Probabil că niciun alt sport nu stârneşte atâtea patimi ca fotbalul. Tricouri, eşarfe, şepci, steaguri, bannere, coregrafii, galerii pătimaşe, cântece, scandări… Excesele dau în ridicol adesea, stârnind ironiile celorlalţi. Am întâlnit destui din cei cu probleme sub scufiţă, care interpretează într-un mod personal istoria echipei lor, pe care o cosmetizează cum se pricep, adăugându-i mereu pagini inventate, evenimente care n-au existat vreodată etc.

În ajunul Crăciunului, “Evenimentul zilei” continuă lupta tembelă împotriva psihologului grizzly şi, implicit, a Stelei publicând un articol care ar stârni hohote de râs, dacă n-ar amesteca delirul unui suporter dinamovist cu o vulgarizare absolut idioată a unui moment istoric căruia îi datorăm viaţa de azi…

Titlul sintetizează perfect ceaţa din mintea fanaticului pudel spartan, care (nu râdeţi!) are 57 de ani şi este… profesor de tehnologie: “Am făcut Revoluţia ca să nu mai ia Steaua campionatul”. La o aşa explicaţie rămâi mut…

Dar dom’ profesor Raportaru e secondat cu brio de duoul tragi-comic al mâzgălicilor “Evenimentului”, Delcea & Crăciun. I-auziţi-i: “Pentru români, Revoluţia din decembrie 1989 a însemnat eliberarea dintr-o temniţă cu zăbrele invizibile… Destui au înţeles că pot spune, în sfârşit, ceea ce gândesc şi simt fără a le mai fi frică. Pentru Raportaru în particular, Revoluţia de acum 18 ani a avut ca miză, în principal, eliberarea campionatului de sub tirania Stelei.” Da, bre, dacă n-aţi ştiut, d-aia s-au răzvrătit românaşii atunci: nu mai suportau să vadă mereu Steaua campioană. Tânjeau după hegemonia disidenţilor anti-ceauşişti şi anti-comunişti din Groapă…

Dom’ profesor are un fix: combinaţia alb-roşu. “De mic am avut pasiunea asta pentru culorile dinamoviste. În tinereţe aveam şi pastă de dinţi în culorile alb şi roşu… Şi “Evenimentul zilei” îl cumpăr pentru că e cu alb şi roşu”. Iar de Crăciun, ei bine, ne spun cei doi cronicari ai faptelor de arme raportare, “se simte cel mai în largul lui în această perioadă a anului, când peste tot sunt Moşi Crăciuni în alb şi roşu”. Bineînţeles, casa lui e “un altar închinat clubului din Ştefan cel Mare: are sute de obiecte pe care a imprimat sigla clubului Dinamo – pahare, farfurii, cuţite (!), gresia din baie (!!!), bibelouri, comoda din sufragerie… în casă miroase(!) a Dinamo”… Dom’ profesor, ia vedeţi, nu cumva a sosit maşina aia albă cu cruce roşie pe ea? Că tare mai pare potrivită…

Activitatea revoluţionară a tânărului Raportaru a început hăăăăăăt în 1968. Chiar dacă nu ni se spune, e lesne de bănuit că începuturile s-au aflat sub semnul primăverii de la Praga, iar planurile de luptă erau inspirate de însuşi Vaclav Havel… Aşadar, la 18 ani, junele combatant “a început să se ocupe (?!?) de oamenii care veneau regulat la stadionul din Ştefan cel Mare. Poziţia (!!!) sa în tribună i-a permis să se împrietenească repede cu fotbaliştii.” Mai târziu, “fiind plecat în ţară cu diverse delegaţii de la serviciu, a putut să organizeze mai bine şi nucleele de câini din teritoriu”. Mânca-l-ar mama de strateg…

Acest Sun Tzu al Gropii, un fel de Borcea avant-la-lettre, putea să-şi aducă o inestimabilă contribuţie la palmaresul echipei ce s-a opus mereu comunismului şi ceauşismului, în sezonul 1977-78. Cum Dinamo nu mai avea nicio şansă la titlu, pentru care se băteau Steaua şi FC Argeş, Raportaru l-a rugat pe antrenorul dinamovist Nelu Nunweiller înaintea meciului cu FC Argeş (ex-Dinamo) Piteşti: “…daţi-le un punct. Să ia ei campionatul, să nu-l ia Steaua!”. Cum “cei de sus” nu au acceptat aşa ceva, Dinamo a câştigat şi… tristeţe mare: Steaua a devenit campioană. Ba, colac peste pupăză, în anul următor, FC Argeş i-a suflat titlul lui Dinamo, după acel 4-3 de pomină în Groapă…

Un tratament “a la Raportaru” împotriva alergiei la roş-albastru: “În toată viaţa mea n-am văzut un meci televizat al Stelei! Când joacă Steaua, mă uit pe Discovery sau iau somnifere, ca să dorm (!!!). N-am văzut nici meciul Steaua – Dinamo 2-4… În ’86, când Steaua a câştigat CCE, n-am deschis televizorul, am aflat a doua zi cât fusese scorul. Mă persiflau şi colegii la muncă…” Ei, na, îl persiflau… Pai, atunci, după Knattspyrnufelag ce i-or fi făcut?…

Şi iar se revine la “şi dă-i şi luptă”: “La Revoluţia din decembrie ’89, bucuria ieşirii de sub tirania cuplului Ceauşescu s-a împletit pentru unii cu emoţia încheierii unei epoci în care fotbalul însemna Steaua şi restul lumii”, concluzionează cuplul Delcea&Crăciun. Iar revoluţionarul Raportaru de la fabrica Vulcan (care a ieşit să strige “Jos Ceauşescu” – cu siguranţă că Valentin…) ne iesplică: “La Revoluţie m-am bucurat că pică Steaua şi nu neapărat că scăpăm de Ceauşescu. Societatea ca societatea, dar mie mi-a părut mai bine că scăpam în sfârşit de dictatura Stelei”. Ca matale, bobocule, mai rar… După atâtea prostii debitate la foc automat, mai-mai că mă-ntreb: la ce-o mai fi fost nevoie de Revoluţie, când Steaua a continuat să domine la fel de categoric campionatul, iar Borcea nu mai pridideşte cu pregătirile pentru o Ligă a campionilor ce rămâne acelaşi vis fără împlinire…

Aşteptăm cu nerăbdare şi o relatare asemănătoare dinspre Grant… Acolo să vezi luptă, neicuşorule. Şi clopoţeii: linca-linca…