ProSport publică joi, în ediţia tipărită, acuzaţia fără precedent la adresa Stelei – “patru titluri furate”, aşa cum susţine un personaj de prim plan din fotbalul românesc. Legende ale Stelei ies la atac şi dezvăluie culise necunoscute şi nebănuite din patru campionate în care au fost implicate Securitatea şi DNA!

 După o aşa reclamă, cum să nu cumpăr ProstSportu’, să aflu şi eu ce şi cum. E drept, bănuiam cine-i personaju’ de prim plan, aşa că nu mă aşteptam să citesc altceva decât aceleaşi tânguieli de totdeauna. Când acuzele de blat şi aluziile la Securitate vin din partea unora ca vămuitorul Dinu, sau pe veci rosul de invidie Mircea Lucescu, ceva nu e în regulă… Vorba lui Lăcătuş: „Ştiu pe de rost ce are de spus despre Steaua. Tot timpul aruncă astfel de declaraţii.”

 Aşadar, „cel mai mare antrenor român din toate timpurile şi cele ce vor veni” afirmă (parcă-i aud vocea gâtuită de furie şi îi văd ochii umeziţi…): „Steaua mi-a furat patru titluri pe care trebuia să le câştig eu. Vorbiţi cu toţi arbitrii din acele vremuri.” Cum adică, bre, nea Mircea, Steaua ţi-a stricat şmenu’ pe care-l pusesei la cale cu arbitrii, că doar trebuia să câştigi, nu? Ce naiba, aşa ceva nu se face…

 Şi mâzgăliciu’ Doru Gheorghiu încearcă să afle care or fi fost alea patru titluri. Sau, poate, să ne lămurească pe noi că Il Luce a fost modest. Pen’ că ni se bagă-n ochi consideraţii şchioape cu privire la… opt ediţii ale campionatului nostru.

 Ediţia 1984-85 (interesant, nu Lucescu era antrenor…)

Steaua a câştigat cu două puncte avans: 54-52. Aflăm că în acea ediţie Steaua a fost învinsă acasă şi a făcut egal în deplasare. Până prin 2000, pentru victorie se acordau două puncte, nu trei. Admiţând că hoţii de la Steaua n-ar fi reuşit să cumpere arbitrii şi Federaţia pentru acel 0-0, cele două echipe s-ar fi aflat la egalitate de puncte. Dar, vai, Steaua avea golaveraj mai bun…

O privire aruncată pe meciurile acelei ediţii ne arată că marea echipă furată de Steaua a făcut 10 remize şi a luat-o pe cocoaşă de 3 ori. Cu patru etape înainte de final, Steaua avea patru puncte avans. Numai că hoţii se împiedică la Timişoara, unde adevărata Poli smulge un egal. Da’ Dinamo ce-mi făcea? La Braşov se poticnea, cu 0-2 pierdea… În etapa următoare, Steaua obţinea doar 2-2 acasă cu Bihor, pe când Dinamo învingea Timişoara cu 3-2. Ce să mai zic că în penultima etapă, Dinamo învingea chiar la Oradea echipa pe care Steaua nu fusese în stare s-o bată în Ghencea, pe când oltenii lui Halagian le dădeau o papară de neuitat steliştilor: 5-2… Oricum era inutil, jocurile fuseseră făcute, Steaua era campioană.

 Ediţia 1985-86

Steaua a câştigat titlul cu 9 puncte avans faţă de Sportul, Dinamo sosind abia a patra… Parcă n-ar fi nimic de discutat. Da’ ni atrage atenţia că „rămâne dubios meciul Stelei la Tg. Mureş. S-a auzit că ASA, echipă a Armatei, a primit ordin să se predea, după ce condusese la pauză cu 1-0. Steaua a câştigat cu 2-1.” Meciul respectiv, nu râdeţi, bre, s-a disputat în etapa… a 5-a… De antologie e justificarea: „S-a auzit…” Unde, coane Gheorghiule, la f’un şpriţ, cevaşilea?

 Ediţia 1986-87

1. Steaua 59p. 2. Dinamo 44 p. Până şi prostsportistu’ trage concluzia că distanţa a fost mult prea mare ca să se poată discuta…

 Ediţia 1987-88

Steaua 64 – Dinamo 63. Ambele derby-uri s-au terminat la egalitate. Auziţi lojikă: „Aici e de discutat. Ambele echipe au linii de clasament uluitoare, care induc ideea că meciurile strategice se făceau sistematic.” Eu aş zice altceva. În meciul decisiv, din retur, Steaua a condus cu 3-1, dar a fost egalată. Mie, chestia asta îmi induce ideea că meciul rămâne dubios. S-a auzit că Steaua a primit ordin să se predea, după ce condusese cu 3-1…

 Ediţia 1988-89

Steaua 65 – Dinamo 62. În meciurile directe: 0-0 şi 2-1. E ediţia meciului de la Oradea, FC Bihor – Steaua 2-3. Un meci adus mereu în discuţie, invocându-se faptul că arbitrul a prelungit meciul cu 10 minute (alţii merg până la a afirma că au fost 15…), dar nemenţionându-se vreodată că meciul a avut loc în etapa a 7-a…

 Ediţia 2000-01. Nici acu’ nu era Lucescu antrenor, da’ merge la gramadă…

Steaua 60 – Dinamo 51. Parcă n-ar fi nimic de adăugat… Aiurea! „La 1-1 la Ploieşti, cu Petrolul, Steaua a egalat în min.86 dintr-un penalty uşor acordat.” Hai să zicem că arbitrul avea tricou roş-albastru, dar, bre, Dorule, era în etapa a 2-a!!! „…la Naţional-Steaua 1-2, ieşirile lui Vintilă erau foarte ciudate” Ce mai contează că era etapa a 10-a… Da’ nicio vorbă despre Dinamo, despre furăciunea din meciu’ cu Foresta, când arbitrul (se spune că, sau se induce ideea, plătit de Steaua) a întors rezultatul de la 4-0 la 4-5…

 Ediţiile 2004-05 şi 2005-06 sunt şi ele băgate la pachet, că-i ofertă… Estimp, Lucescu îi mulgea de dolari şi euroi pe diverşi başkani…

 Jenantele lamentări ale minerului din Doneţk primesc riposte elegante din toate părţile. Până şi chestoru’ Pătatu, tovarăş de coţcării în curtea MI, bâiguie: „Nu comentez. Fiecare are părerile lui şi le exprimă după bunul plac.” Sună a palmă dată cu picioru’…

 Gică Hagi: „Ţin la nea Mircea, dar nu are dreptate! Steaua în care am jucat eu era prea mare pentru România. A dominat Europa timp de cinci ani, aşa că nu ai cum să spui că a furat titlul.”

 Iar nea Imi, acest ireproşabil gentleman, are o replică memorabilă la întrebarea „A furat Steaua titluri de campioană?”: CE NERUŞINAT SPUNE ASTA? Steaua avea o echipă fenomenală. Dacă ar fi furat titluri, nu s-ar mai fi descurcat apoi atât de bine în Europa. A câştigat  Cupa Campionilor, şi nu din întâmplare, pentru că a mai jucat apoi o finală şi o semifinală. Eu nu vreau polemică. OFER DOAR ARGUMENTE.”

 Cât despre meciurile strategice, Jenei e elegant, dar caustic: „Cine mă cunoaşte nu mă întreabă asta, pentru că ştie că e exclus. O singură dată, cu Dinamo, am câştigat cu 1-0, dar mă înjurau dinamoviştii în pauză că trebuie să se termine 1-1. Eu nu ştiam. Era antrenor Halagian la ei.” Ştiţi, Halagian, monumentul de corectitudine…

 Nu putea lipsi referirea la titlul pierdut de Rapid, cu Lucescu la butoane, în ediţia 1997-98. Urmare a egalului obţinut de Steaua în Giuleşti, în prelungiri, dar şi al celui de la Craiova, în care oltenii (unii dintre ei…) n-au cedat presiunilor rapidiste de a se preda fără luptă. Adică au respins blatul… Ceea ce nu face decât să arate adevărata faţă a plângăciosului de la Doneţk. Să mai reamintim vorbele lui Rednic despre modul cum a cîştigat titlul Rapidul “marelui” Luce?…