56 comments on “CHIORU`

  1. Păi, articolul demonstrează cu mijloacele specialistului ceea ce eu afirm de multă vreme. S-a trecut prea ușor peste o declarație a lui Băsescu: ”M-am înscris în PCR doar pentru a face carieră în Marină.” Asta îl caracterizează: oportunismul. După revoluție a devenit membru FSN, apoi PD, un partid socialist la origini (își mai păstrează trandafirul pe emblemă…). Iar în fruntea lui Băsescu a ajuns promovând moțiunea “România puternică – România Social Democrată”. Deh, PD era membru al Internaționalei Socialiste. Când locul în Internațională a fost luat de partidul lui Iliescu, cameleonul a cârmit-o spre dreapta, spre ”populari”. Nu-i vorbă, și PSD are apucături de dreapta. De fapt, toți sunt… apucători la greu, indiferent de orientarea anunțată. Totul nu e decât o jonglerie menită a aburi poporul. Iar scopul tuturor e cel pe care l-ai pomenit: să mascheze incompetența și hoția…

  2. Iertat fie-mi cinismul, insa eu nu pot decat sa rad cand vad cum lumea aplauda la scena deschisa descoperirea secretului lui Polichinele: uite, aia-s hoti/nenorociti! Vaaai, dar iti aduci aminte de ailalti hoti/nenorociti? Uite dovada ca, desi doctrina lor e una, masurile lor sunt pe dos!

    Imi aduc perfect aminte cum Gica Chioru a avut un post lung si foarte bine argumentat, chiar pe acest blog, in care aducea gramezi de dovezi (toti e poeti, ce sa facem?!) ca Adrian Nastase a condus un guvern de dreapta iar Tariceanu a luat-o la stanga.

    Ca vrem, ca nu vrem, la alegeri vom vota tot raul cel mai mic. Vreo 20 ani de acu’ inainte cel putin, dupa umila mea parere de politically hater.

    Cine e ultras vreun partid politic in Romania actuala fie are vreun interes, fie nu prea e in toate mintile.

  3. Cu Gicuta tocmai din cauza asta m-am certat, tinere Lari! Pentru ca, in loc sa vada incompetenta portocaliilor, o lauda pe vaca de Udrea.
    E grav, Lari, ca oameni ca tine inca sustin mizeria portocalie. Am spus-o de-atatea ori: nici macar PSD/PDSR nu s-a sters la cur cu principii elementare de drept! Think about it! ;)

  4. A, si inca ceva, Lari: tot, dar absolut tot ce-a fost bun in perioada 2004-2008 e meritul Guvernului Tariceanu, partea pur liberala, iar tot ce e de cacat, dar absolut tot, e pede!!!
    Eu, acum, daca intalnesc pe strada vreun pedeu, il bat mai rau ca Jandarmeria pe suporteri!

  5. Dawson, imi pare extrem de rau ca asta ai inteles matale, ca sustin pe nu stiu cine. Asta e…

    Niste cifre interesante: http://cursdeguvernare.ro/cum-si-a-produs-si-cheltuit-romania-ultimele-10-pib-uri.html

    P.S. Cand aud alea cu “nici PSD/PDSR…” innebunesc! Iti aduc aminte cum a fost ridicat din plina strada Mugur Ciuvica in toamna lui 2004, pentru ca indraznise sa-l critice pe Nastase. Sa-l critice, nu sa-l injure pe “betivu’ dictator chior”…

    Banalizarea raului este una din cele mai cumplite atitudini pe care le poate avea un om cu ceva scaun la cap. Iar aici intra si PDL si USL.

  6. Daaaaaaaaaaawwwwsssssoooooooooooooooonnnnnnnnnn, astia sunt … (completeaza matale cu ce vrei, pentru ca ai avea dreptate), da’ lasa-ma si cu toti ceilalti in pace, ca le iei apararea de zici ca in vremea lor am fost cel putin Imperiul lui Alexandru Macedon, iar cand au venit astilalti am ajuns la sapa de lemn.

  7. :D ce de pasiuni pe-aici. bey, hoti au fost cu totii. diferenta e ca PSD fura mai cu fereala, se straduiau sa dea impresia ca sunt in limitele legii, iar PDL fura pe fatza, ii doare la basca de aparente. PSD a mai tinut cat de cat cont si de priceperea celor pe care i-au gasit in posturi de conducere, cand au preluat puterea. si-au adus oamenii lor, dar i-au pastrat pe unii dintre cei capabili. PDL a ras tot, din temelii. si-au adus numai oamenii lor peste tot. una peste alta, PDL-ul este clar raul mai mare.

  8. Să înțeleg că nu ești omu` lu` Volo, binefăcătoru` Petrolului… Normal, dacă se aude că vine Adamescu… ;-)

  9. vine, vineeeee! si a promis 7 titluri de campioana! :D :D asa scrie unu’ pe forumul petrolistilor. cand am citit asta, eram sigur ca vine nea Gigi, ca numai el ar putea promite asa ceva :D

  10. @Ovidiu

    Si PSD nu aveau oamenii lor peste tot? Aaaaahhhhahahahahaaaa!!!

    PNT nu aveau oamenii lor peste tot? Aaaaahhhhahahahahaaaa!!! Ia intreaba un targovistean de mafia pusa la punct de oamenii lui Ion Diaconescu, Dumnezeu sa-l ierte.

    Haaai, frate! E ca si cum ne-am certa pe chestiunea “cine-au fost mai comunisti? Rapidistii sau petrolistii?” :D

    P.S. pentru Dawson: Daaa, si PDL au oamenii lor peste tot.

    Era sa uit: Aaaaahhhhahahahahaaaa!!! :)

  11. @ “cine-au fost mai comunisti? Rapidistii sau petrolistii?”

    Adunarea festivă de la Bucureşti pentru comemorarea luptelor muncitorilor ceferişti şi petrolişti din ianuarie-februarie 1933. (16 februarie 1968)

    CEFERISTI SI PETROLISTI

  12. Biiiiiiineeee, maaaa, am glumit si cu asta bastaaaa!

    Dawson, ma poti face si dinamovist si petrolist (aoleo, stai… ca, intr-o vreme, astea erau sinonime) si ce vrei matale. Da’ cand vad ca cineva ma banuieste ca as sustine vreun politician (adica vreun vierme intestinal), chiar ma infurii.

    Serios, pentru mine, toti is o apa si-un pamant. Difera doar culoarea; mirosu’ si intrebuintarile sunt aceleasi.

  13. În amintirea glorioaselor vremuri. Când ”Nu existau stelisti si nici catei. Dar exista RAPID.”

    Gh.Gheorghiu Dej rostindu-şi cuvântarea la Congresului Uniunii Sindicale C.F.R. care a avut loc la 20 ianuarie 1945 în sala clubului de pe stadionul Giuleşti (Brătfăleanu).(20 – 30 ianuarie 1945)
    Congres sindicate

    Marele miting al oamenilor muncii din curtea Atelierelor C.F.R. Griviţa la 16 februarie 1945 cu prilejul împlinirii a 12 ani de la marile lupte ale muncitorilor ceferişti şi petrolişti.(16 februarie 1945)
    Grivița

    Gh. Gheorghiu Dej, Chivu Stoica, ş.a. făcând parte din prezidiul Adunării ceferiştilor de pe stadionul Giuleşti (16 august 1945)
    Adunare ceferiști

    Festivitate cu prilejul deschiderii noului teatru ”muncitoresc” C.F.R. Giuleşti. Participă Gh. Gheorghiu–Dej, Th. Georgescu, P. Groza, G-ral Col. Susaikov, Gh. Apostol, Chivu Stoica, ş.a. (27.09.1946).
    Susaikov

    Gheorghe Gheorghiu –Dej, Teodor Iordăchescu, Teohari Georgescu, Ana Pauker, la Adunarea festivă din sala Teatrului Muncitoresc C.F.R. Giuleşti cu prilejul celei de-a 33-a aniversări a Armatei Sovietice. (23.02.1951).
    Teatrul Giulești

    sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”

  14. Locurile nu pot fi comuniste, bre, nene Tosh.

    Deeeci esti atent, da? Daca Dawson a fost pe litoral in plina campanie a lu’ Udrea, asta il face pe el turistu’ lu’ Nutzi? :D

    Asa si cu imaginile alea: s-au intalnit comunistii in Giulesti. Ce, au facut-o la initiativa rapidistilor? Erau rapidistii organizatori? Au fost folositi rapidisti pe post de galerie (puschea!)? :)

    Si chiar daca au fost rapidisti acolo. Ei s-au dus ca si Dawson, de dragu’ locului, nu de dragu’ alora. :D

    N-a fost greu, da? :P

  15. Ei, Lari, ai și tu dreptate, locurile nu pot fi comuniste, numai că nu de asta era vorba… Ai fost mai aproape de ideea mea când ai scris ”s-au întâlnit comuniștii în Giulești”. De ce nu s-au întâlnit în altă parte? Taman aici am vrut să ajung …
    Pentru că Dej era al lor, dintre ei, pentru ei…
    Pentru că, da, el și ai lui s-au dus acolo de dragu` locului. ”1907 – 13 decembrie – Tatar Bunar – Lupeni – Grivița” scrie pe o pancartă…
    Pentru ca, mai târziu, pe terenul de fotbal să apară o echipă care să facă propagandă blocului comunist… Și, nu uita, pe când ”Nu existau steliști și nici căței. Dar exista RAPID.”
    N-a fost greu, da?

  16. Nene Tosh, eu glumeam. Serios ca glumeam. :)

    Am o istorie a Romaniei din anii ’70, parca. La perioada interbelica, se vorbeste de atelierele Grivita “asa cum trebuie”. Si, din cate am vazut, baietii veseli erau foarte atenti la simbolism, mai ales in primii ani de domnie.

  17. Lol, Lari, vorba ceea – radem, glumim, dar nu parasim incinta, da? :lol:
    Vere, viata familiei mele a fost afectata grav de cel putin o masura nemernica luata de pedei si nemaintalnita la nici un alt regim de dupa ’90. Si poate ca te doare la basca de acest caz particular, e dreptul tau, dar nu poti ramane indiferent la precedentul creat, va trebui sa ma crezi pe cuvant: situatia este asemanatoare celei de la nationalizare. Deci, trecand peste repulsia pe care mi-o provoaca Base si sfertodoctii lui portocalii, repet: pana la proba contrarie eu chiar sper ca USL sa indrepte lucrurile.
    Si, ca tot ai incercat o demonstratie, sa-ti mai dau un exemplu: un amic de-al meu, pana mai deunazi adversar inversunat al lui Base, s-a transformat recent in sustinatorul sau pentru ca si-a construit o casa in timpul mandatului acestuia!!! Atata vreme cat lucrarea nu i-a fost finantata de portocalii, motivatia lui e dementa in stare pura! :D
    Insa, pe de alta parte, organizarea intalnirilor ceferistilor comunisti in Giulesti nu este nici pe departe intamplatoare: bolsevicii au infiintat si sustinut mereu echipa Rapid.
    Revenind la presedinte – vorbeam zilele trecute cu niste colegi mai degraba pro-Bula decat anti. Pana si ei si-au dat seama ca Basescu ar fi cazul sa se care, ca a cam luat-o razna, dupa modelul Ceausescu. Iar fara “tatuc”, PDL e ca si inexistent – si-asa jegurile portocalii au scazut firesc undeva la 11%.

  18. Dawson, imi sincer extrem de rau pentru problemele cauzate de niste nemernici care cu siguranta au dat legea care te-a afectat din interesele obisnuite.

    Stiu ca nu e de ras, insa incercam sa mai destind atmosfera, atata tot.

    Ca tot suntem la capitolul destainuiri, iti marturisesc si eu faptul ca mai multi mahari din PSD, printre care Geoana/friends au pus in cap Mefinu’, tot pe interese mafiote, din orasul in care am trait 18 ani. Recunosc faptul ca este unul dintre motivele pentru care nu cred ca ei vor face altceva decat jegurile astea de acum.

    Pai daca prietenu’ matale si-a facut casa pe interese de partid, e de inteles. Daca si-a facut casa pe exclusiv pe meritele sale, e pacat ca isi valorizeaza atat de putin munca. Si ma opresc aici, ca sa nu parasesc incinta. :D

  19. Lari a postat:

    “Asa si cu imaginile alea: s-au intalnit comunistii in Giulesti. Ce, au facut-o la initiativa rapidistilor? Erau rapidistii organizatori? Au fost folositi rapidisti pe post de galerie (puschea!)?

    Si chiar daca au fost rapidisti acolo. Ei s-au dus ca si Dawson, de dragu’ locului, nu de dragu’ alora.

    N-a fost greu, da?

    Ai auzit de liceul Mihai Viteazul din Bucuresti, altfel unul dintre cele mai apreciate din Romania (sper ca alde Dawson si Roman ro sunt de acord macar cu asta) ? Nu de alta, dar acolo comunistii au organizat prima lor conferinta nationala dupa revenirea in legalitate, in februarie 1945… Te pomenesti ca si profesorii, poate si elevii de la Mihai Viteazul erau comunisti, dupa lojica de fier forjat a camaradului Toshiro.

    Afrimatiafara coperire ca Dej ar fi fost unul dintre ei, corelata cu pozele alea este o simpla ,propaganda tendentiaosa si nimic mai mult..
    Realitatea e simpla, dar neprietena lui Toshiro: inainte de comunismRapidului i-a mers foarte bine, in timpul lui Dej Rapidul a retrogradat pt prima oara in istoria sa .

    lasand la o parte preferintele fotbalsitice atribuite lui Dej, doar pt ca acesta lucrase, candva, dupa ce venise de la Galati parca, la aterleirele CFR (care oru=icum aveau mii de angakjati), faptele infirma simaptia acestuia pt clubul rapid… ca nu a fost desfiintat Rapidul marea dovada de simaptie, dupa gandirea intelectualului becalist SOS, fanul lui Gigi, este in argument rizibil… nici U Cluj sau Sp. Studentesc nu au fost desfiintate, te pomenesti ca si astea erau echipele lui Dej ;)

    cat despre locurile pt intrunirile peceristilor si aliatilor la sfarsitul razboiului si imediat dupa terminarea lui, sa nu uitam ca Bucurestiul avea relativ putine sali publice de intrunire: teatrul national fusese distrus de bombardamente, alde sala palatului nu exista, pana si premierul radescu si-a tinut celebrul discurs la cinematograful Aro (patria de mai tarziu)…

    Toshiro, matale chiar te consideri diferit de Dan Diaconescu? ;)

  20. Nic, știi care-i problema? Vorbim limbi diferite. Iar ție ți-e greu s-o pricepi pe-a mea…
    Și nu m-apuc acum să-ți analizez zicerile, că mi-e jenă.
    Și încă o chestie. Camarad ți-e Haltona, că el parcă-i șef de cuib… Am zis ”cuib”? Măi, ce s-a nimerit… ;-)

  21. Lari, si mie imi pare rau sa aud faza de care zici. Dar eu tot sper ca alternativa numita USL sa indrepte lucrurile. Daca se vor dovedi incapabili de asta, voi fi printre primii care-i vor lua la suturi.

    Amicul meu cu casa e o figura si jumatate. Bineinteles ca respectiva realizare n-are nici o legatura cu politica, tocmai de-asta motivatia lui este cel putin amuzanta. :lol:

  22. Nu-i iau la suturi de pe-acum, ca nu-s vreo Mama Omida. Exista sanse foarte mari ca legea in cauza sa fie in pula mea declarata anticonstitutionala, asa cum si este de fapt, iar mizeriile portocalii trase la raspundere!
    La PS: ce are sula cu prefectura?

  23. Pai putem sti ca USL in 2012+ va semana cu FSN/FDSN/PDSR plm ’90-’96? E posibil, dar greu de crezut. Insa ce e evident – raul facut de PD (cu un L absolut ucigator de mincinos!!!) este infinit mai mare decat cel facut de aia in ’90-’96. Pe aia de conduceau in ’90-’96 nu voiam sa-i extermin, pe portocalii da! Si stii ce-i culmea? Nu am atat boala pe politicieni in sine cat pe cei care-i voteaza si sustin, astia merita numai picioare-n mecle!

  24. Sam Murray, ca intotdeauna cand nu ai argumente o iei pe aratura. Nu e vorba d elimbi diferite, este stlul tau de a face slalom printre argumente pt a-ti demostra tezele. Cum apare o inyrebare legata de argumente, cum raspunzi piezis, sau complet pe langa, Mai nou vad ca aproape indiferentrde topic il bazi la inaintare pe altona, Cat despre adrian, el nu cu nimic mai rau decat numerosi fani care posteaza pe forum. Si probabil ii este superior superior camaradului tau SOS, cel iubitor de becali pana dincolo de limita (limita in cazul de fata fiind atacuri vulgare la adresa stelistilor care “indrazneau” mai an sa-l critice pe marele Cioban).

  25. Sam Murray, in zelul tau denigrator faci o aluzie transparenta la limita calomniei. ma refer la chestia ai cu camarad de ciub. Eu nu am exprimat niciodata simpatii legionare (asta au facut stelisti de-ai tai) – putinele mele comentarii care votr fi atins acest subiect sunt sceptice si nefavorabile Legiunii.
    Ideile au urmari is cuvintele au intelesuri si te rog ca pe viitor sa nu cazi in capcana unor glume proaste in care sa atyingi limita calomniei, poate fara sa te fi gandit la asta. Aluzii din astea aiurea in tramvai sunt mai grave decat toate greselile mele de tastatura la un loc, arata te rog mai multa responsabilitate, Sam Murray.

  26. Breaking News: Cica l-ar fi condamnat (penal, deci se lasa cu cazier, nu-i asa?) pe Adrian Nastase…

  27. Nic, nu profita de faptul că eu iau dialogurile noastre în glumă și nu-ți dau replici ca atâția alții, inclusiv cei din tabăra ta…
    Ai folosit de două ori cuvântul ”camarad” când mi te-ai adresat, în schimb, când te-am luat în bășcălie, te-ai urzicat rău. O dai pe ”zel denigrator”, ”limita calomniei” și alte alea, de-ai zice că te-am lucrat la gambe mai ceva ca Dan Coe pe vremuri.
    Hai să-ți traduc, că e clar că ai probleme cu priceputul limbii pe care o folosesc…
    Așadar, ți-am replicat: ”Camarad ți-e Haltona, că el parcă-i șef de cuib… Am zis ”cuib”? Măi, ce s-a nimerit…”
    Pentru că, trecând peste (ca să te citez) ”aluzii din astea aiurea în tramvai”, nu văd cum am fi noi doi ”camarazi”. Cine-a mai văzut așa o ”camaraderie” între-o oaie și-o cioară, nu? Tu ești camarad cu Haltona, șeful cuibului de ciori ce-și zice fzr… Că doar de asta era vorba, nu? ;-)
    Și încă ceva. N-am alergie la vișiniu, ci la o anumită nuanță, care-i departe de ”Harvard crimson” sau mai știu eu care. Eu sunt alergic la vișiniul corsican… Care numai de ”instituții serioase” nu-i folosit! :lol:

  28. Sam Murray, tu chiar nu pricepi? ce te urzici asa si ma sfatuiesti sa nu profit… sa nu profit de ce?
    ca ma nu injuri ca la usa cortului cum ai facut cu Adrian cu ani in urma? Observ ca mai bagoi o aluzie fantasmagorica la adresa mea . ia zi stimabile, care atatia altii din tabara mea mi-au dat replci… hai sa zicem in ultimul an? hai, sa zicem in ultimii 2 ani? hai, vino cu 2-3 exemple, ca altfel s-ar vedea inca o data ca inventezi (ca sa nu zic minti, ca suna urat).

    da, am folosit cuvantul camarad, dar spre deosbire de tine nu am alaturat “camarad” vreunui “cuib”. Nici de ciori, nici de altceva. Nu am alaturat camarad nici macar verunei turme de oi, astra ca sa ma cobotr la nivelul unor postari de-ale tale…Oricum, In istoria contemporana a Romanei, camarad si cuib se regasesc in limbajul legionarilor, eu nu am nici o treaba cu chestia asta, nu am exrimat niciodata vreo preferinta sau vreo simpatie pt aceeasta miscare politica, iar aluzia ta este suparatoare si cu totul nepotrivita…

    Camarad cu tine nici nu pot sa fiu, nici nu vreau sa fiu, nici tu nu vrei asta… daca tu te consideri oaie, sau cioara, e treaba ta, eu nu te-am vazut niciodata astfel…

    cat despre “cuib de ciorii” si alte expresii de pustan mahalagiu pe care le toti repeti, chestiile nu fac decat sa intunece imaginea creat de articole interesante pe teme de clatorii sau istorie.

  29. Cel ce nu pricepe ești tu, ”camarade”… Nu pricepi că n-am chef de astfel de discuții inutile. Oi avea tu ceva calități, dar, în orice caz, ești cam paralel cu ironia, persiflarea sau umorul, așa că las-o baltă…

    Totuși, poate substanțiezi afirmația ”injuri ca la usa cortului cum ai facut cu Adrian cu ani in urma”. Nu de alta, ca să nu creadă lumea că inca o data ca inventezi (ca sa nu zic minti, ca suna urat).

  30. Sam, asta minte si cand respira…..adu-ti aminte numai de episodul cand pretindea ca la meciul Rapid – Steaua din 2007, Olaroiu i-a injurat pe rapidisti la inceputul meciului cand se tinea momentul de reculegere. Cand l-am prins cu minciuna a dat-o la intors in stilu-i caracteristic.

  31. Deh, așa-i la fotbal, te ia valu`… Nici eu nu mă aștept la altceva de la Nic, da` tot mi-e simpatic când se burzuluiește. Singur împotriva tuturor, se-nțelege… ;-)

  32. Sam Murray, injuratura cu Adrian a avut loc pe forumul prosport. Nu erai singurul, erai si altii din ambele tabere. Ce-i drept, ai fost si tu injurat acolo.

    Chestia cu camarad de cuib nu e o gluma, . Dac ate opreai doar la camarad sau la cuib nu aveam nici o problema.

    Casillas, poate sa fi uitat un detaliu,insa ca Olaroiu a injurat pe rapdisti este un fapt, poate sa fi incurcat meciul, dar fapta lui Olaroiu e reala. Acuzatia ta ca as minti e o aiureala, tu oricum nu intelegi bine nici limba romana, de unde si obsesiile pe care le postezi periodic cu atacuri primitive si plictisitoare la adresa mea.
    Cat despre manierle lui Olaroiu:

    http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Sport/58986/Au-rabufnit.html

    Ce-i drept , la sfarsitul unui meci, oricum, un act nedemn de un om civilizat.

    Last but not least, observ ca nu s-a produs nici un exemplu cu replici “date de ai mei”, cum s-a hazardat a afirma sam Murray.. concluzionez asadar ca l-a luat gura pe dinainte pe Sam Murray.

  33. “Camarade moldovean” :) , vezi ca nu am scris “camarad de cuib” ca sa te basici :) , din ce scrii pe aici rezulta ca esti in intervalul de varsta 40-50 ani, daca nu chiar mai mult. Ma bazez pe faptul ca relatezi uneori intamplari de la inceputul anilor 70 la care ai fost martor.

    Daca la varsta asta nu ai nici cea mai mica urma de decenta sa recunosti ca ai mintit in cazul Olaroiu ca iti justifici teoria cu stelistii cei rai, nu mai ai scapare. Ai scris foarte clar ca “Olaroiu i-a injurat pe rapidisti de morti la inceputul meciului in timpul minutului de reculegere”. Pe urma, cand ai fost prins cu minciuna, ai dat-o la intors.
    Acum, o scalzi din nou, spunand ca e grav oricum ca i-a injurat. In principiu asa ar fi, insa in cazul gloatei corsicane care scuipa si injura tot meciul, nu ai ce face, nu cred ca s-a inventat omul care sa intoarca si obrazul celalalt.
    Corect ar fi sa recunosti ca ai vrut sa deformezi realitatea, insa nu cred ca ne putem astepta la asa ceva din partea ta.

  34. la vremea respectiva, Anto a venit cu o replica surprinzatoare, prea subtila pentru moderatorii forumului, care s-au grabit sa-l taxeze. a postat “Sa-mi bag p..a in Cauciuc”. nici io, nici romanu’ si nici chioru’ (Gica, nu ala de la Cotroceni) nu am observat ca Anto isi schimbase avataru’ si isi pusese o poza cu Olaroiu.

  35. Casillas, mergi mult departe cu procesele din intentie si presupunerile.

    1. Nu situ ce bagi abureala cu “moldovean”. Ti-am mai explicat odata ca am o proprietate in Moldova, dar asta nu ma face automat modovean. Pe acelai criteriu as putea fi si ardelean, oltean sau chiar american. A fi moldovean u e nici o rusine, dupa cum nu e ce bun sau rau, e doar un dat care nu se aplica imn cazul meu. Am observat ca ai o predilectie pt. a repeta inxactitati si exagerari. Iar daca asta e felul tau de a glumi, e totul OK, doar ca o gluma repetata isi pierde savoarea.

    2. Nu s-a basicat nimeni legat de “camarad de cuib”; am explicat doar ca e formlare aiurea care lasa loc de interpretari aberante. Din pacate exista destule precedente legate de caracterizari si descrieri pornite de la simple jocuri de cuvinte. “Camard de cuib” poate avea o foarte clara conotatie legate de Miscarea Legionara , eu nu am vreo legatura sau simpatie pt. aceasta miscare nu vreau sa fiu asociat asa ceva.

    3. Eu retinusem, gresit, ca Olaroiu ar fi injurat pe rapdisti la inceputul meciului. Intr-adevar, nu am gasit nici o refreinta ca iesirea sa s-ar fi produs la inceputul meciului, dar am gasit numeroase refeinte ca injuratura “Baga-mi-as… in mortii vostri” (asta dupa ce la inceputul meciului se pastrase un momnent de reculegere in memoria jucatorlor Greavu si Langa. la acest moment de reculegere participasera si jucatorii stelsiti, cum era si normal. Intr-adevar iesirea vulgara, demna de un corsican ghencist, a antrenorului olaroiu s-a produs la sfarsitul meciului, deci nu ar fi asociata direct cu momentul de reculegere, cum gresit metnionasem, este mai putin grava , dar tot urata este. Faptul ca il scuzi pe olaroiu mi se pare gresit. Olaroiu nu se poate bucura ca un om de calitate dupa o victorie (mai mult decat norocoasa de altfel) rabufinrea lui este proimitiva, vulgara si incompatribila cu ideea de manager civilizat. Poti sa-l scuzi pe Olaroiu cat vrei, Casillas, eu il consider un antrenor bun (cu rezultate notabile) dar altfel un om de 2 lei. Replica sa ticaloasa la aresa lui Gavrila Balint nu face decat sa-mi intareasca aceasta convingere.

    .4. . Casillas afirma ca as minti si cand respir… Sigur, Internetul in general si blogul lui Toshiro in special suporta aproape orice, mai ales cand e vorba de insulte la adresa rapidistilor, asa cum se si cuvine din partea unor oameni maturi, educati si inteligenti in frunte cu intelectualul Toshiro. Eu cred ca este o exagerare rautacioasa ca cineva sa ia o postare continand o informatie gresita din cauza superficialitatii si/sau unei scapari de memorie, altfel admisa, si sa faca procese de intentie si acude de mminciuna. oricum, casillas, acest ministru al adevarului, nu observa apropae niciodata “scaparile , exagerarile sau minciunile stelistilor care, oricum sunt scuzabile pt ca servesc cauza. Ipocrizie combinata cu atitudinea de lup moralist, hai sa traiesti si la mai mare, Casillas. ;)

    PS. Numeroasele “intepaturi” gen “invitatul de barbati”, una dintre obsesiile lui Casillas la adresa mea se trec la categoria glume rasulflate repetate la infinit de un cetatean cu resurse intelectuale limitate (de unde si repetarea aceleasi “glume”), minciuni sau dificultati in intelegerea si folosirea unor termeni? ;)

  36. Ia uite ce-a mai sarit in sus “camaradul” visiniu. Sper ca formularea asta nu te deranjeaza. Ti-am dat numai un exemplu de hai sa ii spunem “informatie inexata” pe care ai folosit-o ca sa iti justifici teoria cu stelistii cei rai.

    N-am eu nicio treaba sa il apar pe Olaroiu, numai ca in speta respectiva nu mai ramanea decat sa se ofere voluntar tinta ploii de flegme a gloatei corsicane. O injuratura e ceva mult prea bland fata de tratamentul la care sunt supusi antrenorii adversi in spelunca de sub pod. Louis Fernandez, Cornel Dinu sau Valeriu Rachita pot depune marturie in acest sens.

    Referitor la “invitatul de barbati” :) , chiar matale repeti la infinit aceasta invitatie. Chiar asa, de ce nu inviti si femei ? ;) ca sa nu iti mai iasa vorbe…..

  37. Casillas, eu am zis ca majoritatea forumistilor sunt bineveniti la mine daca au drum pruin upstate NY, cum ii lace gazdei noastre sa aminteasca… Pe dawson il cunosc personal, si el tot ne “ameninta” ca vine in America, ba cu treaba, ba in vacanta. asta ca sa ma refer la unul dintre “invitati”, Norbinho a trecut prin zona, cu el chiar as avea o chestie personala, ca prea a criticat, exagerat as zice, America in general si NYC in particular, si as vrea sa-i arata ca cel putin in chestia asta se inseala. Eu am “invitat” forumisti, din pacate nu prea sunt femei printre vizitatorii activi iai blogului Toshirian, aici poate e vina moshului. ,:) , nu a mea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s