POCNITORI DE PRESĂ

habibouMereu în goană după senzaţionalul care naşte scandal, media a mai detonat o pocnitoare, pe care o declară bombă. Nucleară…

Plecat de la Steaua după o scurtă perioadă în care nu a reuşit să impresioneze ochiul de vultur al impresarului-scouter-antrenor-psiholog etc., Habibou ar fi declarat cotidianului belgian „La Meuse” că în fotbalul românesc e corupţie la toate nivelurile. Aşa scrie în Prosport, chit că eu n-am găsit nimic la sursă. Dar, contactat de ziarul românesc, Habibou mărturiseşte: „ Într-adevăr, am spus că sunt meciuri aranjate, în care sunt implicaţi şi conducători de cluburi şi jucători. … “ Afirmaţii grave, care ar trebui probate. Dar singura dovadă este: “Nu ai cum să nu simţi ca jucător când o partidă nu se dispută corect”. Cam puţin, nu? Şi tânărul francez adaugă: “Steaua este un mare club, unde m-am simţit foarte bine, chiar dacă am jucat prea puţin faţă de cât mi-am dorit, dar judecăţile mele nu vizează partidele susţinute de Steaua.”

Nasol, aşa că reporterul (anonim, desigur…) insistă: “În ‘La Meuse’ aţi spus că aţi avut impresia că odată aţi jucat cu Steaua un astfel de meci.”

Aş, Habibou tot nu percutează:S-a înţeles greşit. La Steaua, obiectivele sunt clare, câştigarea de trofee, iar patronul e un personaj foarte ambiţios. Am spus că pe mine m-a surprins doar povestea aceea cu patronul alergând cu punga de bani pentru a-i plăti pe jucătorii de la Bistriţa să o bată pe Rapid. Dar la Steaua am jucat fotbal adevărat.”

Oops! Asta chiar că nu merge… Aşa că intră-n joc şi Prima TV (că’z doară uilăăăăv tu entăteiniu, nu?), unde Habibou ar fi declarat: Întrebaţi-i pe Dică şi Rădoi de meciul Stelei cu Gloria Buzău! Am câştigat cu 5-0, iar la Buzău erau mulţi jucători împrumutaţi de la Steaua, care nu au jucat la potenţialul maxim”.

Ei, şi-ăsta a fost semnalul! Trezirea la viaţă a boromanilor… Trecând lejer peste primele afirmaţii, care incriminau „conducători de cluburi şi jucători”, „analişti” de toate culorile se dau de mama focului să disece firu-n patru, în speranţa că vor mai arunca niţel noroi înspre Ghencea.  

 E vorba, bineînţeles, de ultima etapă a ediţiei în care CFR a ieşit campioană. Steaua putea câştiga titlul numai dacă învingea (la orice scor), iar ecomacşii se împiedicau de concitadina “U”. Buzăul era salvată de la retrogradare, aşa că nu exista nicio motivaţie suplimentară ca jucătorii ei (majoritatea împrumutaţi de la Steaua) să-şi dea sufletul pe teren. Practic, era un meci ce trebuia bifat, nu ştiu de ce aranjament era nevoie, Steaua fiind superioară şi ultra-motivată. Dar dă bine la norod o povestică despre blaturi, nu? Ce dacă Habibou precizează: „la Steaua am jucat fotbal adevărat.”? Oricum, mai adevărat decât penalty-ul gratuit provocat de Bilica, şi care a adus titlul în Gruia…

Ei, dar să aşteptăm ancheta UEFA asupra meciurilor trucate. Cică ar începe luna asta…


Leave a Comment