Căutam de ceva timp filmul “C.F.”. Un horror, gen de film pe care nu-l agreez. Dar, în filmul lui Peter Engert era anunţat… Dinică. Ba şi Maia Morgenstern şi Anna Széles…

Abia acum aflu că, în cele din urmă, i-au schimbat titlul în „Andrássy Street 60”. Titlu incitant, pentru că la Budapesta, pe Andrássy út, la numărul 60, există “Muzeul Terorii” (Terror Háza).

Iniţial, aici se afla un bloc de apartamente de lux. În 1944, când Horthy a intenţionat, precum vecinii săi de la Răsărit, să rupă alianţa cu Germania nazistă, partidul fascist al crucilor cu săgeţi (Nyilaskeresztes Párt) al lui  Ferenc Szálasi a preluat puterea şi a transformat blocul în  sediul partidului, dar şi în închisoare şi loc de tortură. Ceea ce a rămas şi în timpul comunismului, când a devenit sediul securităţii, AVO, creată după modelul sovietic de către un fost croitor evreu, Benjamin Auspitz, devenit Gábor Peter.Andrássy út 60 devenise echivalentul Liubiankăi…

După revoluţia maghiară din 1956, celulele din subsolul sinistrei clădiri au fost acoperite, iar restul clădirii a fost transformat în birouri. În 2002, aici s-a deschis un muzeu care să amintească de anii terorii. Pereţii holului de la intrarea în clădire sunt acoperiţi cu fotografiile miilor de victime, unele camere au fost dedicate istoriei regimului comunist, s-a amenajat şi o sală de judecată, cu pereţii acoperiţi de mărturii smulse cu forţa de călăii AVO. De asemenea, se pot urmări vechi jurnale de film de la procesele cardinalului Mindszenty, sau ale foştilor leaderi comunişti László Rajk (fiu de cizmar din Odorheiu Secuiesc…), sau Imre Nagy. La subsol, s-au reconstruit câteva celule, camere de tortură şi de execuţie. Doar nyilas-iştii au executat oameni aici. Pentru comunişti, era o pedeapsă mai mare să laşi victima în viaţă, dar sub teroare… S-a refăcut şi biroul personal al lui Gábor Peter, căzut şi el victimă a ultimelor epurări staliniste şi salvat de moartea Tătucului … “Muzeul Terorii” e mărturia marii minciuni a “celei mai avansate societăţi”, zdrobită de realitatea sistemului poliţiei secrete, a camerelor de tortură, a proceselor-spectacol şi a gulagului…

Nu ştiu dacă filmul, se pare ultimul în care a jucat Maestrul, tratează şi tema terorii comuniste, e anunţat doar ca un film de groază, dar o să încerc să-l găsesc…

Ţara Maramureşului a fost, până în 1920, un ţinut unitar, ce se întindea pe o suprafaţă de peste 10 000 kmp. Trianonul a împărţit ţinutul în două, parteA de dincolo de Tisa (2-3) revenind Cehoslovaciei şi fiind anexată URSS, repectiv RSS Ucrainene, după al doilea război. Componenţa etnică a fost drastic afectată de maghiarizare, apoi de rusificare, dar multe localităţi îţi păstrează caracterul pur românesc. Naţionalismul ucrainean, al celor ce au vrut să înlocuiască la Cernăuţi statuia lui Eminescu cu cea a lui… Bandera, e extrem de agresiv.

Chiar dacă sunt destui cei care privesc cu scepticism, ba chiar cu antipatie,  existenţa UE şi a proiectelor sale, sunt multe activităţi menite a apropia oamenii despărţiţi de frontiere adesea trasate artificial şi abuziv.

În cadrul programelor Phare de cooperare transfrontalieră, sunt prevăzute multe acţiuni comune care vizează dezvoltarea socio-economică şi culturală comună în zona de graniţă. Parteneri într-o astfel de colaborare sunt Baia Mare şi Baia Sprie cu localităţile ucrainene Strâmtura (ei îi zic Glubokii Potik) şi Apşa de Jos (sau Dibrova). De exemplu, proiectul „Turism Verde în Carpaţii Transfrontalieri” a dus la reabilitarea a 124 km de trasee turistice. De asemenea, se urmăreşte cooperarea în domeniul transportului şi reţelelor de energie, a mediului, pregătirea pentru situaţii de urgenţă, precum şi managementul resurselor de apă şi al deşeurilor.

 Mi se pare un excelent prilej de cunoaştere de către etnicii români din Ucraina a realităţilor româneşti de azi, dar şi de eforturi din parte României de a acorda sprijin asociaţiilor culturale ale românilor din Ucraina, supuşi unui proces de asimilare forţată…

 Nu ştiu să existe vreun proiect care să implice şi Apşa de Mijloc (Seredne Vodiane), o să mă interesez. Acum aproape patru ani, cu ocazia ceremoniei inaugurării unui nou pod peste Tisa si a unui punctului de trecere a frontierei, Băse a vizitat şi biserica acestei localităţi în care aproape toţi sunt români. E vorba de o comună care a înflorit în ultimul timp, mai ales datorită banilor aduşi de cei plecaţi la muncă în străinătate. În Vest, ca şi ai noştri, dar şi la Moscova sau chiar şi în îndepărtatul Sibir… Ministrul de finanţe basarabean, Mihail Pop, e din Apşa de Mijloc.

 Ce necazuri au românii de acolo? Găsiţi aici câteva amănunte extrem de interesante.

Scormonind rahatul ligii lui Mitică, în căutare de noi şi noi motive de zâzanie şi scandal, gesepeteviştii au apelat la Dinu Vamă pentru a comenta victoria Stelei, 2-0 cu Unirea Alba Iulia. Printre hăhăieli zgomotoase de petrecăreţi şi clinchete de pahare, distinsul preşedinte al Braşovului, atins de aburul parşiv al alcoolului, a avut o ieşire necontrolată. Mizerabila creatură (şi, credeţi-mă, ştiu ce spun…), pe care călăul Stelei ar fi vrut să-l aducă preşedinte la Steaua, părea că dă în apoplexie…

“Steaua a furat 3 puncte, aşa cum a tot furat în istoria ei,” a tunat  fostul vămuitor a tot ce trecea pe la Vama Chitila.

“Gigi Becali, cred că a fost sifonar la Securitate,” a afirmat dinamovistul pur-sânge, neuitând de conflictul de la meciul cu Steaua, când era să se ia la bătaie cu fostul său amic…

“SuperSteaua de care vorbeşte Becali e aia de la petrecerile lui Vasile Avram cu Valeriu Argăseală!” a răbufnit, împrăştiind miasme de trăscău până şi prin ecranele televizoarelor

“Mihai Stoichiţă să tacă din gură! Nu îi e ruşine de modul în care a cîştigat? Ce arată el semne la suporteri? ” a pârât ca la grupa mică observatorul tuturor mişcărilor de parai din vama pe care o păstorea… Gestul lui Stoichiţă, absolut civilizat – a cerut spectatorilor să înceteze cu injuriile pe care i le adresau – a fost interpretat tendenţios şi de Radu Naum & co., care au tradus în aviară: „Ciocu’ mic!” Desigur, era mult mai pe gustul lor să le arate deştu’, sau să sară la el, ca mult-regretatul MM…

Sunt declaraţii venite din partea unui oficial al unei echipe din prima ligă. Alţii au fost penalizaţi drastic pentru vorbe mult mai inofensive. Să vedem care vor fi urmările. Atât în presă, cât, mai ales, la comisia de disciplină…

Bineînţeles, nu putea lipsi de pe lipsa invitaţilor la analiza meciului ultrasul cu izmene roşii, cămaşă albă cu inimioare roşii şi pufăitor de trabuce. Neadus la tăcere nici măcar de umilinţele suferite în ultimul timp (à propos, pe când DVD-urile cu miracolele turceşti?…), Borcea a lătrat: „Arbitrii au fost orientaţi. Penalty neacordat oaspeţilor la 0-0 şi ofsaid la primul gol.” Offside pe care altă panaramă de conducător, ce nu-şi poate vinde ruina cu nici un chip, nici măcar pe şeStache, l-a apreciat la trei metri. Şi că n-ar fi fost o întâmplare. Deh, vârsta, necazurile. Şi tovarăşii de şpriţ… Că, de data asta, Argăseală a găsit cuvintele potrivite pentru croncănelile venite dinspre Tâmpa:  “La băutură şi la supărare se văd adevăratele caractere.”

Să ne amintim o declaraţie din primăvară: „Poate par subiectiv, dar cred că am fost executaţi. Arbitrajul a fost părtinitor. Această brigadă a fost pusă să execute Universitatea astăzi. Tuşierii au fost total depăşiţi, de rea credinţă.” Aceste cuvinte au fost taxate de Comisie cu… 300.000 de lei. Noi. Dar, deh, era vorba de ţăranu’ ăla de Mititelu, nu de nişte domni cu sânge alb-roşu…

 *

Şi ceva despre meci.

Lotul subţire şi infirmeria plină l-au obligat pe Stoichiţă să improvizeze. Ciudată, totuşi, insistenţa cu care antrenorul Stelei vrea să impună un sistem 3-4-3… Aseară, Baciu, care nici el nu-i cine ştie ce lungan, a fost încadrat de Golański şi de… Petre Marin. Tot respectul pentru profesionalismul bătrânului nostru Roberto Carlos, dar, totuşi, n-are nici măcar 1.70 m… Iar Székely şi Bănel n-au prea coborât în ajutorul improvizatului trio. Noroc că Unirea s-a dovedit o echipă subţire tare. Ceea ce a îndemnat oastea stelistă să atace. Cu riscul de a fi prinsă descoperită. Aşa s-a primit golul, corect anulat pe motiv de offside, Aşa a fost posibil atacul la care s-a cerut penalty (aiurea!).

Atacul Stelei, în ciuda unei vioiciuni mai mari ca de obicei, a fost la fel de ineficient, cu multe pase greşite şi şuturi aiurea.

Intrarea lui Kapetanos a fost providenţială. Un puncher de temut. Primul gol a fost marcat dintr-un offside greu de remarcat la grec. În schimb, asistentul trebuia să semnalizeze poziţia lui Dayro, care era afară din joc, dar a încercat să reia mingea spre poartă… Mă rog, n-ar fi prima oară când se înscrie din offside, dar reacţiile boromanilor sunt exagerate, nimeni neobservând că Steaua a dominat autoritar şi ar fi câştigat oricum. Golul doi a fost foarte frumos, mai ales că mă îmbolnăviseră cele câteva ratări din poziţii excelente. Penibilă şi încercarea de a mai trece pe răboj un penalty neacordat Unirii, la un şut în mâna lui Baciu, în ultimul minut.

Chiar dacă două goluri în plus ne-ar fi adus pe primul loc, jocul suferă în continuare şi va fi greu să obţinem victorii în ultimele două partide din Europa League şi în ultimele etape ale turului. Să sperăm că prezenţa în teren a lui Ghionea, Rada sau Stancu va aduce un plus. Şi dă speranţe jocul lui Tănase, poate cea mai limpede minte la mijloc, acolo unde suferinţa e mare.

Hai, băieţi, se poate!

Dar ce ne facem cu suporterii? Aşa-zişii suporteri, de fapt nişte anti-gigişti, care uită că, mai presus de orice, ar trebui să sprijine echipa. Şi, zău, oricât mi-aş dori să dispară caricatura europarlamentară din Ghencea, nu văd rostul neostoitelor scandări injurioase…

Partida din Groapă, disputată pe un stadion jalnic de gol, a fost însoţită de un alt “meci”, cel al galeriilor. Prosportul ne informează prompt despre desfăşurarea ostilităţilor. “Spionajul” rapidist a aflat conţinutul principalului banner al câinilor: “Membrii PCH şi-au luat un nou aparat / Staţi drepţi, zâmbiţi, să iasă totul minunat“. Bineînţeles, în “cadru” erau nişte suporteri rapidişti. Mai… bronzaţi… Replica surpriză dinspre galeria vişinie a fost “Frustrarea de azi stă într-un aparat/ Dar din păcate filmul vostru este voalat!…” Mă rog, nu’ş ce motiv de frustrare o fi fost… culoarea…

Dar vişina de pe tort a fost un alt banner, din lunga serie ”Mândru că sunt analfabet”:

Nu-mi rămâne decât să le adresez din nou, cu aceeaşi căldură, îndemnul: LA ŞCOALĂ, BĂIEŢI! Ştiu, e degeaba, ăştia şi prin şcoală tot degeaba trec… Ia să mai încerc, poate s-o prinde ceva de ei, în afară de petarda aia…

P.S. Se pare că aparatul PCH a funcţionat. A stat drepţi, a zâmbit, a ieşit minunat…

Mereu în goană după senzaţionalul care naşte scandal, media a mai detonat o pocnitoare, pe care o declară bombă. Nucleară…

Plecat de la Steaua după o scurtă perioadă în care nu a reuşit să impresioneze ochiul de vultur al impresarului-scouter-antrenor-psiholog etc., Habibou ar fi declarat cotidianului belgian „La Meuse” că în fotbalul românesc e corupţie la toate nivelurile. Aşa scrie în Prosport, chit că eu n-am găsit nimic la sursă. Dar, contactat de ziarul românesc, Habibou mărturiseşte: „ Într-adevăr, am spus că sunt meciuri aranjate, în care sunt implicaţi şi conducători de cluburi şi jucători. … “ Afirmaţii grave, care ar trebui probate. Dar singura dovadă este: “Nu ai cum să nu simţi ca jucător când o partidă nu se dispută corect”. Cam puţin, nu? Şi tânărul francez adaugă: “Steaua este un mare club, unde m-am simţit foarte bine, chiar dacă am jucat prea puţin faţă de cât mi-am dorit, dar judecăţile mele nu vizează partidele susţinute de Steaua.”

Nasol, aşa că reporterul (anonim, desigur…) insistă: “În ‘La Meuse’ aţi spus că aţi avut impresia că odată aţi jucat cu Steaua un astfel de meci.”

Aş, Habibou tot nu percutează: “S-a înţeles greşit. La Steaua, obiectivele sunt clare, câştigarea de trofee, iar patronul e un personaj foarte ambiţios. Am spus că pe mine m-a surprins doar povestea aceea cu patronul alergând cu punga de bani pentru a-i plăti pe jucătorii de la Bistriţa să o bată pe Rapid. Dar la Steaua am jucat fotbal adevărat.”

Oops! Asta chiar că nu merge… Aşa că intră-n joc şi Prima TV (că’z doară uilăăăăv tu entăteiniu, nu?), unde Habibou ar fi declarat: “Întrebaţi-i pe Dică şi Rădoi de meciul Stelei cu Gloria Buzău! Am câştigat cu 5-0, iar la Buzău erau mulţi jucători împrumutaţi de la Steaua, care nu au jucat la potenţialul maxim”.

Ei, şi-ăsta a fost semnalul! Trezirea la viaţă a boromanilor… Trecând lejer peste primele afirmaţii, care incriminau „conducători de cluburi şi jucători”, „analişti” de toate culorile se dau de mama focului să disece firu-n patru, în speranţa că vor mai arunca niţel noroi înspre Ghencea.  

 E vorba, bineînţeles, de ultima etapă a ediţiei în care CFR a ieşit campioană. Steaua putea câştiga titlul numai dacă învingea (la orice scor), iar ecomacşii se împiedicau de concitadina “U”. Buzăul era salvată de la retrogradare, aşa că nu exista nicio motivaţie suplimentară ca jucătorii ei (majoritatea împrumutaţi de la Steaua) să-şi dea sufletul pe teren. Practic, era un meci ce trebuia bifat, nu ştiu de ce aranjament era nevoie, Steaua fiind superioară şi ultra-motivată. Dar dă bine la norod o povestică despre blaturi, nu? Ce dacă Habibou precizează: „…la Steaua am jucat fotbal adevărat.”? Oricum, mai adevărat decât penalty-ul gratuit provocat de Bilica, şi care a adus titlul în Gruia…

Ei, dar să aşteptăm ancheta UEFA asupra meciurilor trucate. Cică ar începe luna asta…

13… Ghinion… Deocamdată, ghinionul e al altora. Rămâne de văzut deseară dacă leaderul va fi cel pe care mi-l doresc…

Aşadar, Timişoara n-a reuşit decât un egal la Galaţi, scăpând miraculos de înfrângere. Ba, a mai şi primit într-un meci jumătate din golurile primite în primele 12 etape. Prilej ca media să ne ofere noi momente de fior şi râs. Ştiţi cu cine, că e nelipsit, umplând ecranele şi dând şi pe dinafară… Fornăind şi scremându-se să ne mai uluiască iar cu niscai perle ale gândirii giuleştene de Bega. ” Am jucat pe trei fronturi şi era inevitabilă situaţia asta. …Eu nu pot rezista la astfel de meciuri, mă lasă inima… Noi nu trebuie să ne îndepărtăm de vârful aisbergului, altfel ne ia apa.” Ei, cu fronturile am priceput eu, ba chiar şi cu inima. Dar ce mă fac cu aisbergu, bre… Adâââânc… Enorm şi monstruos, cum ar zice Caragiale. Un mitic, deh…

Şi strategul bekapist trasează calea de urmat pentru alde Magera, Bourceanu şi Mera: ”Trebuie să ne batem cu Ajax, cu Dinamo şi să acumulăm experienţă în Europa. Trebuie să creştem, să consolidăm mentalitatea unor jucători în care am investit mulţi ani şi bani”. Deh, pe Anderlecht îi scăpară, rămân ăştia. Alb-roşii. Mai lipsea UTA. Coşmarul Banatului…

În derby-ul newcomer-ilor, Braşov şi Urziceni, s-a alergat mult şi fără rost. Da a ieşit bine. Nula na nula… Nici nu era nevoie de altceva.

Echipa în care românii sunt minoritari (ei, hai, nu fiţi răutăcioşi, nu-i vorba de Rapid, ci de sora mai mare…) a smuls cu greu victoria, într-un meci în care s-a dat din greu la gioale, iar Nuno Claro putea provoca o tragedie. Zvârluga Dubarbier, chiar dacă a fost fruntaş la faulturi, a scăpat de eliminare şi a reuşit să înscrie un gol de trei puncte şi… de primul loc.

Lăcătuş nu încetează să ne minuneze, aducând Vasluiul sus de tot. După cinci victorii consecutive, porumboii sunt despărţiţi de primul loc doar datorită golaverajului mai slab.

În Groapă, Dinamo a înghesuit rău Rapidul, dar norocul a fost de partea echipei lui Copos. De data asta, Tamaş nu m-a mai dezamăgit, contribuind decisiv la golul cu care Rapidul a deschis scorul. Şarjele lui Torje n-au fost suficiente pentru a întoarce rezultatul, egalarea venind târziu, izbăvitor, într-un moment când ajunsesem să mă gândesc la scăldătoarea botezului rapidiştilor…

Dinamoviştii o dau iar pe conspiraţia ocultă care-i loveşte neîncetat prin fluierele arbitrilor. Tocmai ei… Scăpaţi ca prin urechile acului, rapidiştii au prins grai după meci. Deh, tot ţiganu-şi laudă ciocanu, cum se zice… ”… am spus că venim să câştigăm şi am fost aproape. …Rapidul a onorat meciul. … am pierdut locul 1, dar trebuie să ne gândim că am luat un punct la Dinamo acasă”. Nicio vorbă despre jocul fără noimă, pe măsura falimentului care pare să pască echipa momentului. Dar, deh, ăsta-i fotbalul. Doar scorul rămâne…

Şi, iată, campionatul are un nou leader, CFR, dar poate să-l schimbe deseară. Un 4-0 în Ghencea l-ar aduce pe Stoichiţă în frunte. Dar de unde un asemenea scor? Cândva, nu foarte de demult, era ceva obişnuit. Mais où sont les neiges d’antan…

Lumea, cum bine ştim dintr-o sursă autorizată, se scufundă. Cestiunile arzătoare ale zilei se rezolvă cu trudă, făcând naveta Pipera-Bruxelles. Bagabonţii şi drogaţii tre’ ţinuţi din scurt, dar cât mai departe de stadion. Dar asta nu îl opreşte pe Marele Strateg să pună la punct pregătirea adecvată pentru derby-ul de luni, cu granzii de la Alba Iulia…

Pen’ că ţinta, pohta ce-o pohteşte GgB, e campionatu’, liga amicului Mitică. Cupa României? Europa League? Complicaţii inutile pentru luzări… Mizilicuri… Pe când Liga, aia cu L foaaaarte mare, umple teşchereaua golită de criza asta nenorocită. Pac-pac, 10-12-15 milioane! Vin başkanii, barosanii, fraţii de gem… Îl vede lumea căţărat pe termopane, molfăind la şaorma sau mere, hăhăind la propriile-i glume…

Golul lui Kapetanos l-o fi dus cu gândul la trădare (păi, cum drac’ să bagi un grec în lupta cu turcii, că doar îl aveam pe Bibişkov…), unii băieţi se mişcau prea vioi şi se năştea bănuiala unei conspiraţii menite a torpila planul mastărmaindului din Maybach. Noroc cu alde Bicfalvi şi Székely, cu Toja, cu Dayro, cu Surdu, că cine ştie ce mai ieşea…

Aşa însă, totul a intrat în normal, Steaua arătând o înduioşătoare solidaritate cu celelalte trei reprezentante ale României. Trei, Doamne, şi toate patru, de parcă le lovise gripa… borcină…

Mă-ntreabă un coleg de ce nu scriu nimic de meciul de deseară…

Păi, ce să scriu? Că, după ce Bursucu’ le-a săltat niţel fustiţa protestanţilor, e cazu’ să le tragem jos şalvarii osmanlâilor? Zău, bre, ultimele tâmpenii ale idolului zăbrăuţenilor au făcut să-mi piară tot chefu’…

Că echipa merge şontâc-şontâc e evident, da’ la aşa ocazii parcă se mai adună şi ei, se ambiţionează, încearcă una, alta. Numa’ că m-am pus în locu’ lor şi, brusc, mi s-a făcut gura pungă şi şanţuri mi-au brăzdat fruntea…

Bre, să te piseze unu’ la cap şi să te facă-n toate felurile, să te umilească ca p-o chivuţă, să nu te stimuleze cu ni’c, ni’c… Voi ce-aţi face?

Cum drac’ să nu-ţi tremure chicerele şi să nu dai chifle, când te gândeşti că bau-bau’ e cu ochii pe tine şi te porcăieşte mai rău ca gripa?

Cum să-ţi păstrezi sângele rece şi mintea limpede, când cu ochiu’ minţii îl vezi p-ăla micu’ din Maybach, cu mâinile-nfundate-n sacou şi spume la bot?

Ce să faci când acu-ţi trasează sarcină triplă – campionatu’, cupa, Europa, ca a doua zi să dea la loc comanda, că baza-i UCL-u’, că acolo-i cornu’ abundenţei, iar ţie, biet Gârjelac sau Bibilică, sau naiba ştie pe cine i se mai pune pata, îţi dă direcţia gară şi, pac-pac, acas’…

Aşa că, n-am ce-i face, rămâne să sper că nu-i dracu-aşa de negru şi n-o ieşi prăpăd. Că speranţa moare ultima.

Da’, zău, ce speranţă să mai am cu pacostea asta pe capu’ nostru? Poate ei, înviaţii Rada, Dayro, Surdu şi ceilalţi să mă contrazică. Doamne-ajută!

Şi cum era povestea aia cu Albă ca Zăpada şi măru’?

TD, sper că eşti suficient de perspicace ca să observi că totul se rezumă la adversitatea ta faţă de Gică. Te obsedează prezenţa lui şi dai în clocot pe orice forum te manifeşti. Era inevitabil să continui şi pe blogul meu. Dacă te-ai opărit aşa pen’ că Gică te-a numit „corsican”, înseamnă că ai un dinte şi împotriva mea. Sper să nu greşesc, dar cred că eu am folosit primul acest termen, care descrie oastea degrab’ azvârlitoare de cataroaie, flegme şi brichete pe stadioane, dar şi de legende fâsâite pe forumuri. Cum nici tălică nu eziţi să scoţi aceleaşi sunete emise de atâtea şi atâtea flaşnete vişinii şi afumate, nu cred că era cazul să te agiţi atât.

Aş vrea să mai aduc o precizare. Regret că tineretul impulsiv renunţă la ironia şi umorul de calitate din zona Mureş pentru a folosi limbajul agreat de masa informă şi cârcotaşă. Mă rog, poate că, altfel, cei vizaţi n-ar pricepe nimic. Văd că până şi ghilimelele le tulbură înţelegerea… De asemenea, nu sunt mereu de acord cu Gică, aşa cum nici el nu poate să accepte toate ideile mele, nu mă încântă folosirea unor cuvinte prea tari. Însă, oricât s-ar supăra lupu, n-am putut cenzura ultima caracterizare pe care i-a făcut-o Gică. Pentru că n-a fost decât un răspuns la precedentele intervenţii mai galbene. Poate cuvântul a fost prea direct… Ce să-i faci, lupule, până şi eu îmi ies din sărite în anumite situaţii. Sunt cazuri când ironia e inutilă. Cum ar fi în cazul hoardei corsicane şi hiphapăre care a prins lipici la blogul meu, cantonându-se în zona spam. Cred că până şi fălcuţele lui TD ar prinde nuanţe de roşu aprins la citirea mâzgălelilor agramate…

Şi, în final, ştiţi care e diferenţa între „noi” şi „voi”? Mi se spune câteodată că sunt înjurat pe mai ştiu eu ce forum, ca răspuns la postarea mea. Chit că nici pomeneală să fi trecut pe-acolo. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Gică sau SOS. Pentru că am impresia că am ajuns ca adidaşii. Substantiv comun. Când apare ceva mai tare la adresa Rapidului sau în apărarea Stelei, trebuie musai să fie Toshiro/Gică/SOS. Pentru că, îndeobşte, postările la obiect, documentate, sprijinite de dovezi palpabile vin de la cei ca noi. „Voi” (corsicanii, adică…) vă recitaţi lozincile şi, invariabil, treceţi la singurul lucru la care vă pricepeţi: injuria. E varianta scrisă a brichetei… Ceea ce atrage un 0-3 scurt.