29
Iul
08

ŢIGANII NOŞTRI


Pe 8 septembrie, Petre Marin va împlini 35 de ani!

A debutat în fotbalul mare la Sportul Studenţesc. Avea 20 de ani, vârstă la care Neşu era de 4 ani la Steaua…

După doi ani s-a transferat la Progresul (Naţional), de unde, după şase sezoane s-a transferat la Rapid, în 2000. Nu a convins, aşa că s-a întors în Cotroceni, unde a evoluat cu o constanţă remarcabilă.

Surprinzător pentru mulţi, în 2004 s-a transferat la Steaua. Avea aproape 31 de ani, iar antrenor la Steaua era Victor Piţurcă… “Îmi pare bine că am venit la cea mai bună echipă din România. Îmi doresc să realizez cu Steaua ceea ce n-am reuşit cât am jucat la FC Naţional, adică să câştig trofee în campionatul românesc. În plus, vreau să avem un traseu cât mai lung în cupele europene.”

Meciul cu Vaslui va fi al 80-lea în tricoul roş-albastru în campionat, timp în care a câştigat două titluri de campion. În cupele internaţionale a jucat 37 de meciuri cu Steaua, reuşind să înscrie şi un gol, cel al egalării din meciul cu Standard, la Liege, contribuţie extrem de importantă la calificarea în grupele Champions League, după 10 ani în care fotbalul românesc uitase de marea performanţă. Iar românii au umplut din nou Piaţa Universităţii…

Aşadar, ”bătrânul” Petre Marin şi-a văzut visele împlinite. Jocul avântat, cu dese incursiuni în atac, neezitând să şuteze când e cazul, dar şi… culoarea, i-au atras porecla de Roberto Carlos. Da, Petre Marin e ţigan, dar un ţigan cum aş vrea să fie toţi, corect, muncitor, cu mult bun simţ. Fără a fi un jucător cu calităţi extraordinare, el suplineşte lipsurile cu o dăruire exemplară în ceea ce face, în munca sa.

”Valiza” lui Becali era cât pe-aci să îi termine cariera. Şase luni de suspendare ar fi fost prea mult… Şi iată, ultimele partide de pregătire ni l-au arătat într-o formă foarte bună, posibilitatea de a juca pe ambele părţi făcându-l extrem de util echipei noastre.

Cumpătat, modest, fundaşul nostru ne dovedeşte o dată în plus de ce deviza noastră este ”Semper superiores!” După excelenta evoluţie împotriva Romei, fără să se-mbete cu succesul categoric, el s-a referit la zvonurile că Totti va juca un an la Steaua, spre sfârşitul carierei: “Totti nu cred că mă va prinde la Steaua. Eu am o vârstă şi probabil, în scurt timp, mă voi retrage. Ar fi bine pentru fotbalul românesc ca acesta să vină şi să joace la Steaua, dar eu sunt realist şi ştiu că acest lucru nu se va întâmpla.

La fel de civilizat răspunde şi obişnuitelor comentarii ale lui Porumboiu, cel orb la lipsa de valoare a echipei sale şi oricând gata să îi învinuiască pe alţii de propria-i neputinţă: “Nu ne interesează jocurile de culise care se fac. Nu pot sa comentez ceea ce a spus dl. Porumboiu. Noi jucăm pe teren şi doar atât. … Important este ca fiecare să se uite în grădina lui, la sfârşit vom vedea care sunt rezultatele”.

Aceasta este Steaua, acesta este spiritul stelist, nu logoreea incontinentă a vremelnicului patron…

Ţie, Petrică, şi celor ca tine, respectul meu!


Anunțuri

0 Responses to “ŢIGANII NOŞTRI”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


Urmează..

AL 27-LEA, DESIGUR...

STEAUA, ROMANIA`S BRIGHT STAR

http://www.fifa.com/classicfootball/clubs/club=1914834

Ce fu, lună de lună

Despre ce-i vorba

Comentarii recente

Ovidiu pe CLARICE
Dawson pe CLARICE
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…
Sam Murray pe A DRAC` POLITICHIE…
Dawson pe A DRAC` POLITICHIE…

%d blogeri au apreciat asta: