Catindaţii  prezidenţiali încearcă să atragă simpatia alegătorilor prin tot felul de mijloace. Mai reuşite sau nu…

Ex-prostănacu’ mă întâmpină la ieşirea din metrou cu un imens portret, la baza căruia se iţesc zeci şi sute de rumânaşi zgâindu-se  în sus, cu braţele ridicate, de parc-ar fi gloata isterizată de la predicile mai ştiu eu cărui tămăduitor. Sau, poate, ca amatorii de mici sau cârnaţi electorali…

Antonescu (eşti o floare, eşti un Crin, da’ nu fir de trandafir…) declanşează revoluţia bunului simţ, declarând: „Scoatem ţara din criză!” „Scoatem”? Adică votăm mai mulţi preşedinţi? Sau o fi pluralul… majestăţii?

Băse a renunţat la ciuşcă, ba şi la ţepe, da’ nu se lasă: „De ce le e frică, nu scapă!” Nu vă speriaţi, nu pe noi ne ameninţă… Pe ei, pe moguli, pe cei 323 i s-a pus pata. Sper… Şi mai are un of marinelu’. L-am văzut azi sprijinindu-se de un televizor. Nu, nu era urmarea f’unei glaje golite. Sper… La televizor era o parodie a icnetelor şi bufeurilor lui Mircea Badea, urmată de întrebarea băsesciană: „Votaţi televizorul?” Cum, şi Badea s-a-nscris în cursă? Bre, da’ se pare că nu numai cu ochiu’ are problemă actualul chiriaş de la Cotroceni. I-auziţi ce mai zice: „Pe Ion Iliescu am să-l bat pe 22 noiembrie şi am să-l lecuiesc de putere!” Nu mă-nnebuni, nea Nelu? Iar i s-a făcut de jilţ? Hait! Sau ai sorbit cam multe pahare, nea Traiane?…

De Tribunu’ mă ţin departe, că-i mai periculos ca porcina… Da’ ce să mă fac când îl aud ce gungureşte: „Preşedintele României voi fi eu, sau cine voi vrea eu să fie…”. Pohta ce-a pohtit…

GgB parcă e şi el pe metereze, da’ am căpătat un curios spasm la apariţia mutrei lui pe ecrane. Pac-pac, zvâcneşte deştu’ pe telecomandă şi… omu’ dispare la el, acolo…

Da’ bomboana pe colivă a pus-o nelipsitul Eduard Manole, care – hop şi el! – apare când e rost de alegeri. Dacă cei de mai sus mi-au mai smuls câte-un zâmbet, junele Edi m-a speriat mai rău ca o răpăială a lu’ Leasă… După ce rosteşte cu emfază „Sunt român şi nu sunt de vânzare”, ne îndeamnă: „Vă puteţi imagina paradisul!” Stai, bre, că nu mă grăbesc, mai zăbovesc niţel p-acilea… Numa’ că asta nu-i ni’ca. Cu un cinism teribil, catindatu’ fantomă ne pune-n gardă: „Vă dau ţara înapoi!” Aoleu, măcar, dacă nu poţi s-o duci înainte, las-o aşa cum e. Da’ chiar s-o dai înapoi? Până unde? Să nu nimerim în f’o groapă…

Pân’ atunci eu îl caut p-ăla de-a scris alea două cuvinte de care mă lovesc în fiecare zi pe drumu’ spre casă: “TRĂIŢI BINE?”…