RING A BELL?

Îndeobşte, fiecare încearcă să-i „paseze” pe ţigani celorlalţi. Mai ales ardelenii îi văd pe ţigani doar dincolo, la „mitici”. Care mitici nu sunt doar bucureştenii, ci toţi „sudiştii”… Numai că, fatalmente, nomazii nu ţin cont de graniţele impuse de unii şi de alţii şi cutreieră unde le văd ochii şi le pofteşte inima.

Am văzut acum câteva zile cum lupta zenész-ul Öttvös împotriva dumpingului altor cigányok, care năpădiseră Kolozsvár-ul în căutarea unor clienţi dornici să le asculte muzichia. Şi remarcam subtila ameninţare: „devenim o adevărată povară şi element primejdios”. 

Iată că alte documente ale vremii arată încercările autorităţilor de a rezolva problemele create de ţigani. „În căruţe colorate trec ţiganii”, sună un cântec fredonat de unul şi de altul. Romantic… Numai că preumblarea şatrelor era departe de a fi un prilej de muzică, dans şi bucurie. Astfel, şase căruţe de-astea… colorate făceau naveta într-un mod original. Întrucât activitatea lor se rezuma mai ales la dat iama prin găinile şi ţoalele puse la uscat de oameni, jandarmii i-au gonit din Cluj la Györgyfálva (devenit Giurfalău), de unde proveneau, apoi, din post în post, spre Turda. Dar te pui cu ţiganii? S-au întors la Cluj, cerşind şi furând prin împrejurimile oraşului, ceea ce a dus la solicitarea ca „sălaşele de ţigani să fie deportate din jurul oraşului, fiind foarte periclitată averea populaţiei din jur, făcând şi mare pagubă în pădurea oraşului”.

Cum se vede, nu s-a schimbat mai nimic. În afara castelelor cu nenumărate turnuleţe… 

Interesant este că unul din ţiganii arestaţi pentru „furt prin escladare în comuna Indol” (azi Deleni) se numea Şarchezi Ioan, adică probabil Sárkozi János. Sárkozi?…