Un tânăr ofițer sub acoperire e spionat zi și noapte, se înregistrează tot ce vorbește în apartamentul său, se fotografiază dintr-un apartament de vis-à-vis. Urmăritorul urmărit… Șeful celulei de urmăritori e însuși cel ce îl atrăsese și îl formase pentru această meserie, colonel, tovarăș de nădejde, fost luptător în brigăzile internaționale în Spania… Iubita sa se dovedește a fi tot securistă, infiltrată pentru a-l supraveghea… Acțiunea e densă, au loc răsturnări de situație, pentru ca finalul să pună capac la tot.

O descriere realistă a mizerabilei activități a ”apărătorilor cuceririlor revoluționare ale poporului muncitor”. Mă întreb ce impact ar avea un astfel de film asupra generației tinere ce nu a cunoscut acele vremuri. Cu siguranță, ei vor privi mult mai detașați filmul, poate lipsa dinamismului, a efectelor speciale îi va plictisi. Dar filmul e, totuși, deasupra multor spanacuri cu pretenții… Iar celor ce le-a plăcut Das Leben der Anderen, o să le placă și A vizsga…

]]> http://sammuraysports.wordpress.com/2012/01/25/urmaritorul-urmarit/feed/ 6 Sam Murray A vizsga http://sammuraysports.wordpress.com/2012/01/25/chioru/ http://sammuraysports.wordpress.com/2012/01/25/chioru/#comments Wed, 25 Jan 2012 08:39:02 +0000 Sam Murray http://sammuraysports.wordpress.com/?p=8080 ]]> ... e-mpărat în Țara Orbilor,  ne spune o vorbă veche. Și, ca mai toate zicerile de demult, se adeverește…

Așadar, Chioru` a fost ales de orbi să ne conducă. Dar, vai, nu numai orbii l-au ales. Ci și cei ce au votat cu ochii închiși hăhăitul prezidențial. Și i-au ținut închiși și-a doua oară…

Ca să evite gropile în care tot calcă, îndrumați de Chior și de ai lui, oamenii au început să deschidă ochii. De i-ar ține așa. Ca să nu ne mai pomenim cu alt chior… Și-un pitic… Și-o blondă…

Chitit pe indoctrinarea continuă a corsicanilor, Haltona își anunță cititorii: ”Sa va dau un pont din urmatorul articol de pe site. Informatia este culeasa din ziare dar face toti banii. Spadacio a acceptat sa joace la Astra pe 200k. Cind era in vorbe cu Copos spunea ca vrea o leafa peste cei 280k pe care ii avea inainte. La noi avea pretentii, la Astra merge si cu banuti mai putini. Concluzia o trageti singuri.”

Dar, pentru cei ce au uitat, să le reamintesc adevăratul motiv al plecării brazilianului…

Pe 20 aprilie 2011, Spadacio a plecat acasă, luând tot ce avea în România, drept pentru care a fost ajutat până la aeroport de compatrioții săi Cassio, Glauber, Cesinha şi Rui Duarte. Motivul ni-l spune chiar el: ” Domnul Dinu nu a mai vorbit cu mine de 15 zile. Nu sunt plătit de 3 luni. Plec în Brazilia şi dacă se va rezolva, sâmbătă mă întorc. De acum, domnii Copos şi Dinu Gheorghe trebuie să vorbească cu agentul meu. M-am simţit jignit. Ştiu că trebuie să îmi întreţin familia în Brazilia. Nu am nimic cu fanii. M-au respectat şi îi respect, dar trebuie să mă înţeleagă.” Deci, motivul nu îl reprezintă cine știe ce pretenții exagerate ale celui mai bun rapidist la acea oră, ci e cel obișnuit: țepele pe care le trage mereu întâiul yachtman al țării.

Dar, cum ne-am obișnuit cu fabulațiile haltonice, așteptăm cu nerăbdare filipica împotriva trădătorului roții cu pene, cândva atât de alintatul Spada. Fiindcă nici nu știți ce pierdeți! După cum zicea freneticul mâzgălici al forumului analfabeților, concluzia o trageți singuri: alcoolul dăunează grav sănătății… ca și prafurile…

Primar Popescu

Primar Buruiană

Nimic nu mă mai miră… Așa că anunțarea candidaților la Primăria Bucureștilor – virilul Iri, sexoasa Sânziana Buruiană sau neobosita consumatoare de fotbaliști Ioana Popescu – mi-a smuls un zâmbet amar și discrete mărunțiri din gură. La urma urmelor, lumea-i plină de autiști de-ăștia care se cred buricu` pământului. Și, cine știe, poate că bambinele or fi plecat de la ideea că bucureșteanu` o să le voteze cu gândul că poate, a venit și vremea să nu mai fie el cel călărit…

Primar Virinel

Dar astea au fost mizilic față de circul din week-end organizat de domnu` Dan. Cum care ”domnu` Dan”? Păi, voi n-ați auzit de salvatoru` Rumânicii, care, scăpat din tomberonu` lu Tolea, ajuns în fruntea Partidului Boborului, ne va conduce spre înaltele culmi ale dandiaconismului hiper-dezvoltat? Cu el la cârmă, scapă și câinii de eutanasiere. Ca s-avem de unde să ne completăm stocul de covrigi…

Domnu` Dan președinte

Mai întâi am fost anunțați că ” Dan Diaconescu și Partidul Poporului onorează manifestațiile din România cu primul congres! ”. Și onoarea a vut loc la Casa Boborului (aoleu, titirez e nea Nicu` la Ghencea…), unde s-a întrunit Congresul PP-DD, spoit în violet, dar fără Jabba Iancu. Sala plină vibra la îndemnurile DJ-ului DD, ce se chitise pe ciocoi… Și, ca porumbeii din jobenul lui Iosefini, apăreau surprizele: fericitul posesor al carnetului de partid cu nr. 1 000 000 (adică sunt cel puțin 20% de dilimaci în Rumânica?!?) și o grămadă de viitori – primari, senatori, miniștri etc. – , totul pe ritmurile imnului partidului, cam lălăit și gângăvit: ”Am petrecut nopți albe lângă tine...”. Am aflat cu satisfacție deplină că nu mai e mult și gata! Ciocoii vor pleca din Casa Poporului! Normal, tre` să facă loc Rolls Royce-ului Poporului, nu? Domnu` Dan ne lămurește că el e unicul capabil să scoată Rumânica din rahat. Attendez o țâră… Și țineți aproape, fiindcă nici nu știți ce pierdeți. Ciocoii tre` s-ajungă la bulău, așa că pușcăriile tre` să facă rost de paturi. Or fi bune priciurile?… La un moment dat am înghețat. Domnu` Dan ne-a anunțat că 2012 va fi sfârșitul lumii. Și, dacă zice domnu` Dan… e nasol! Calmați-vă, bre, e de bine: ”Sfârşitul lumii politice actuale”. Adică ciocoii, bre, ce credeați? Și, rânjind satisfăcuți de găselnițele guru-lui, mândri nevoie mare că-i vede lumea, Serghei Mizil, Condurățeanu, Sorin Ovidiu Bălan și alte vedete ejusdem farinae… Bălan e-n vână, urlă, cu ochii bulbucați: ”Noi suntem Piața Universității!” Ia uite unde era ultrasu`… Omu` se vede ministru de interne și promite pușcăria ciocoilor. Da` țepele? Cu țepele cum rămâne?

Abia a doua zi dimineață aveam să mă lămuresc de ce totul mi se părea un déjà-vu. Butonând de zor am dat iar peste Televiziunea Boborului, unde se desfășura în toata splendoarea sa, tot în tonuri de violet,  un spectacol ce semăna ca două picături cu ceea ce văzusem cu câteva ore în urmă. Numai că era… o transmisie de la templul nu știu cărui cult neo-protestant… Un fel de domnu` Dan își aburea enoriașii, un fel de PPDD-iști, promițându-le un fel de fericire, pe acorduri la fel de lălăite ca imnul ce extaziase boboru` lu` domnu` Dan…

Nu mă așteptam la altceva, nici n-am avut răbdare să văd tot, chiar dacă delirantul congres promitea clipe de fior și râs. Nu m-au mirat nici cei cu oareșce pretenții, care se pretau la jalnicul spectacol dirijat de domnu` Dan, ”viitorul președinte al României”. Care ne asigură că va partidul lui va obține peste 50% din voturi. Deja e pe primul loc, depășind USL-ul. Ne-o spune domnu` Dan. Vânătorul de ciocoi…

Dar m-am întristat la apariția unui om pe care-l simpatizam cândva: generalul Mircea Chelaru. Să nu-și fi dat seama de ridicolul situației? Sau… o fi altceva… Hotărât lucru, omul are charismă, stăpânește bine verbul. Dar atât. Un discurs populist, pe gustul gloatei ce se vede conducând țara. Gloata imbecilizată de halucinanta televiziune-ghiveci a fiului Caracalului. Știți, localitatea aia cu căruța răsturnată… Gloata ce dialoghează `telijent cu flăcăul ăla vioi, Tudor Barbu… Gloata disperată s-o găsească pe Elodia… Gloata ce-și ia notițe după prezicerile umflatei ăleia, cum o chema-o…

”Cred că i-am convins pe toți că nu există altă variantă în afară de noi”, ne spune domnu` Dan. Biată Românie… Ar fi trist ca o astfel de caricatură de partid să ajungă să-și trimită reprezentanți în Parlament. Dar, de când cu Moțoc, știm că, or fi ei cum sunt, da-s mulți…

Discursul secret al lui Hrușciov la cel de-al XX-lea congres al PCUS, din februarie 1956, prin care se demascau crimele lui Stalin n-au picat bine gruzinilor, mândri de compatriotul lor. Iar denigrarea ”marelui fiu al poporului sakartvel” părea o jignire impardonabilă din partea rușilor. În martie se împlineau trei ani de la moartea lui Stalin, așa că grupuri de tineri s-au adunat la un monument al lui Stalin, pentru a-l comemora. Unul din ei s-a cățărat pe monument, a tras un gât dintr-o sticlă de vin, apoi a făcut-o țăndări, strigând: ”Așa să pățească toți dușmanii lui Stalin!”. Demonstrațiile s-au extins, profitându-se de confuzia autorităților.

Dacă, inițial, protestatarii cereau denunțarea raportului lui Hrușciov, demiterea lui, promovarea unor gruzini, printre care și fiul lui Stalin, Vasili, în CC, ulterior au apărut și manifeste ce chemau la desprinderea de URSS. Trupe sovietice, ne-gruzine, au fost trimise pentru potolirea demonstranților, acuzați că, beți și înarmați, jefuiau orașul, atacau rușii și armenii, plănuiau cucerirea clădirii guvernului… O delegație trimisă pentru a prezenta revendicările demonstranților a fost arestată, așa că mulțimea a luat cu asalt clădirea. Trupele au deschis focul, au intervenit tancurile. Sute de morți și răniți, arestați, ulterior deportați în Siberia…

Revolta a amplificat sentimentele anti-sovietice și renașterea naționalismului gruzin, noua generație de disidenți contribuind la lupta pentru independență din anii 80`. Printre ei se afla și Zviad Gamsahurdia, primul președinte al viitoarei republici independente a Georgiei. Pe 9 aprilie 1989, o manifestație naționalistă a fost înăbușită în sânge de trupele rusești. 20 de victime, dintre care 19 femei… Peste doi ani,  la 31 martie 1991, referendumul georgian, la care au participat peste 90% dintre cei cu drept de vot, a decis: 99% au fost pentru independența țării, proclamată chiar pe 9 aprilie, ziua comemorării tragediei din 1989.

Independența n-a adus liniștea. Președintele Gamsahurdia a anunțat intenția Georgiei de a-și extinde autoritatea asupra Abhaziei și Oseției de Sud, regiuni autonome ale fostei URSS. Oseția de Nord făcea parte din Georgia. O lovitură de stat, declanșată la 22 decembrie 1991, a dus la răsturnarea lui Gamsahurdia și la un război civil ce a durat până în 1995. Fostul ministru de externe al URSS, Edvard Șevarnadze, s-a reîntors în Georgia și a fost ales președinte la sfârșitul lui 1995. Avea să supraviețuiască unor atentate puse la cale de simpatizanții lui Gamsahurdia, dar și de ruși… Conflictele fără sfârșit din cele două regiuni separatiste, Oseția de Sud și Abhazia, aveau să ducă la moartea a circa 10000 de persoane. Sprijinite de Rusia, cele două regiuni au obținut o independență de facto față de Georgia. O adevărată epurare etnică a avut loc, sute de mii de oameni – georgieni, osetini, abhazieni – fiind nevoiți să-și părăsească locurile natale.

Șevardnadze a fost reales președinte în 2000, dar a fost răsturnat în 2003 de ”Revoluția trandafirilor”, condusă, printre alții de Miheil Saakașvili, un charismatic tânăr cu studii în SUA și Franța. Georgia a intensificat eforturile de a se întări din punct de vedere economic și militar. Relațiile cu Rusia s-au deteriorat, în urma acuzațiilor de sprijinire a insurgenților. Dornic de a fi admis în NATO și în Comunitatea Europeană, pro-occidentalul Saakașvili a aprobat prezența de trupe georgiene în Irak, Kosovo și Afganistan. Lui i se reproșează de către americani ”mișcările riscante”, care au luat SUA prin surprindere, expunându-le din punct de vedere diplomatic.

În mai 2005, George W. Bush a vizitat Georgia și a ținut o cuvântare în fața unei mulțimi entuziaste, la Tbilisi, când un etnic armean a aruncat o grenadă spre locul unde se aflau cei doi leaderi. Grenada a căzut la vreo 20 de metri distanță și n-a a explodat.

Saakașvili a fost reales președinte în 2008 și, în ciuda unei întâlniri cu Putin, ce părea să lămurească problemele dintre cele două state, conflictul cu Oseția a reizbucnit cu furie, în august. După ciocnirile dintre forțe militare georgiene și sud-osetine, în august 2004, Georgia propusese acordarea unei largi autonomii celor două regiuni, dar în cadrul statului georgian. Având sprijinul Rusiei, secesioniștii au respins propunerile, cerând independența deplină. Pacea era garantată de ”căști albastre”  rusești și georgiene. În noaptea de 7 spre 8 august 2008, georgienii, sub pretextul că răspundea unor provocări de la graniță, soldate cu atacarea satelor și ”căștilor albastre”, a lansat o puternică ofensivă militară, sprijinită de tancuri și aviație, cucerind capitala Țhinvali. Rusia a contraatacat, trimițându-și trupe, aviație și parașutiști într-o ”intervenție umanitară, menită a instaura pacea”… Care intervenție a continuat și pe teritoriul propriu-zis al Georgiei, capturându-se câteva orașe, printre care și Gori,  locul natal al lui Stalin. Ulterior, rușii și-au retras trupele, deși se pare că nu din toate zonele ocupate. Deh, vechiurile obiceiuri se uită greu…

Intervenția Rusiei a fost criticată de SUA, Marea Britanie, Suedia, Polonia, țările baltice și… România. Președintele George W. Bush a avertizat că ”Teroarea și intimidarea nu sunt mijloace acceptabile pentru politica externă în secolul XXI”, existând idea unei intervenții americane în sprijinul Georgiei, înlocuită de trimiterea de ajutoare umanitare.

Uniunea Europeană a stabilit că războiul a început prin atacul Georgiei, ”nejustificat de legislația internațională”, dar, deși Rusia era îndreptățită să riposteze, reacția a fost disproporționată și, pe alocuri, ilegală. Nu s-au găsit dovezi de epurare etnică din partea georgienilor, dar s-a confirmat că milițiile osetine au expulzat georgieni, fără ca rușii să se opună.

Dacă țările occidentale au evitat să numească un vinovat, președintele Belarusului, Lukașenko (se putea altfel?), a numit acțiunea rusă ”calmă, înțeleaptă și minunată”, oferindu-se să primeacă 2000 de copii osetini în școli din Belarus.

Rusia a recunoscut independența Oseției de Sud și a Abhaziei, ca ”unica posibilitate de a salva vieți omenești”, dar numărul țărilor care i s-au alăturat e insignifiant. Nu puteau lipsi Venezuela și Nicaragua, iar Lukașenko a renunțat, în urma presiunilor UE, care l-a avertizat că-și periclitează eforturile de aderare… Celelalte țări care au recunoscut independența sunt Nauru, Vanuatu și Tuvalu ( !!!), plus auto-declaratele Transnistria și Nagorno-Karabah( !?!). Pare comic…  Totuși, e de luat în seamă o declarație a lui Medvedev : ”țările occidentale s-au grăbit să recunoască declarația ilegală de independență a Kosovo față de Iugoslavia. Cum să le spunem abhazienilor și osetinilor că ceea ce a fost bun pentru albanezii din Kosovo nu e valabil și pentru ei …”

*  *  *

Tulburările etnice din fosta Uniune Sovietică par să fi atras o oarecare nostalgie după vremurile ”Marii Uniuni”. Poate și ăsta e motivul prăbușirii în sondaje al atât de îndrăgitului, la un moment dat, Mihail Gorbaciov…

O introducere poate prea lungă, dar poate că nu sunteți familiarizați cu situația din Caucaz. De aceea, un film ca ”Olimpius Inferno” ar părea un simplu film de acțiune, ușor forțat și destul de neverosimil. E povestea războiului din august 2008, din perspectivă rusă.

Un tânăr rus, emigrat în SUA în copilărie, se întoarce după ani pentru a studia… un fluture, Olimpius Inferno. Își aduce o grămadă de echipament electronic pentru a filma zborul fluturelui, care n-avea alt loc unde să-și desfășoare activitatea decât în Oseția de Sud. Mișa, devenit Mike, are o logodnică în SUA, dar aici e însoțit de o fostă colegă de școală, ce fusese îndrăgostită de el. Georgienii cei răi sunt puși pe invadat pașnicul popor osetin în cel mai pur stil nazist. Dacă regizorul i-ar fi îmbrăcat în uniforme germane și ar fi mutat acțiunea în 1940-45, am mai fi bifat un episod al Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Una din camerele de luat vederi pusă să urmărească zborul Olimpius-ului filmează o coloană georgiană de tancuri ce invadează Oseția. Totul e salvat pe un hard-disk, după care începe urmărirea celor doi de către maleficul securist (sau cum i-or zice ei) georgian. Filmări destul de reușite, dar totul e destul de previzibil. Hard-disk-ul e capturat, dar istețul nostru ruso-american apucă să transfere imaginile pe laptop. Fata e rănită, el pleacă în SUA, dar își dă seama că iubirea lui a rămas în Rusia natală, așa că se reîntoarce. Aplauze furtunoase în sală, probabil…

După cum v-am spus, filmul pare subțirel, deși e bine filmat. Dar, făcând abstracție de trama amoroasă, conflictul armat e cel care merită urmărit. Televiziunea americană sprijină, bineînțeles, varianta agresiunii ruse și își manipulează spectatorii fără pic de remușcări. Dar noroc că noi am văzut că georgienii sunt singurii vinovați, nu? Ei, bine, există și un alt film despre acest eveniment, realizat de americani – ”5 Days of War”, cu un ziarist și un cameraman americani, însoțiți de un georgian, prinși în vâltoarea conflictului. Cum distribuția îi cuprinde și pe Val Kilmer, dar și pe Andy Garcia în rolul lui Saakașvili, filmul promite o abordare ceva mai serioasă. Totul e pregătit, timp să fie…

Ce ne zice unul dintre viteji, cu cioc și aripi:

”in strada se petrec abuzuri inimaginabile dragii mei.am vazut oameni rupti cu bataia si aruncati ca niste saci de cartofi in dube.atentie,oameni nevinovati,cetateni.iar reactia huliganilor pe care ii blamati atata a fost perfect justificata. da stiu,haliti tot ce va da tv,ai dreac nenorociti,huligani etc.  numai ca realitatea din strada este alta.total diferita.
de 3 seri ma simt in viata,sincer va zic.prea s-au invatat toti ca noi suntem legume.

probabil voi avea dosar penal,am doua degete rupte de un bocanc de jandarm inapt,dar senzatia de a fi liber e de nepretuit.
niciodata nu mi as putea ierta faptul de a fi indiferent si de a hiberna in casa.
sper sa mai sparg cateva capete de jandarm si mai sper ca toata Romania sa se trezeasca. ”

Mânca-l-ar mama de gechicen… de brusli… de sigol… Da` nu mai bine spargi niște lemne pentru f`un amărât fără putere?

Și un gânditor cu coadă și sânge alb-roșu:

”Pe acest fond, al unei Romanii incapabile de reactie, cu lume invrajbita si fara alternativa, a aparut din senin un weekend de ianuarie, in care o mana de “derbedei” si de “golani”, de “pegra” societatii in viziunea superficialitatii analistilor de ocazie, a sorbitorilor de opinii expuse de idolul lor Gigi Becali – dimineata, pranz si seara, au miscat ceva. Un weekend de ianuarie care ar putea trezi tara asta din letargie si din propria indolenta. … violenta e doar un semnal, un semnal interzis, dar necesar intr-o tara bolnava. Eu unul multumesc ultrasilor dinamovisti si celorlalti pentru invartirea rotii, restul e treaba Romaniei majoritare, Romaniei fricoase, ascunsa si fara targeturi….ultrasii au avut un target, l-au atins asa cum procedeaza ei deobicei…. dar l-au atins!!!”

Al drac` target…

Și, last but not least, vișina pe… savarină: ”PSD-ul incearca sa acapareze nemultumirile si tocmeste galeria bolsevica a stelei sa agite apele prin piete, televiziunile dau in direct “revolutia”.”  Păi, doar un filozof putea să scoată o așa mărgică…

Președintele Roosevelt a fost adesea criticat pentru atitudinea față de ruși. Ba, un psihiatru care a studiat fișele medicale ale președintelui ar fi afirmat că, la Ialta,  ”pradă unei depresii clinice”, Roosevelt ar fi lăsat răsăritul Europei în ghearele dictaturii bolșevice..

De regulă, în drumurile peste hotare, președinții americani se cazează la propriile ambasade, care sunt – teoretic – asigurate împotriva mijloacelor de ascultare sau înregistrare video. Dar Roosevelt, dornic să-i facă pe plac lui Stalin, atât la Teheran (în noiembrie 1943), cât și la Ialta (Februarie 1945), s-a cazat pe teritoriu sovietic, fiind spionat ca niciun alt președinte american.

Interesant este că Roosevelt, ca urmare a unui incident în care presa îl citase eronat, instalase la Casa Albă un sistem secret de înregistare. Americanii nu posedau tehnologia de înregistrare fonică pe bandă, pe care o aveau doar nemții, așa că Roosevelt înregistra totul pe film, folosindu-se de butoane de activare plasate în diferite locuri.

Ironia face ca un film propagandistic turnat chiar în anul conferinței de la Teheran să atingă subiectul posibilelor înregistrări secrete. În ”Mission to Moscow” , Stalin era înfățișat ca un om simplu și practic, cu care poți încheia afaceri, iar URSS era o țară în plină construcție, ba chiar se încerca să se justifice epurările, procesele măsluite și pactul cu Hitler. Când e avertizat de colaboratori asupra posibilității existenței unor dispozitive de înregistrare, ambasadorul american  răspunde țanțoș: ”Eu nu spun niciodată altceva decât îi spun lui Stalin în față! Suntem oaspeții guvernului sovietic și eu cred că ei consideră SUA prietenul lor. Clar? Microfoane? Păi, să ne asculte! Așa ne vom împrieteni mai repede!” Ce e și mai grav e că scena chiar se întâmplase în realitate, în 1937, când se descoperise un microfon pe biroul ambasadorului american . Acesta replicase că… în acest fel sovieticii vor obține dovada dorinței sincere de cooperare a Americii…

Deși avertizat de un alt ambasador asupra șireteniei lui Stalin, Roosevelt o ținea pe a lui: ”Omu` nu vrea decât securitatea țării lui și mă gândesc că dacă-i dau ce pot și eu și nu-i cer nimic în schimb, noblesse oblige, el n-o să vrea să anexeze nimic și o să conlucreze pentru o lume a democrației și păcii”. Acu`, după ce ne-am lămurit ce și cum cu Uncle Joe Stalin, ne e ușor să zicem: ”bre, da` FDR ăsta era în toate mințile?” Numai că, atunci, altele erau vremurile, iar Stalin îi prostise pe mulți, nu numai pe președintele Americii…

Convins că-l va cuceri pe Marele Mustăcios cu charme-ul lui, Roosevelt a insistat pentru o întâlnire tête-à-tête și i-a trimis o scrisoare în care, pe lângă respingerea imperialismului britanic, îi sugera că, fără englezi, SUA și URSS pot conduce împreună lumea… Stalin i-a promis ambasadorului Davies că îl va întâlni pe FDR în… Alaska, numai că distanța pe care ar f trebuit să o parcurgă nu-i prea convenea. Ca să nu mai vorbim că Armata Roșie nu putea rămâne atâta timp singurică, fără infailibilul ei generalissim. Așa că a propus Iranul. Ia, o plimbare de 1000 de km pentru el, dar de… 10.000 pentru Roosevelt!

Stalin era ceva mai familiarizat cu trasu` cu urechea la dușmani, dar și la pretini… În ultimii ani ai bolii lui Lenin, el asculta pălăvrăgeala la telefon a celorlalți membri ai Politbiuro-ului și, astfel, lua măsurile cuvenite. Instalația fusese pusă la punct de un specialist ceh. După terminarea ei, acesta a fost arestat și nu s-a mai auzit de el. Tot așa avea să se întâmple cu mulți dintre cei ce vorbiseră la telefon ce nu trebuie…

Totalitarismul bolșevic, izolarea completă, pașapoartele interne, presa obedientă, epurările politice, lagărele și toate cele erau binecunoscute. Churchill spusese cândva că o alianță cu Stalin ar fi însemnat să dai mâna cu crima, dar și el, ca și Roosevelt ajunseseră să facă orice concesie pentru a susține războiul anti-hitlerist, cu gândul că astfel pun bazele democrației de după război…

Așadar, Roosevelt porni la drum. Mai întâi, un drum la Cairo, pentru o întâlnire de cinci zile cu Jiang Jieshi (Chang Kai-shek) și Churchill. De aici, un zbor de opt ore până la Teheran. Iranul era pe atunci ocupat de trupe sovietice și britanice, care se asigurau că nemții nu-și extind influența în Asia. În plus, multe din cele furnizate de SUA pe baza acordului Lend-Lease ajungeau în URSS prin Iran.

Cele trei ambasade erau fortificate și bine păzite, cea sovietică  și cea britanică erau chiar vis-à-vis, cea americană aflîndu-se la nici doi kilometri distanță. Vîșinski (faimosul procuror din procesele-spectacol din anii `30, acum adjunctul ministrului de externe), aflat la Cairo, l-a invitat pe FDR să stea la ambasada sovietică, pentru a evita orice risc în timpul deplasărilor de la un loc la altul. În plus, cei însărcinați cu securitatea președintelui au aflat de la sovietici de planul nazist de a-i răpi sau asasina pe cei trei leaderi. Deși, inițial, Roosevelt decisese, așa cum era normal, să se cazeze la ambasada SUA, până la urmă, aburit de amănuntele despre ”complot”, servite non-stop de sovietici, a acceptat să stea în cele șase camere puse la dispoziție de Stalin, ca mult mai confortabile și sigure.

Încă de la prima întâlnire, Stalin și-a început îmbrobodeala, promițând că, după război, va garanta libertatea religioasă, proprietatea privată și o mai mare democrație, va renunța la numele de Uniunea Sovietică în favoarea tradiționalului Rusia. Încântat, FDR l-a asigurat pe Stalin că va putea trasa granițele Poloniei și își va relua controlul asupra țărilor baltice.

Datele despre ”complot” proveneau doar din surse sovietice, Secret Service-ul american nemenționând nimic în raportul despre conferință. Ulterior, la Londra, spionajul militar (The Joint Intelligence Committee of the War Cabinet) considera complotul drept  ”complete baloney”… Nici memoriile lui Skorzeny, presupusul conducător al atacului, nu menționează nimic.

Peste ani, un KGB-ist georgian (ca și Stalin și Beria), fugit în Vest, în 1963, avea să afirme că toată povestea complotului era o scorneală. Iar logica ne spune că atât de precautul Stalin n-ar fi rămas liniștit la știrea că oameni lui Otto Skorzeny i-ar fi putut veni de hac. Ar fi amânat conferința fără să clipească… La întoarcerea în America, Roosevelt declarase că, deși nu crezuse tot ce-i spusese Stalin, i-a urmat sfatul și totul a fost în regulă. Cu siguranță, pentru Stalin, totul mersese strună… Că a fost sau n-a fost vreun complot, cine să mai știe?

IALTA 1945

În februarie 1945, a avut loc conferința de la Ialta, în fosta reședință a țarului, palatul Livadia. Cu un an înainte, FBI-ul descoperise 120 de microfoane ascunse  în ambasada SUA din Moscova și noi instalații aveau să fie descoperite mereu în anii ce au urmat… Așa că nu e de mirare că atât Livadia, cât și palatul Voronțov, unde fusese cazată delegația britanică, să fi fost bine ”căptușite”. A admis-o, în martie 1998, unul din translatorii lui Stalin la Teheran și Ialta, Valentin Berejkov… În fiecare dimineață, el primea transcrierea conversațiilor americanilor, din ziua precedentă. Pe baza lor, Stalin știa la ce să se aștepte.

Alte confirmări vin din partea fiului lui Beria, Sergo, unul dintre cei însărcinați personal de către Stalin să asculte convorbirile americanilor. În fiecare dimineață, de la ora 8, Stalin se documenta din rapoartele înregistrărilor din ziua precedentă și din multe alte surse confidențiale. Pentru ca la conferință să joace rolul unui om plictisit, indiferent, chiar neatent…

Mijloacele tehnice evoluaseră, Sergo Beria afirmând că rușii dispuneau deja de microfoane direcționale, cu ajutorul cărora puteau înregistra convorbiri de la 50-150 de metri.

De același tratament s-a bucurat și Truman în timpul conferinței de la Potsdam. Ar fi interesant de aflat ce discuții ajunseseră la urechile lui Stalin și cum au influențat ele diverse decizii. Poate transcripturile mai există prin vreo hrubă a spionajului rus, așteptând să fie reconsiderate. Cine știe, poate că Stalin avea dreptate când se întreba: ”Oare or ști că îi ascultăm? Că prea spun totul în cel mai mic detaliu. Bizar...” Să fi fost FDR un suferind bonom și naiv, sau un șiret care încerca să-l convingă pe Stalin că Vestul nu urmărește să-l înșele? Să fi fost Roosevelt și Churchill doi prostănaci neglijenți? Totuși, ei sunt cei ce au condus țările lor la izbândă. Când Churchill spunea: ”Bietul Neville Chamberlain credea că se poate încrede în Hitler. A greșit. Dar eu nu cred că greșesc în privința lui Stalin.”, oare ce vroia să spună? Ferventul anti-comunist Churchill nu a crezut în Stalin, dar s-a servit de el pentru a-și atinge scopul: victoria în război și salvarea Marii Britanii. La nici un an de la terminarea războiului, el a atras atenția lumii asupra pericolului comunist: “From Stettin in the Baltic to Trieste in the Adriatic, an iron curtain has descended across the Continent.” Începea o nouă eră…

Citesc în ”The Telegraph” câteva rânduri la moartea, la 87 de ani, a unui necunoscut – Ghevork Vartanian. Ei, bine, e vorba de un fost spion sovietic, care a jucat un rol important în dejucarea complotului de a-i asasina pe cei trei leaderi ai alianței anti-naziste, ”the Big Three” – Churchill, Stalin și Roosevelt – în timpul conferinței de la Teheran, în 1943, așa numitul ” Betrieb `langer Sprung`“, ”Operațiunea `Saltul lung”.

În copilărie citisem și răscitisem cartea unui autor sovietic (i-am uitat numele) despre acele evenimente. Sunt prea mulți ani de atunci și nu mai rețin mai nimic. Nici coproducția franco-sovietică ”Teheran 1943”, cu Alain Delon nu mi-o amintesc decât vag. N-am uitat însă melodia lui Aznavour, ”Une vie d`amour”, din banda sonoră a filmului…

În noiembrie 1943, la Teheran, urma să aibă loc întrunirea aliată la cel mai înalt nivel, pentru a pune la punct deschiderea unui al doilea front, în Europa occidentală. Abwehr-ul a aflat acest lucru și a Otto Skorzeny, așa cum a declarat în 1966, a fost însărcinat cu misiunea de a-i asasina sau de a-i răpi pe cei trei conducători aliați, chiar de ziua lui Churchill, 30 noiembrie.

Un spion sovietic a aflat despre aceste pregătiri și, astfel, s-au luat toate măsurile de precauție în vederea întâlnirii de la ambasada sovietică din Teheran. Una din clădirile complexului a fost amenajată pentru a servi drept reședință lui Roosevelt și s-a construit un tunel subteran care să lege anbasada sovietică de cea britanică, aflată vis-à-vis. Ambasadele erau înconjurate de patru centuri de securitate și apărate anti-tanc și anti-aerian.

Teheranul constituia un refugiu excelent mai ales pentru bogații ce fugiseră din Europa, pentru a scăpa de riscurile războiului. Peste 20.000 de germani se aflau în Iran și, cum șahul Mohammad Reza Pahlavi era simpatizant al lui Hitler, spionajul nazist avea aici o puternică bază.

Activitățile de demascare a spionilor naziști, desfășurate de grupul din care făcea parte tânărul Vartanian au dus la arestarea a peste 400 dintre ei. Era un grup de șapte oameni la fel de tineri ca și Ghevork, ai căror părinți fuseseră exilați sau fugiseră din URSS pentru a scăpa de Gulag. Și totuși, ei și-au pus viața în slujba patriei care-i respinsese cu brutalitate…

Cu puțin timp înaintea începerii conferinței, agenții sovietici îi localizaseră pe operatorii radio germani și le descifraseră mesajele. Așa au aflat de parașutarea unui prim grup de asasini și de faptul că un al doilea grup, condus de însuși Skorzeny, urma să sosească în scurt timp. Operatorii radio germani au fost capturați și siliți să emită în continuare, sub supraveghere. Unul dintre ei a reușit să comunice Berlinului că sunt prinși, astfel că, în cele din urmă, germanii au renunțat la acțiune.

Doi bătrânei blajini...

Foarte interesant este portretul lui  Ghevork Vartanian, născut pe 17 februarie 1927 la Rostov pe Don. Tătăl său, un om de afaceri de origine armeană, lucra pentru spionajul sovietic din 1930, ceea ce a făcut să își recruteze și propriul fiu, la doar 16 ani. Ghevork a studiat la Institutul de Limbi Străine din Erevan și, în decursul lungii sale cariere ulterioare, a ajuns să vorbească fluent opt limbi.

În 1942, a demascat o rețea britanică la Teheran, care pregătea spioni ce urmau să fie trimiși în republicile sovietice din Asia Centrală și Caucaz. Halal aliați… Vartanian povestește cu ironie: ”Am urmat un curs de șase luni la acea școală, așa că sunt recunoscător spionajului britanic...”

Bineînțeles, activitatea lui Ghevork rămâne secretă și azi. Rolul său în operațiunea ”Langer Sprung” a fost dezvăluit în 2003, când, pe baza unor documente declasificate, Iuri Kuzneț a publicat cartea ”Teheran-43”. De aici aflăm că și-a recrutat soția, Goar, cu care a făcut echipă timp de 30 de ani în misiuni în Europa, Asia și SUA. S-au întors în URSS în 1986, când Goar s-a retras. Ghevork și-a continuat ”munca” pînă la 20 decembrie 2000. În 1984 i-a fost decernat titlul de Erou al URSS, iar soția sa a primit Ordinul Drapelul Roșu.

În 2007, nepoata lui Churchill, Celia Sandys l-a contactat pentru un documentar despre relațiile dintre cele două țări, ”The Lion and the Bear”. La întâlnire, Vartanian a ridicat un pahar de cognac armenesc în cinstea celor trei leaderi, ”mulțumită cărora trăim azi în pace”. El a mai dezvăluit că Stalin îi trimitea lăzi de cognac armenesc ”Dvin” lui Churchill…

El povestește o scenă incredibilă care s-ar fi petrecut după conferință. Stalin, Voroșilov și Molotov s-au dus la palatul șahului, pentru a-i mulțumi pentru ospitalitate, gest pe care Roosevelt și Churchill nu l-au făcut. Mișcat de atenția lui Stalin, șahul ar fi încercat să-i… sărute mâna !!! Poate e doar o exagerare, dar și Churchill menționează în memoriile sale că toți s-au ridicat în picioare la intrarea lui Stalin în sala unde avea loc conferința. Chiar dacă se hotărâse să nu facă acest lucru, o forță necunoscută l-a făcut să se ridice…

Referindu-se la activitatea sa, Ghevork a precizat: ”Am avut noroc – n-am avut niciun trădător printre noi. Pentru noi, agenții secreți, trădarea e răul cel mai mare. Dacă respecți regulile de siguranță și te comporți cum trebuie în societate, niciun agent de contra-spionaj nu te descoperă. Ca și geniștii, agenții secreți nu greșesc decât o dată...”

Nu, bre, lovitura de maestru a lui Ghiță, după cum ne informează Hadrian Haltona, ar fi repatrierea lui Alexandru Ioniță, cel plecat cu surle și trâmbițe la Köln, pentru a ajunge să lustruiască banca de rezerve a ”țapilor”.

Mai întâi, din poziția sa de guru alb-vișiniu, mereu afumat, Haltona le bate obrazu` celor ce se-ndoiesc de măiestria coposiană și cred că ” Ionita revine cu coada intre picioare”, sau ” Ionita e deja terminat la varsta asta”. Păi, bine, bre, ați uitat de masterstroke-u` cu Pancone? A dat chix la Cesena, dar maistru` Ghiță l-a adus înapoi în cârd, unde e mai tare și decât Cassio…

ÎNAPOI ÎN CÂRD...

Dar să vedeți ce comoară e Ioniță: ”nu costa nimic… vine de la un club puternic din fotbalul mare.. A impartit vestiarul cu Lukas Podolski… a demonstrat deja ca stie sa dea goluri. Portarul Tatarusanu poate depune marturie.” Până și faptul că nu s-a impus în Germania e un noroc chior pentru norodul corsican: ” ne puteam lua adio de la Ionita daca acesta il detrona pe Podolski. Nu mai aveam nici o speranta sa-l vedem in Giulesti in urmatorii zece ani.” Ce naiba, n-au reușit ei Dorinel și Jean Vlădoiu să se impună acolo. Asta ne-o zice Haltona, numai că Jean a dat 10 goluri în 51 de meciuri, pe când marea lovitură a lui Copos n-a jucat decât 8 frânturi de meciuri într-un an juma`, în care n-a jucat nici măcar cât într-un meci… Ce să mai zicem de Dorinel, care a jucat 118 meciuri în 5 ani, ba a dat și 18 goluri, deși rolul său era altul…

MODA ZILEI

Și Mama Haltona dă-n bobi și prezice: ”Giulestiul promite sa aiba iarasi un atacant de clasa iar cuplul Ionita- Pancu poate deveni devastator”. Ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi venit babalâcii ăia de Goga sau Curelea, epave de 28 de ani…

În completarea aburelilor haltonice, o cujetare a însuși autorului măiestrei lovituri: ” Ce a avut în plus Alex faţă de Curelea? Faptul că e produs al grădiniţei noastre, îl iubim, ţinem la el.”Și eu care credeam că Harpagonu` s-a gândit că Ioniță-i gratis, pe când Curelea… Iar produsul grădiniței nu pierde prilejul să se umfle nițel în pene: “Am venit sa castig cupa si campionatul !” Pe bune?…

Ei, dar attendez o țâră, că poate aflăm ce și cum cu Săpunaru. Haltona e numa` ochi și urechi…

Surprinzător, în 1999, el și-a oferit sprijinul forțelor federale rusești. După ce rușii au preluat controlul asupra Ceceniei, Kadârov a fost numit de Putin șef al guvernului, iar mai târziu, în octombrie 2003, a fost ales președinte al unei Cecenii pro-moscovite… Chiar dacă el a acordat o amnistie pentru foștii luptători pentru independența Ceceniei, fanaticii au încercat de multe ori să-l asasineze. Și au reușit, tocmai cu prilejul celebrării Zilei Victoriei împotriva nazismului, pe 9 mai 2004.

Fiul său, Ramzan, abia trecuse de 30 de ani când a fost numit președinte, cu binecuvântarea lui Putin, care l-a decorat cu titlul de erou al Federației Ruse! E cunoscut ca un dictator excentric, un tiran de tip medieval. Are o impresionantă colecție de mașini de lux. La cea de-a 35-a aniversare au luat parte van Damme, Hilary Swank, Seal sau Vanessa Mae. La întrebarea unui reporter despre banii cheltuiți la acest fastuos bairam, Kadârov a răspuns râzând: “De la Allah vin...” Mărinimos, nu glumă…

Lui Kadârov îi place și fotbalul, el fiind finanțatorul lui Terek Groznâi, unde au ajuns mulți fotbaliști și antrenori străini, tentați de sumele mari plătite din sacul fără fund al președintelui. O altă excentricitate: meciul de anul trecut dintre Cecenia (cu Kadârov pe teren…) și o echipă a Braziliei cu campionii mondiali din 1994 – Bebeto, Cafú, Dunga, Raí sau Romário. Și, iată, peste puțin timp, va avea loc o competiție de fotbal: ”Cupa Kadârov”. În Turcia, în Antalya… Cică, ”în baza bunelor relaţii pe care Daniel Pancu le are cu miliardarul Ramzan Kadîrov, preşedintele clubului Terek Groznîi, la care atacantul a evoluat în perioada 2008-2009”, nu va lipsi Rapidul. Site-ul oficial al Rapidului, cu o precizie pe care o regăsim și pe cel analfabet, ne pomenește de nume exotice, ca Ahk­takov (o fi vorba de Pahtakor?…)şi Nefti (poate Neftci…) Baku, Terek Groz­nâi, sau echipe mai modeste din Ucraina, Obolon Kiev (ultimul loc, cu 2 victorii din 20 de meciuri…) sau Metalurg Harkov (aici suntem băgați în ceață de tot, pentru că Metalurg e din Donețk, la Harkov existând o echipă Metalist…). dar se pomenește și de ” încă o echipă nedesemnată până la acest moment”. Fiind vorba de Kadârov, nu ne-ar mira să fie Barcelona. Sau, mai știi, ceva de prin Tadjikistan. Sau, ca să-i facă pe plac ”pretinului” Pancone, din… Punjab…

Ei, fanii au tras concluziile cuvenite: ” Adversari varza …, dar Razvanel e precaut. Dupa ce imaginea Rapidului a avut de suferit in Europa League, ne-o refacem cu victorii impotriva unor anonimi… mai bine jucau cu o selectionata a suporterilor … era mai ieftin iar pt moralul echipei tranteam meciul pe final si ii lasam sa ne bata. ” Nelipsitul și vigilentul raggamuffin nu pierde ocazia să sune sirena lui Roaită: ” E o mare rusine ca jucam in “cupa Kadirov”, si sunt surprins ca sunt primul care remarca asta. Kadirov senior a fost un Iuda al cecenilor, devenit din rebel colaborationist al rusilor. Dar daca seniorul a fost doar complice la genocid impotriva propriului popor, juniorul, un psihopat sadea, a participat activ la genocid. Pe langa fotbal si box, hobby-urile lui mai includ tortura, violul si asasinatele. Ce mai urmeaza, sa jucam in Cupa Kim Jong Il, sau in Cupa Josef Mengele?” Evident, Haltona e la post: ”Mai bine jucam in cupa Jean Ancel.” Așa-i că-i haios? Vorba lu` nenea Iancu: ” Lucrează strașnic magnetismul… Și am să tachinez astă-seară!… da, am să tachinez!” Și cei doi se tachinează la greu. Dar, bineînțeles, Haltona punctează la impresia hartistică. Știți de ce joacă Rapidul cu echipa satrapului? : ” Am fost invitati sa predam niste lectii de fotbal, atita tot.” Tot nenea Iancu: ” Ăi mai prima, domnule, aleşi pe sprinceană, care mai de care, dă cu puşca-n Dumnezeu…” În concluzie, ”Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.” Deh, până nu e și fudul…

Alții par mai cu picioarele pe pământ: ” E posibil ca urecheatul de copos sa fi optat pentru acest turneu stiind ca noi vom fi prea ocupati analizand istoria lui Kadirov si nu vom mai baga de seama ca nu face niciun transfer.In halul asta am ajuns.” Ehei, și încă nu se vede malul….