Ţara Maramureşului a fost, până în 1920, un ţinut unitar, ce se întindea pe o suprafaţă de peste 10 000 kmp. Trianonul a împărţit ţinutul în două, parteA de dincolo de Tisa (2-3) revenind Cehoslovaciei şi fiind anexată URSS, repectiv RSS Ucrainene, după al doilea război. Componenţa etnică a fost drastic afectată de maghiarizare, apoi de rusificare, dar multe localităţi îţi păstrează caracterul pur românesc. Naţionalismul ucrainean, al celor ce au vrut să înlocuiască la Cernăuţi statuia lui Eminescu cu cea a lui… Bandera, e extrem de agresiv.
Chiar dacă sunt destui cei care privesc cu scepticism, ba chiar cu antipatie, existenţa UE şi a proiectelor sale, sunt multe activităţi menite a apropia oamenii despărţiţi de frontiere adesea trasate artificial şi abuziv.
În cadrul programelor Phare de cooperare transfrontalieră, sunt prevăzute multe acţiuni comune care vizează dezvoltarea socio-economică şi culturală comună în zona de graniţă. Parteneri într-o astfel de colaborare sunt Baia Mare şi Baia Sprie cu localităţile ucrainene Strâmtura (ei îi zic Glubokii Potik) şi Apşa de Jos (sau Dibrova). De exemplu, proiectul „Turism Verde în Carpaţii Transfrontalieri” a dus la reabilitarea a 124 km de trasee turistice. De asemenea, se urmăreşte cooperarea în domeniul transportului şi reţelelor de energie, a mediului, pregătirea pentru situaţii de urgenţă, precum şi managementul resurselor de apă şi al deşeurilor.
Mi se pare un excelent prilej de cunoaştere de către etnicii români din Ucraina a realităţilor româneşti de azi, dar şi de eforturi din parte României de a acorda sprijin asociaţiilor culturale ale românilor din Ucraina, supuşi unui proces de asimilare forţată…
Nu ştiu să existe vreun proiect care să implice şi Apşa de Mijloc (Seredne Vodiane), o să mă interesez. Acum aproape patru ani, cu ocazia ceremoniei inaugurării unui nou pod peste Tisa si a unui punctului de trecere a frontierei, Băse a vizitat şi biserica acestei localităţi în care aproape toţi sunt români. E vorba de o comună care a înflorit în ultimul timp, mai ales datorită banilor aduşi de cei plecaţi la muncă în străinătate. În Vest, ca şi ai noştri, dar şi la Moscova sau chiar şi în îndepărtatul Sibir… Ministrul de finanţe basarabean, Mihail Pop, e din Apşa de Mijloc.
Ce necazuri au românii de acolo? Găsiţi aici câteva amănunte extrem de interesante.
Sam, a fost o singura regiune administrativa, de sine statatoare, pana la dualism?
Cum s-a motivat impartirea in 1920? Ca nu stiu sa fi fost prea multi cehi sau slovaci p’acolo…
De: Chioru pe 10 noiembrie, 2009
la 13:09
Un amănunt extrem de interesant este cel că în Maramureş, mai precis la Dilove, în Ucraina, la câţiva paşi de Valea Vişeului, există un monument ce indică, nici mai mult, nici mai puţin… centrul Europei, aşa cum l-au calculat geografii austro-ungari. Andy Warhol era rutean de origine, Vasile Şiman are o proprietate pe lângă Apşa de Mijloc…
Ţinutul Maramureşului era un comitat (vármegye) în cadrul regatului maghiar, de unde şi regionalismul varmeghia Maramurăş. Nici eu nu ştiu cum de a picat nordul Maramureşului la cehi. Probabil, neexistând un stat rutean, iar limba fiind apropiată de ucraineană şi slovacă, important era să nu ajungă la unguri sau la ruşi… Altfel, populaţia majoritară era formată din români şi ruteni (adesea greşit consideraţi ucraineni, de fapt o populaţie slavă veche – ei îşi spun rusini) şi mi se pare că aveau un fel de autonomie în cadrul statului cehoslovac. Ungurii şi nemţii erau minoritari, ca şi evreii şi ceva armeni. N-am să uit un chef senzaţional undeva pe lângă Sighetul Marmaţiei, unde mesele s-au umplut de bucate tradiţionale ale tuturor neamurilor locului… Prima mea iubire a fost o unguroaică de la Câmpulung la Tisa…
De: Sam Murray pe 10 noiembrie, 2009
la 13:56
Mosh Tosh… Ai dat la bete pe Tisa? Join the club.
De: Dawson pe 11 noiembrie, 2009
la 01:47
Interesant, Toshiro. Prima ta iubire e o unguroaica, iar lovitura de gratie ai primito din partea unei republicance cu sangele martorilor de la unshpce fevruarie clocotind prin vene.
Da` pe saiturile rapidiste ce cauti?
De: jerome lebanner pe 11 noiembrie, 2009
la 22:06