fie sa dai lovitura prin vanzarea marfurilor furate din vagoane in timpul noptii. Cam asa traia o buna parte din cartier. Case din zid si-a facut doar „Maslinaru, sef de tren pe linia Varciorova; Chichineata, a carui nevasta avea o fata din flori si invata la Azil; Mitica Rasol, sef de atelier la Regie (casa facuta din caramida furata, pe vremea cand se construia uzina Regiei) si mai era casa lui Tobosaru, fost copil de trupa si ajuns elev de administratie la Manutanta”.

Dar cum se fura? „Osnaga, Giuverdea si Firlafu erau sefi de trenuri de marfa. Ei il vesteau pe Durduc care vagoane trebuiau sa fie dijmuite. Ciuburciu, sef de manevra, tragea vagoanele cu pricina la locuri potrivite si mai ferite. Cotarca, Turpina, Puscalau si Delitoiu, frinari, taiau plumburile la vagoane, descarcau marfa atita cit putea duce fiecare, puneau alte plumburi si carau la depozit marfa sfeterisita”. (p.48)

Sau altfel: erau multi blatisti pe trenurile patriei, iar semnul ca politia urcase in tren era „o rasucitura de mustata facuta de trei ori” de catre seful de tren. „Cum revizia biletelor incepea intotdeauna de la ultimul vagon, toti cei fara bilete erau manati in vagoanele de langa locomotiva. La statia urmatoare, clandestinii erau trecuti in vagoanele in care se facuse revizia”. Iar la intoarcere, „povestea se repeta. Cativa lei la fiecare drum insemnau inca doua-trei lefuri pe luna. De aceea, sefii de tren erau cei mai instariti oameni din mahala”. (52)

„Politia stia ca se fura in B.M., dar nici un comisar nu-si trimitea oamenii in bezna si la ciomageala sigura – si apoi oamenii din Grant, afara de cativa, erau saraci si plini de copii. Nemiluindu-i nimeni, se miluiau singuri. Castigul mic si copiii multi asezasera temeinic saracia la mahala”. Cum se manca la mahala? La pranz, „painea era nadejdea foamei, fiindca era ieftina si se gasea din belsug. Daca langa paine se mai alaturau cateva masline sau branza, insemna masa din plin. Seara, o fiertura de cartofi, praz, fasole sau varza implinea pranzul. Iar peste zi, tutunul cu darul lui de uitare amana foamea”. (p.34)

Prin mahala isi faceau veacul multe haimanale. Renumita era banda lui Zdrelea, „care inspamantase deoptriva politia si negustorii, mai ales de cand in rastimp de-o saptamana talharii rapusesera pe Vanghele Carnu, carciumarul din Soseaua Targovistea Veche, pe Gheorghe Nichifor, negustor pricopsit din Calea Plevnei si pe Giafer, bragagiul de langa bariera Regiei. Vardistii fluierau noaptea prin centrul orasului, dar de teama pistoalelor talharesti in mahala nu intalneai unul, fiindca in ei se descarcau intai, si apoi in negustori sau in oamenii instariti”.

Noroaiele si baltacurile incepeau din toamna si tineau pana incetau ploile prin luna mai. „Cum ieseai din curte si dadeai in ulita, intrau ghetele in noroi pana la carambi. Poate ca oamenii si-ar mai fi ferit ghetele de glod, daca noaptea n-ar fi fost atata bezna”. (p.32) Odata cu caldura, isi faceau aparitia tantarii febriferi. Mahalalele nimanui erau spatii inghitite de amorteala, anonimat si saracie traita simultan de mai multe generatii.

Mahalaua se afla undeva intre sat si cetate si reprezinta „truda sterila de a imita cultura urbana adevarata. Produsele de cultura cele mai dizgratioase, caraghiosul intelectual si estetic in formele cele mai umilitoare pentru specia umana, acolo se zamislesc, la mahala. Romanii au avut pana spre sfarsitul secolului al XVIII-lea o cultura urbana cam de treapta celei apusene din veacurile X-XIV. Si, fara crestere normala, au sarit in al XIX-lea secol. Negresit, fenomenele specifice culturii de mahala trebuiau sa se arate cu deosebire in capitala, unde importul de cultura se facea cu nemiluita”.  (Paul Zarifopol, Sat si mahala)

Astăzi, când fața mahalalei a fost schimbată de cartierul muncitoresc și blocurile sale din perioada comunistă, unele lucruri au rămas la fel ca pe vremea ”englezului” Effingham Grant…

„Tatal” hotilor de buzunare din Bucuresti, Gheorghe Adochitei, 77 de ani, cunoscut sub mai multe nume, precum „Regele”, „Ceferistu”, „Gogu”, a ajuns iar in spatele gratiilor. El a fost prins cu un portofel („coaja„) in mana, sustras din buzunarul unui cetatean strain („centaur„) de principalul sau ucenic, Victor Salvetiu, 47 de ani, si pasat in spate pentru a fi gasit curat in caz ca ar fi fost surprins de pagubas. Gogu Ceferistu a inceput sa fure la varsta de 14 ani. Ucenicia si-a facut-o in zona Garii de Nord, a Garii Basarab si a Podului Grant. Are la activ 37 de ani de inchisoare. Ultima data a fost eliberat din inchisoare in 2001. I-a crescut si indrumat pe marea majoritate a hotilor romani care actioneaza astazi in Spania, Franta, Italia, Cehia. Acum, el nu mai baga mana in buzunare, ci este „magazia„, cum sunt numiti cei care preiau bunurile furate in autobuze, magazine si in alte locuri aglomerate. „Tragatorul„, adica cel care sustrage bunurile din genti sau din haine, este unul mai tanar. Din grup mai fac parte „mardeiasii„, care incep scandalul cand trebuie sa acopere un furt descoperit, „girofarul„, cel care supravegheaza statia de autobuz sau mijlocul de transport, pentru situatia cand apar politisti prin zona. „Tira” este obiectul cu care se acopera bunul furat, „crocodilul” este telefonul mobil performant, „sarma” – telefonul de calitate slaba, „primaria” – buzunarul exterior al hainei, „caldura” – buzunarul interior, „coaja” – portofelul, „centaur” – cetatean strain, „paduchios” – unul cu bani multi, „panacot” – mijlocul de transport in comun.

 

Anunțuri

3 Responses to “ENGLEZU` ȘI ”CEFERISTU`””


  1. 1 Casillas
    Iunie 15, 2011 la 17:20

    Mai tineti minte cum acum ceva vreme un rapidist se intreba pe FZR….”cum sa furi de la fratele tau ????”….singura problema era ca „de ce de la fratele tau ?” pentru ca ciordeala face parte din gena locuitorilor din Giulesti.

  2. 2 geza ginzer
    Iunie 15, 2011 la 17:31

    haha. da, rrapizii au in ei gena lu’ bozoncea 😀

  3. 3 nic
    Iunie 17, 2011 la 07:35

    he-he, dar stielastii din mis carea de dreapta ce gene au in ei? Sper ca u pe cele ale lui beria sau heydrich…

    ia uitati aici ce specimene de suporteri,:


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Dawson pe CLARICE
Igor Dodon pe CLARICE
Dawson pe CLARICE
Ovidiu pe CLARICE
Dawson pe CLARICE

%d blogeri au apreciat asta: