Mă-ntreabă un coleg de ce nu scriu nimic de meciul de deseară…
Păi, ce să scriu? Că, după ce Bursucu’ le-a săltat niţel fustiţa protestanţilor, e cazu’ să le tragem jos şalvarii osmanlâilor? Zău, bre, ultimele tâmpenii ale idolului zăbrăuţenilor au făcut să-mi piară tot chefu’…
Că echipa merge şontâc-şontâc e evident, da’ la aşa ocazii parcă se mai adună şi ei, se ambiţionează, încearcă una, alta. Numa’ că m-am pus în locu’ lor şi, brusc, mi s-a făcut gura pungă şi şanţuri mi-au brăzdat fruntea…
Bre, să te piseze unu’ la cap şi să te facă-n toate felurile, să te umilească ca p-o chivuţă, să nu te stimuleze cu ni’c, ni’c… Voi ce-aţi face?
Cum drac’ să nu-ţi tremure chicerele şi să nu dai chifle, când te gândeşti că bau-bau’ e cu ochii pe tine şi te porcăieşte mai rău ca gripa?
Cum să-ţi păstrezi sângele rece şi mintea limpede, când cu ochiu’ minţii îl vezi p-ăla micu’ din Maybach, cu mâinile-nfundate-n sacou şi spume la bot?
Ce să faci când acu-ţi trasează sarcină triplă – campionatu’, cupa, Europa, ca a doua zi să dea la loc comanda, că baza-i UCL-u’, că acolo-i cornu’ abundenţei, iar ţie, biet Gârjelac sau Bibilică, sau naiba ştie pe cine i se mai pune pata, îţi dă direcţia gară şi, pac-pac, acas’…
Aşa că, n-am ce-i face, rămâne să sper că nu-i dracu-aşa de negru şi n-o ieşi prăpăd. Că speranţa moare ultima.
Da’, zău, ce speranţă să mai am cu pacostea asta pe capu’ nostru? Poate ei, înviaţii Rada, Dayro, Surdu şi ceilalţi să mă contrazică. Doamne-ajută!
Şi cum era povestea aia cu Albă ca Zăpada şi măru’?
