Treaba nu mai mergea unsă în ultima vreme. Asta era limpede. Victoriile care se adunaseră, atât cu Oltchim, cât şi cu Naţionala, măcinaseră forţele fetelor noastre.
Unele jucătoare rămăseseră acasă, accidentate sau într-o formă pe care Tadici o considera insuficientă pentru selecţie. Şi România nu are baza pe care o au alte ţări, capabile să alcătuiască nu una, ci mai multe selecţionate la fel de bune…
Dar am sperat… Bazându-ne pe ele şi pe dirijorul lor…
Lacrimile veteranei Luminiţa Huţupan erau şi lacrimile noastre. La cei 36 de ani ai ei, Luminiţa are palmele bătucite de atâtea mingi oprite din drumul spre poarta noastră. Contribuţia ei la izbânzile româneşti a fost adesea decisivă, cu ea în spate, restul echipei se simţea în siguranţă. Şi, iată, în ultimele două partide decisive, aportul ei n-a fost suficient. Pentru că, pentru a învinge, era nevoie şi de ele, de cele ce aveau sarcina să înscrie goluri. Iar ele, obosite, dezorientate, copleşite de forţa adversarelor, n-au putut să-şi continue drumul spre cea mai de sus treaptă. Iar Tadici n-a reuşit să le dea acea picătură miraculoasă care să le remonteze, ca în atâtea dăţi…
Am pierdut dureros, mai ales în faţa duşmanului tradiţional, care ne-a tăvălit zdravăn. Şi am pierdut şi în faţa unei echipe pe care cred că am putea să o învingem în 8 meciuri din 10. Şi, de data asta, am rămas fără medalii…
E ultimul campionat al Luminiţei. Şi nu doar al ei. Desigur, noua echipă le va avea pe Meiroşu şi Neagu, pe alte fete de 20-22 de ani dornice să ducă mai departe tradiţia handbalului nostru feminin. Dar va mai putea Tadici să adune o echipă? O familie unită la bine şi la rău?… După dezastrul din 1999, când am ocupat un umilitor loc 17, a urmat ascensiunea: locul 10 după doi ani, vicecampioane în 2005 pe terenul masivei formaţii ruseşti. Şi un mic pas înapoi acum…
„Nu ştiu dacă de acum înainte vom mai putea să ajungem prea curând pe locul patru în lume. Valorile din ţară dispar încet-încet şi ne va fi tot mai greu”, spune vulcanicul nostru antrenor. Dar noi avem încredere în el, în ele, cele care sunt şi cele ce vor veni. Pasul înapoi e primul pas al elanului. Al saltului spre primul loc.
Pentru ele, pentru cele ce luptă de ani de zile pentru acest vis, du, nea Gheorghe, noua generaţie spre victorie! Păstrăm şampania la rece!
0 responses Până acum ↓
Nu exista comentarii... inca. Schimba acest lucru, completand formularul de mai jos.